Secţiunea 3 - Deversările planificate şi controlul acestora în activitatea de dezafectare - Norma din 2022 privind cerinţele de securitate pentru dezafectarea instalaţiilor nucleare şi radiologice
M.Of. 587
În vigoare Versiune de la: 16 Iunie 2022
SECŢIUNEA 3:Deversările planificate şi controlul acestora în activitatea de dezafectare
Art. 10
(1)Titularul de autorizaţie trebuie să evalueze impactul radiologic al eliberărilor de efluenţi radioactivi în mediu rezultate din activitatea de dezafectare.
(2)Evaluarea impactului radiologic al eliberărilor de efluenţi radioactivi în mediu este parte din planul final de dezafectare.
Art. 11
(1)Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească limite derivate de emisie anuală a efluenţilor radioactivi lichizi, respectiv gazoşi, rezultate din activitatea de dezafectare, care să asigure respectarea constrângerilor de doză efectivă anuală stabilite de CNCAN.
(2)Limitele derivate de emisie a efluenţilor radioactivi în mediu se stabilesc în conformitate cu reglementările specifice emise de CNCAN.
(3)Titularul de autorizaţie trebuie să reevalueze ori de câte ori este necesar în funcţie de evoluţia activităţii de dezafectare impactul eliberărilor de efluenţi radioactivi în mediu şi măsurile de control asociate.
Art. 12
(1)Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească şi să implementeze programe de monitorizare a emisiilor radioactive şi a radioactivităţii mediului în vecinătatea instalaţiei.
(2)Programul de monitorizare a eliberărilor de efluenţi radioactivi în mediu se stabileşte în conformitate cu reglementările specifice emise de CNCAN.
Art. 13
În situaţia în care în planul final de dezafectare starea finală a instalaţiei este aceea de eliberare de sub regimul de autorizare cu restricţie de utilizare a instalaţiei sau a amplasamentului, titularul de autorizaţie trebuie să elaboreze şi să implementeze un program de supraveghere şi monitorizare corespunzător restricţiei, aprobat de CNCAN.
Art. 14
- Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească responsabilităţi clare pentru implementarea şi menţinerea programelor de supraveghere şi monitorizare pentru asigurarea conformităţii cu restricţiile de utilizare a instalaţiei şi/sau amplasamentului.
Art. 15
Pentru situaţia în care este selectată strategia de dezafectare cu demontare întârziată, conform prevederilor capitolului IV, titularul de autorizaţie trebuie să stabilească şi să implementeze programe de monitorizare şi supraveghere corespunzătoare cu perioada de întârziere.
Art. 16
(1)Pentru instalaţiile noi, titularul de autorizaţie trebuie să realizeze caracterizarea radiologică a amplasamentului în faza de amplasare a instalaţiei.
(2)Caracterizarea radiologică iniţială trebuie revizuită înainte de punerea în funcţiune a instalaţiei.
(3)Pentru instalaţii existente pentru care caracterizarea radiologică iniţială nu s-a efectuat, titularul de autorizaţie poate să utilizeze, în locul datelor de caracterizare radiologică iniţială, date din zone asemănătoare şi neperturbate având caracteristici similare.
(4)Datele de caracterizare radiologică iniţială vor fi utilizate ca referinţă pentru stabilirea stării finale şi estimarea impactului activităţii de dezafectare asupra mediului.