Secţiunea 1 - Dosarul de garantare - Norma din 2023 ''N3.16 Garanţii Exim Banca Românească în numele şi în contul statului pentru energie regenerabilă'' (NI-GAR-16-I/0)''
(1)În vederea accesării garanţiilor NCS, beneficiarii vor transmite Exim Banca Românească NCS, pe adresa de e-mail analiza@eximbank.ro, menţionată pe site-ul www.eximbank.ro, un mesaj privind intenţia de accesare a garanţiei.
(2)Ca urmare a acestei solicitări, Exim Banca Românească NCS pune la dispoziţia acestora dosarul de garantare, cuprinzând cererea de garantare şi documentaţia necesară analizei solicitării.
(1)Ca urmare a întocmirii dosarelor de garantare, beneficiarii vor transmite, pe adresa de e-mail analiza@eximbank.ro, un mesaj privind intenţia de transmitere a dosarelor de garantare complete. Dosarul de garantare se întocmeşte şi se transmite scanat de către beneficiar, prin intermediul platformei online. Dosarul poate fi transmis şi prin poştă/curier sau poate fi depus la registratura sediului central al Exim Banca Românească - S.A.
(2)Dosarul de garantare complet presupune existenţa tuturor documentelor indicate în Lista de documente, în forma solicitată de Exim Banca Românească NCS.