Norma din 2022 de completare a Declaraţiei statistice Intrastat

M.Of. 72

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 25 Ianuarie 2022
Norma din 2022 de completare a Declaraţiei statistice Intrastat
Dată act: 7-ian-2022
Emitent: Institutul National de Statistica
I.Cadrul legal
1.naţional: Legea nr. 422/2006 privind organizarea şi funcţionarea sistemului statistic de comerţ internaţional cu bunuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 967 din 4 decembrie 2006;
2.european: Regulamentul (UE) 2019/2.152 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind statisticile europene de întreprindere, de abrogare a 10 acte juridice în domeniul statisticilor de întreprindere, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 327 din 17.12.2019.
II.Scopul prezentelor norme
Normele de completare a Declaraţiei statistice Intrastat conţin informaţii privind sistemul statistic Intrastat, menite să sprijine furnizorii de date pentru a completa Declaraţia statistică Intrastat într-un mod corect şi eficient.
III.Declaraţia statistică Intrastat în România
Declaraţia statistică Intrastat este o declaraţie obligatorie, conform Legii nr. 422/2006, pentru schimburile de bunuri între România şi alte state membre ale Uniunii Europene. Importurile intra-UE reprezintă fluxuri de bunuri din alte state membre ale Uniunii Europene către teritoriul României, iar exporturile intra-UE reprezintă fluxurile de bunuri care părăsesc teritoriul României cu destinaţia alte state membre ale Uniunii Europene.
IV.Obligaţia de raportare în sistemul statistic Intrastat
(1)Obligaţia furnizării de date statistice Intrastat revine tuturor operatorilor economici care îndeplinesc simultan următoarele condiţii:
1.sunt înregistraţi în scopuri de taxă pe valoarea adăugată - adică au cod de identificare fiscală;
2.realizează schimburi de bunuri cu alte state membre ale Uniunii Europene;
3.valoarea totală anuală a schimburilor de bunuri cu alte state membre ale Uniunii Europene, pentru fiecare din cele două fluxuri, importuri intra-UE şi, respectiv, exporturi intra-UE depăşeşte pragul valoric Intrastat stabilit pentru fiecare an.
(2)Obligaţiile în sistemul Intrastat se stabilesc de către Institutul Naţional de Statistică pe baza declaraţiilor statistice Intrastat din anul precedent şi a informaţiilor din deconturile de TVA şi declaraţiile recapitulative privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare de bunuri (VIES) furnizate de Ministerul Finanţelor. Schimbul de date între Institutul Naţional de Statistică şi Ministerul Finanţelor are loc într-un singur sens, respectiv Ministerul Finanţelor furnizează Institutului Naţional de Statistică informaţiile din deconturile de TVA şi declaraţiile recapitulative privind livrările/achiziţiile intra-UE de bunuri (VIES), însă Institutul Naţional de Statistică nu furnizează sub nicio formă şi pe nicio cale informaţii statistice colectate în cadrul sistemului statistic Intrastat la nivel de operator economic.
V.Praguri valorice Intrastat
Institutul Naţional de Statistică a stabilit un nivel al pragurilor valorice Intrastat de 900.000 lei atât pentru exporturi intra-UE de bunuri, cât şi pentru importuri intra-UE de bunuri.
Un operator economic a cărui valoare anuală pentru importurile intra-UE de bunuri este egală sau mai mare de 900.000 lei trebuie să declare pentru fluxul de import intra-UE. Un operator economic a cărui valoare anuală pentru exporturile intra-UE de bunuri este egală sau mai mare de 900.000 lei trebuie să declare pentru fluxul de export intra-UE.
VI.Tipuri de declaraţii statistice în funcţie de valoarea anuală a schimburilor intra-UE de bunuri

Tip de declaraţie

Importuri intra-UE

Exporturi intra-UE

Nu există obligaţia de a transmite Declaraţia statistică Intrastat.

