Art. 24. - Norma din 2022 internă privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi a transporturilor de produse rezervă de stat aparţinând unităţilor teritoriale subordonate Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale

M.Of. 159

În vigoare
Versiune de la: 17 Februarie 2022
Art. 24
(1)Paza bunurilor din UT se execută cu paznici, încadraţi în statele de organizare ale UT pe funcţia de paznic.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), dacă numărul de paznici prevăzut în statul de organizare al UT este inferior necesităţilor pentru acoperirea posturilor de pază rezultate din analiza de risc, efectivele necesare stabilite prin dispozitivul de pază pot fi completate temporar şi cu alte categorii de personal, dacă acestea îndeplinesc condiţiile de calificare, atestare şi avizare prevăzute la art. 2 lit. i).
(3)Atunci când situaţia o impune, directorul executiv al UT are obligaţia să solicite, în baza unei fundamentări, suplimentarea resurselor umane şi/sau financiare necesare pentru asigurarea corespunzătoare a securităţii patrimoniului UT.
(4)În sensul prezentelor norme interne se asimilează paznicilor şi persoanele care cumulează atribuţiile de pază cu alte atribuţii de serviciu. Aceste persoane sunt numite să execute activităţi de pază, prin decizie a directorului executiv al UT.