Capitolul iv - Cerinţe privind strategia de dezafectare - Norma din 2022 privind cerinţele de securitate pentru dezafectarea instalaţiilor nucleare şi radiologice
M.Of. 587
În vigoare Versiune de la: 16 Iunie 2022
CAPITOLUL IV:Cerinţe privind strategia de dezafectare
Art. 44
(1)Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească strategia de dezafectare a instalaţiei.
(2)Strategia de dezafectare este una din următoarele:
a)dezafectare cu demontare imediată;
b)dezafectare cu demontare întârziată.
(3)Strategia de dezafectare trebuie să fie în conformitate cu politicile şi strategiile naţionale ale domeniului nuclear.
Art. 45
În situaţii excepţionale, ca urmare a unui accident sever, prin excepţie de la strategiile menţionate la art. 44 alin. (2), poate fi luată în considerare şi strategia de îngropare.
Art. 46
(1)Titularul de autorizaţie trebuie să realizeze strategia de dezafectare cu demontare imediată şi trebuie să elaboreze planul iniţial de dezafectare şi reviziile ulterioare luând în considerare această strategie.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), din considerente de securitate, condiţii tehnice, condiţii de disponibilitate a capacităţilor de depozitare definitivă/tratare şi condiţii de condiţionare sau depozitare intermediară sau din considerente financiare, titularul de autorizaţie poate să treacă la strategia de dezafectare cu demontare întârziată.
(3)În situaţii speciale, titularul de autorizaţie poate lua în considerare şi o combinaţie a celor două strategii de dezafectare menţionate la art. 44 alin. (2).
Art. 47
(1)Cu excepţia strategiei de dezafectare cu demontare imediată, oricare altă strategie de dezafectare selectată trebuie să fie justificată de către titularul de autorizaţie.
(2)Justificarea trebuie să conţină motivele pentru care nu s-a ales strategia de dezafectare cu demontare imediată, descrierea opţiunii selectate, durata în timp şi etapizarea activităţilor de dezafectare şi starea finală după terminarea tuturor activităţilor de dezafectare.
Art. 48
- Titularul de autorizaţie trebuie să demonstreze că, în condiţiile strategiei selectate, instalaţia va fi menţinută în stare sigură în orice moment şi va fi adusă la starea finală stabilită.
Art. 49
(1)Pentru situaţii neprevăzute, când instalaţia trebuie oprită definitiv înainte de finalizarea duratei de viaţă prevăzute, titularul de autorizaţie trebuie să analizeze situaţia care a generat oprirea definitivă şi, dacă este cazul, trebuie să revizuiască strategia de dezafectare.
(2)Dacă oprirea definitivă s-a produs ca urmare a unui accident, înainte de a defini strategia de dezafectare, instalaţia trebuie adusă şi menţinută într-o configuraţie sigură.
Art. 50
Pentru amplasamentele cu mai multe instalaţii aparţinând aceluiaşi titular de autorizaţie sau unor titulari diferiţi trebuie stabilită o strategie de dezafectare pentru amplasament, pentru a asigura că interdependenţele între instalaţii sunt luate în considerare la planificarea activităţilor privind fiecare instalaţie.