mai mici de 900.000 lei

mai mici de 900.000 lei

Declaraţie standard, în care se completează toate informaţiile, mai puţin valoarea statistică

egale sau mai mari de 900.000 lei şi mai mici de 10.000.000 lei

egale sau mai mari de 900.000 lei şi mai mici de 20.000.000 lei

Declaraţie extinsă, în care se completează toate informaţiile, inclusiv valoarea statistică

egale sau mai mari de 10.000.000 lei

egale sau mai mari de 20.000.000 lei

1.Remarcă: Dacă un operator economic este obligat să transmită declaraţii statistice Intrastat pentru ambele fluxuri, este posibil ca pentru unul din fluxuri să transmită declaraţia standard, iar pentru celălalt flux să transmită declaraţia extinsă. În acest caz este permisă transmiterea declaraţiei extinse pentru ambele fluxuri.
2.Declaraţia statistică Intrastat trebuie transmisă de operatorii economici care au atins sau depăşit pragul valoric Intrastat în anul anterior celui de referinţă sau îl ating sau depăşesc în anul de referinţă, separat pentru importuri şi exporturi intra-UE de bunuri. Astfel, aceşti operatori economici devin furnizori de informaţii statistice Intrastat.
3.Pentru anul de referinţă, furnizorii de informaţii statistice Intrastat sunt:
a)operatorii economici care au avut obligaţia de raportare în sistemul statistic Intrastat pentru întregul an anterior celui de referinţă şi care pe tot parcursul anului anterior celui de referinţă au realizat un nivel al schimburilor intra-UE de bunuri superior nivelului pragurilor valorice Intrastat stabilite pentru anul de referinţă, separat pentru fiecare flux. Aceştia completează şi transmit Declaraţia statistică Intrastat pentru întregul an de referinţă;
b)operatorii economici care au dobândit obligaţia de raportare pentru sistemul statistic Intrastat în cursul anului anterior celui de referinţă, prin depăşirea pragurilor valorice Intrastat stabilite pentru anul anterior celui de referinţă, separat pentru fiecare flux. Aceştia completează şi transmit Declaraţia statistică Intrastat pentru întregul an de referinţă;
c)operatorii economici care depăşesc nivelul pragurilor valorice Intrastat în cursul anului de referinţă, separat pentru fiecare flux. Obligaţia de raportare pentru sistemul statistic Intrastat a acestora intervine în luna în care valoarea cumulată de la începutul anului de referinţă a schimburilor intra-UE de bunuri depăşeşte nivelul pragurilor valorice Intrastat stabilite pentru anul de referinţă, separat pe cele două fluxuri.
4.Pragul valoric Intrastat pentru declararea valorii statistice se aplică acelor furnizori de informaţii statistice Intrastat care în anul anterior celui de referinţă sau în anul de referinţă au înregistrat valori anuale, separat pentru fiecare flux, peste nivelul pragului valoric Intrastat stabilit pentru valoarea statistică la 10.000.000 lei pentru importuri intra-UE şi, respectiv, 20.000.000 lei pentru exporturi intra-UE.
5.Operatorii economici au obligaţia să transmită date pentru sistemul statistic Intrastat pentru importurile şi exporturile intra-UE de bunuri lunare, întotdeauna până la sfârşitul anului de referinţă în care pragul valoric Intrastat a fost depăşit şi pentru următorul an calendaristic. După un an calendaristic întreg în care furnizorul de informaţii statistice nu a realizat un nivel al schimburilor intra-UE de bunuri, exprimat în valori cumulate de la începutul anului calendaristic, superior nivelului pragului valoric Intrastat stabilit pentru importuri şi/sau exporturi intra-UE, obligaţia de a raporta date pentru sistemul statistic Intrastat încetează şi nu va mai trebui transmisă Declaraţia statistică Intrastat începând cu luna ianuarie a anului următor. Aceasta se va aplica în condiţiile în care pragul valoric Intrastat nu este depăşit din nou în cursul anului următor. Regulile menţionate vor fi aplicate din nou, în mod separat pentru import intra-UE şi export intra-UE de bunuri.
6.Datele statistice Intrastat trebuie furnizate către Institutul Naţional de Statistică lunar, într-un interval de cel mult 15 zile calendaristice de la expirarea perioadei de referinţă.
7.Furnizorul de informaţii statistice poate întocmi şi transmite Declaraţia statistică Intrastat singur sau poate apela pentru întocmirea şi transmiterea Declaraţiei statistice Intrastat la serviciile unui alt operator economic, ce poartă denumirea de parte terţă declarantă.
8.În cazul în care apelează la serviciile unei părţi terţe declarante pentru completarea şi transmiterea Declaraţiei statistice Intrastat, furnizorul de informaţii statistice are obligaţia de a face dovada existenţei unui contract între el şi partea terţă declarantă. O parte terţă declarantă poate transmite date pentru un operator economic numai după ce Institutul Naţional de Statistică a fost notificat, în scris, de către furnizorul de informaţii statistice.
9.Încetarea relaţiilor dintre un furnizor de date şi o parte terţă declarantă trebuie notificată către Institutul Naţional de Statistică.
10.Responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor statistice cuprinse în Declaraţia statistică Intrastat şi transmiterea acesteia la termenul legal, conform legislaţiei în vigoare, aparţine în exclusivitate furnizorului de informaţii statistice, respectiv operatorului economic obligat să furnizeze informaţii statistice Intrastat conform Legii nr. 422/2006.
VII.Ce trebuie declarat pentru sistemul statistic Intrastat?
1.Statisticile privind schimburile intra-UE cu bunuri cuprind toate mişcările de bunuri dintre statele membre ale Uniunii Europene, care măresc sau reduc stocul de resurse materiale al unui stat. Toate bunurile care sosesc pe teritoriul României din alte state membre ale Uniunii Europene sau părăsesc teritoriul României cu destinaţia alte state membre ale Uniunii Europene trebuie declarate în Declaraţia statistică Intrastat.
2.Practic, aceasta înseamnă că Declaraţia statistică Intrastat trebuie întocmită pentru importurile şi/sau exporturile intra-UE de bunuri în următoarele cazuri:
a)schimburi intra-UE de bunuri care implică transfer de proprietate şi sunt destinate utilizării, consumului, investiţiei sau revânzării;
b)mişcări de bunuri dintr-un stat membru al Uniunii Europene către România sau mişcările de bunuri din România către alt stat membru al Uniunii Europene, fără transfer de proprietate. Spre exemplu, transferul de stocuri, mişcări de bunuri înainte şi după procesare etc.;
c)returnarea de bunuri;
d)mişcări specifice de bunuri;
e)leasing financiar;
f)leasing operaţional cu o durată de peste 2 ani.
VIII.Ce nu trebuie declarat pentru sistemul statistic Intrastat?
1.Pentru următoarele cazuri nu trebuie întocmită Declaraţia statistică Intrastat:
a)comerţul cu servicii;
b)bunuri în tranzit;
c)mişcări temporare de bunuri;
d)mişcări de bunuri pentru/după reparaţii şi/sau întreţinere;
e)schimbul de bunuri cu acele teritorii ale statelor membre ale Uniunii Europene ce nu aparţin teritoriului statistic al statelor membre ale Uniunii Europene;
f)schimburi de bunuri în cadrul comerţului triunghiular, în situaţia în care bunurile nu intră pe teritoriul naţional al României din alte state membre ale Uniunii Europene sau nu sunt expediate din România către alt stat membru al Uniunii Europene. Pentru mai multe informaţii referitoare la comerţul triunghiular, vă rugăm să consultaţi Manualul pentru furnizorii de informaţii statistice Intrastat - partea a II-a.
2.Lista bunurilor excluse din statisticile de comerţ cu bunuri între statele membre ale Uniunii Europene este prezentată în tabelul nr. 1.
3.Pentru informaţii metodologice detaliate privind statisticile de comerţ intra-UE cu bunuri puteţi consulta manualele şi ghidurile de pe site-ul www.intrastat.ro, secţiunea Metodologie Intrastat.
IX.Modalităţi de completare şi transmitere a declaraţiilor statistice Intrastat
(1)Declaraţiile statistice Intrastat se transmit la Institutul Naţional de Statistică numai în format electronic, declaraţiile pe hârtie nefiind acceptate. Pentru aceasta, Institutul Naţional de Statistică pune la dispoziţia furnizorilor de informaţii statistice Intrastat următoarele modalităţi electronice de completare şi transmitere a declaraţiilor statistice Intrastat:
1.aplicaţia Intrastat online, disponibilă cu titlu gratuit pe site-ul www.intrastat.ro;
2.aplicaţia Intrastat offline, disponibilă cu titlu gratuit pe site-ul www.intrastat.ro.
Aplicaţia Intrastat offline permite crearea unui fişier ce conţine Declaraţia statistică Intrastat, pe care furnizorul de informaţii statistice îl transmite către Institutul Naţional de Statistică prin una dintre următoarele modalităţi:
a)e-mail, la adresa declaraţie.intrastat@insse.ro;
b)încărcarea fişierului în aplicaţia online Intrastat disponibilă pe site-ul www.intrastat.ro;
c)dacă furnizorul de informaţii statistice nu are acces la internet pentru a transmite Declaraţia statistică Intrastat potrivit lit. a) sau b), va copia fişierul cu declaraţia Intrastat (fişierul cu extensia.xml sau .enc) pe un dispozitiv de memorie externă (CD, DVD sau altele) şi se va adresa direcţiei teritoriale de statistică în raza căreia îşi are sediul, solicitând posibilitatea de a transmite prin e-mail fişierul conţinând Declaraţia statistică Intrastat la Institutul Naţional de Statistică, sau va transmite declaraţia de la orice alt calculator cu acces la internet;
3.software-ul propriu, existent sau dezvoltat de furnizorul de informaţii statistice, pentru realizarea fişierului care să conţină Declaraţia statistică Intrastat într-un format predefinit, prezentat în "Manualul de descriere a procedurii pentru crearea altor tipuri de fişiere acceptate de INS", manual ce poate fi descărcat de pe site-ul www.intrastat.ro sau furnizat la cerere de către Institutul Naţional de Statistică. Fişierul care conţine Declaraţia statistică Intrastat, în format predefinit, se transmite la Institutul Naţional de Statistică folosind aceeaşi procedură descrisă la punctul precedent.
(2)Institutul Naţional de Statistică recomandă utilizarea aplicaţiilor Intrastat online sau offline deoarece acestea conţin reguli de validare predefinite pentru realizarea unor declaraţii statistice Intrastat corecte şi valide.
X.Informaţii de completat în Declaraţia statistică Intrastat

Perioada

Se indică luna şi anul de referinţă în care au fost realizate schimburile intra-UE de bunuri, respectiv luna şi anul în care bunurile sunt introduse sau expediate pe/de pe teritoriul României.

Date de identificare pentru furnizorul de informaţii statistice

Se indică informaţii de identificare ale operatorului economic care a realizat schimburi intra-UE de bunuri şi date de contact actualizate ale persoanei responsabile pentru completarea Declaraţiei statistice Intrastat.

Cod de identificare al partenerului comercial

Se indică codul de identificare fiscală al partenerului comercial din Uniunea Europeană către care sunt expediate fizic bunurile. Acest câmp va fi completat numai pentru fluxul export intra-UE.

Date de identificare pentru partea terţă declarantă

Dacă este cazul, se indică informaţii de identificare ale părţii terţe declarante şi date de contact actualizate ale persoanei responsabile pentru completarea Declaraţiei statistice Intrastat.

Introduceri/Expedieri

Se indică fluxul pentru care se întocmeşte Declaraţia statistică Intrastat: Introduceri (import intra-UE) sau Expedieri (export intra-UE).

Tip declaraţie

- Nouă - în cazul în care Declaraţia statistică Intrastat se transmite pentru prima dată pentru o anumită perioadă de referinţă.

- Revizuire - în cazul în care au loc corecţii/modificări/adăugări/ştergeri pentru anumite date existente într-o Declaraţie statistică Intrastat deja transmisă. Revizuirea datelor se face prin intervenţia în corpul declaraţiei asupra liniei/liniilor ce trebuie corectate/modificate/adăugate/şterse. Declaraţia statistică Intrastat "Revizuită" conţine toate datele perioadei de referinţă (nu numai linia/liniile revizuită/revizuite) pentru care se retransmite şi va reprezenta declaraţia furnizorului de informaţii statistice Intrastat pentru respectiva perioadă de referinţă (va înlocui în totalitate declaraţia precedentă).

- Nulă - în cazul în care furnizorul de informaţii statistice Intrastat nu realizează schimburi intra-UE de bunuri într-o lună de referinţă trebuie să transmită câte o declaraţie "Nulă" pentru fiecare perioadă de referinţă în care nu realizează schimburi intra-UE de bunuri.

Declaraţia statistică Intrastat "Nulă" trebuie completată doar cu datele de identificare ale furnizorului de informaţii statistice.

În cazul în care furnizorul de informaţii statistice Intrastat nu transmite către Institutul Naţional de Statistică declaraţia "Nulă" în perioada în care nu realizează schimburi intra-UE de bunuri, acesta va suporta prevederile legale în vigoare privind nerespectarea obligaţiilor în legătură cu furnizarea informaţiilor statistice Intrastat.

Cod şi denumire din Nomenclatorul combinat

Pentru identificarea bunurilor ce fac obiectul schimburilor intra-UE se foloseşte Nomenclatorul combinat, denumit în continuare NC, la nivel de 8 cifre, aferent anului de referinţă pentru care are loc transmiterea datelor. Procedura de căutare şi selecţie a codurilor aferente bunurilor este facilitată de aplicaţiile informatice puse la dispoziţie cu titlu gratuit furnizorilor de informaţii statistice Intrastat de către Institutul Naţional de Statistică.

Furnizorul de informaţii statistice are obligaţia raportării corecte a bunurilor şi selectării codului de 8 cifre din NC corespunzător bunurilor ce fac obiectul schimburilor intra-UE. Informaţiile adiţionale privind codul NC la nivel de 8 cifre existente în diferite documente, spre exemplu factura externă etc., trebuie analizate cu rigurozitate în vederea asigurării corespondenţei cu bunurile pe care le însoţesc. În cazul în care aceste informaţii se dovedesc a fi incorecte sau inexacte vor fi ignorate în procedura de completare a Declaraţiei statistice Intrastat şi înlocuite cu informaţiile corecte, corespunzătoare bunurilor ce fac obiectul schimburilor intra-UE, conform NC în vigoare.

Ţara parteneră

- Destinaţie

- Expediere/Origine

Pentru exporturi intra-UE de bunuri se indică statul membru de destinaţie din Uniunea Europeană, precum şi ţara de origine a bunului expediat, conform nomenclatorului de ţări şi teritorii prezentat în tabelul nr. 2.

Pentru importuri intra-UE de bunuri se indică statul membru de expediere din Uniunea Europeană, respectiv de unde bunurile au fost expediate către România, precum şi ţara de origine a bunului respectiv, conform nomenclatorului de ţări şi teritorii prezentat în tabelul nr. 2.

Sunt considerate originare dintr-o ţară bunurile obţinute în întregime în respectiva ţară. În cazul în care două sau mai multe ţări au intervenit în fabricarea unui bun, acest bun este considerat originar din ţara în care a avut loc ultima transformare substanţială, justificată din punct de vedere economic, respectiv realizată de un operator economic echipat în acest sens şi având ca rezultat un produs nou sau reprezentând un stadiu de fabricaţie important.

Schimburile de bunuri cu anumite părţi ale teritoriilor statelor membre ale Uniunii Europene nu se cuprind în sistemul statistic Intrastat, deoarece acestea nu aparţin teritoriului statistic al Uniunii Europene, acestea făcând obiectul declaraţiilor vamale, pe care Institutul Naţional de Statistică le preia de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Aceste teritorii sunt: Insulele Feroe (FO), Groenlanda (GL), Busingen (CH), Ceuta (XC), Melilla (XL), Noua Caledonie (NC), Saint Pierre şi Miquelon (PM), Insulele Wallis şi Futuna (WF), Polinezia Franceză (PF), Teritoriile australe şi antarctice franceze (TF), Saint-Barthelemy (BL), San Marino (SM).

Schimburile de bunuri cu următoarele teritorii ale statelor membre care, deşi aparţin teritoriului statistic al Uniunii Europene, nu aparţin teritoriului fiscal al Uniunii Europene nu trebuie raportate în Declaraţia statistică Intrastat: Insula Heligoland (DE), Muntele Athos (GR), Insulele Canare (ES), Guyana Franceză (FR), Guadelupa (FR), Martinica (FR), Reunion (FR), Mayotte (FR), partea franceză a Saint Martin (FR), Livigno (IT), Campione d’Italia (IT), apele italiene ale lacului Lugano (IT), Insulele Aland (FI). Pentru schimburile de bunuri cu aceste teritorii se întocmesc declaraţii vamale pe care Institutul Naţional de Statistică le preia de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Valoare facturată

Se completează valoarea facturată a bunurilor, conform documentelor de achiziţie/vânzare. Valoarea facturată se completează în lei, fără zecimale, şi nu cuprinde TVA, accize etc.

Dacă valoarea bunurilor este exprimată în altă monedă decât lei, pentru Declaraţia statistică Intrastat această valoare trebuie transformată în lei. Transformarea are la bază cursul de schimb stabilit de Banca Naţională a României în momentul expedierii/introducerii bunurilor din/pe teritoriul României.

Valoarea facturată trebuie să reflecte întotdeauna valoarea reală a bunurilor. Dacă schimbul de bunuri nu este însoţit de un document care să ateste valoarea reală a bunurilor, valoarea facturată trebuie estimată folosind valoarea de piaţă a bunurilor.

În valoarea facturată pot fi incluse cheltuieli incidentale, dacă acestea reprezintă plăţi achitate de cumpărător către vânzător şi sunt încorporate în mod simultan în baza de calcul pentru TVA. Cheltuielile incidentale pot reprezenta cheltuieli legate de ambalaje, transport, asigurare sau comisioane.

Pentru bunurile expediate/introduse pentru prelucrare trebuie indicată valoarea totală ce ar fi fost facturată în cazul cumpărării sau vânzării obişnuite a respectivelor bunuri.

Pentru bunurile introduse/expediate în urma prelucrării, valoarea indicată trebuie să fie valoarea estimată a bunurilor expediate/introduse pentru prelucrare la care se adaugă valoarea activităţii de prelucrare realizată şi valoarea materialelor auxiliare încorporate în acestea.

Pentru alte schimburi intra-UE de bunuri pentru care nu există documente care să indice valoarea reală a bunurilor, în câmpul "valoare facturată" din Declaraţia statistică Intrastat trebuie indicată valoarea ce ar fi fost facturată în cazul cumpărării sau vânzării obişnuite a respectivelor bunuri. Este cazul furnizorilor de informaţii statistice Intrastat care realizează un transfer al propriilor bunuri în alt stat membru pentru o posibilă vânzare, pentru stocare pe o perioadă mai mare de 24 de luni sau pentru prelucrare sub contract.

Valoare statistică

Valoarea statistică a bunurilor trebuie completată de toţi furnizorii de informaţii statistice Intrastat care au realizat în anul anterior celui de referinţă sau în anul de referinţă importuri intra-UE de bunuri mai mari de 10.000.000 lei şi/sau exporturi intra-UE de bunuri mai mari de 20.000.000 lei.

Valoarea statistică este valoarea la frontiera României a bunului importat sau exportat. În afară de valoarea bunului, valoarea statistică conţine costul transportului şi asigurării acestuia până la frontiera română. Valoarea statistică derivă, în mod normal, din valoarea indicată în câmpul "valoare facturată" din Declaraţia statistică Intrastat, ajustată în funcţie de termenii de livrare.

Relaţiile existente între valoarea facturată, valoarea statistică şi termenii de livrare în Declaraţia statistică Intrastat sunt prezentate în tabelul nr. 3.

Valoarea statistică a bunurilor se declară astfel:

- pentru exporturi intra-UE se declară valoarea bunurilor la care se adaugă cheltuielile de transport, asigurare şi alte cheltuieli pentru transportul bunurilor de la locul de expediere până la frontiera României (pe teritoriul naţional);

- pentru importuri intra-UE se declară valoarea bunurilor, inclusiv cheltuielile de transport, asigurare şi alte cheltuieli pentru transportul bunurilor pe parcursul extern până la frontiera României.

Bunurile pentru prelucrare şi cele rezultate în urma prelucrării vor fi estimate la valoarea lor de piaţă, înainte şi, respectiv, după prelucrare. Valoarea statistică se completează în lei, fără zecimale.

Dacă valoarea bunurilor este exprimată în altă monedă decât lei, pentru declaraţia Intrastat această valoare trebuie transformată în lei. Transformarea are la bază cursul de schimb stabilit de Banca Naţională a României în momentul expedierii/introducerii bunurilor din/pe teritoriul României.

Masa netă

Masa netă reprezintă masa reală a bunurilor, exclusiv ambalajele, cum ar fi paleţi, containere etc. Masa netă se exprimă în kilograme, fără zecimale, pentru fiecare linie din Declaraţia statistică Intrastat.

Pentru bunurile a căror masă netă este exprimată cu zecimale se aplică regulile generale de rotunjire, respectiv:

- dacă partea zecimală este mai mică decât 5, se rotunjeşte la valoarea întreagă inferioară;

- dacă partea zecimală este mai mare sau egală cu 5, se rotunjeşte la valoarea întreagă superioară.

Pentru bunurile a căror masă netă este mai mică de 1 kg, rotunjirea se face astfel: pentru cantităţi mai mari sau egale cu 0,5 kg se raportează 1 kg, iar pentru cantităţi mai mici de 0,5 kg se raportează 0 kg.

În cazul în care există mai multe bunuri declarate în linii distincte în Declaraţia statistică Intrastat pentru o anumită perioadă de referinţă, pe un anumit flux, încadrate la acelaşi cod de 8 cifre din NC, cu aceeaşi ţară parteneră, acelaşi tip de tranzacţie, aceiaşi termeni de livrare şi acelaşi mod de transport, iar masa netă pentru fiecare linie completată în Declaraţia statistică Intrastat este mai mică de 0,5 - respectivele linii vor fi cumulate pentru a nu denatura rezultatele statistice obţinute prin raportarea unor valori facturate/statistice mari aferente unor mase nete egale cu 0.

Cantitatea în unitatea de măsură suplimentară

Unitatea de măsură suplimentară reprezintă unitatea de măsură a cantităţii, alta decât kilogramul, în care poate fi exprimat un bun. Nu toate bunurile pot fi exprimate în unităţi de măsură suplimentare. Unităţile de măsură suplimentare sunt stabilite prin NC pentru fiecare cod la nivel de 8 cifre ce poate fi exprimat într-o asemenea unitate de măsură. Lista unităţilor de măsură suplimentare este prezentată în tabelul nr. 4. În Declaraţia statistică Intrastat se indică cantitatea în unitatea de măsură suplimentară aferentă codului de 8 cifre selectat din NC, spre exemplu, număr de bucăţi, număr de perechi, metri pătraţi, metri cubi, litri etc.

Cantitatea în unităţi de măsură suplimentare se exprimă fără zecimale. În cazul în care cantitatea exprimată în unitate de măsură suplimentară este mai mică de 1 unitate de măsură suplimentară se raportează întotdeauna cifra 1. Pentru restul cazurilor se aplică regulile generale de rotunjire prezentate la punctul anterior "Masa netă".

Natura tranzacţiei

Natura tranzacţiei defineşte tipul de tranzacţie realizată, spre exemplu vânzare, cumpărare, prelucrare etc.

În Declaraţia statistică Intrastat se completează codul corespunzător naturii tranzacţiei, care se preia din coloana "Cod" a tabelului nr. 5. Coloana "Cod" conţine combinaţii ale codurilor numerice din coloana A şi a subdiviziunilor acestora din coloana B pe baza cărora se definesc, din punct de vedere statistic, tipurile de tranzacţii economice.

Termeni de livrare

Termenii de livrare reprezintă prevederi contractuale ce stabilesc obligaţiile vânzătorului şi ale cumpărătorului într-o tranzacţie.

În declaraţia statistică Intrastat se indică codurile INCOTERMS stabilite de Camera Internaţională de Comerţ, prezentaţi în nomenclatorul din tabelul nr. 6.

Mod de transport

Se indică în declaraţia statistică Intrastat codul corespunzător modului de transport prin care bunurile părăsesc teritoriul naţional la expediere sau sosesc pe teritoriul naţional la introducere. Nomenclatorul modurilor de transport este prezentat în tabelul nr. 7.

În cazul în care într-o perioadă de referinţă sunt realizate schimburi intra-UE de bunuri pe un anumit flux, încadrate la acelaşi cod de 8 cifre din NC, cu aceeaşi ţară parteneră, acelaşi tip de tranzacţie, aceiaşi termeni de livrare şi acelaşi mod de transport, acestea pot fi cumulate şi declarate într-o singură linie pe declaraţie.
Institutul Naţional de Statistică verifică declaraţiile statistice Intrastat din punctul de vedere al corectitudinii şi completitudinii, iar furnizorii de informaţii statistice Intrastat pot fi contactaţi pentru a oferi mai multe detalii privind datele înscrise în declaraţii sau pentru revizuirea declaraţiilor statistice Intrastat transmise anterior.
Orice sesizare din partea Institutului Naţional de Statistică, prin personalul propriu, adresată furnizorului de informaţii statistice privind declaraţia statistică Intrastat, prin unul dintre următoarele mijloace: telefon, fax, e-mail sau alt mijloc de comunicare, trebuie soluţionată de către furnizorul de informaţii statistice în maximum 2 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia.
IMPORTANT!
Completarea Declaraţiei statistice Intrastat este obligatorie, iar transmiterea ei la Institutul Naţional de Statistică se va face exclusiv pe cale electronică.
Legea nr. 422/2006, la art. 10, prevede următoarele:
"(1)Constituie contravenţii următoarele fapte săvârşite de către furnizorii de informaţii statistice Intrastat:
a)refuzul transmiterii datelor statistice solicitate;
b)întârzieri în transmiterea datelor;
c)comunicarea de date incorecte şi incomplete;
d)refuzul de a prezenta persoanelor autorizate de către conducerea Institutului Naţional de Statistică documentele şi evidenţele necesare verificării datelor statistice;
e)neaplicarea măsurilor dispuse de către Institutul Naţional de Statistică prin atenţionări sau procese-verbale de constatare a contravenţiei.
(2)Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei.
(3)Amenzile prevăzute la alin. (2) se aplică şi persoanelor juridice.
(4)Constatarea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul anume împuternicit pentru aceasta, prin ordin al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică."
XI._
1.TABELUL Nr. 1 - LISTA bunurilor excluse din statisticile de comerţ cu bunuri între statele membre ale uniunii europene

a) aur monetar;

b) mijloace de plată legale şi titluri de valoare, inclusiv mijloace de plată pentru servicii cum ar fi serviciile poştale, taxe, taxe de utilizator;

c) bunuri destinate utilizării temporare sau care au fost utilizate temporar (de exemplu, închirieri, împrumuturi, leasing operaţional), dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

- nu este sau nu a fost prevăzută sau efectuată nicio prelucrare;

- durata prevăzută pentru utilizarea temporară nu a depăşit sau nu se prevede să depăşească 24 de luni;

- exportul/importul în interiorul Uniunii Europene (Uniunea) nu trebuie declarat ca o livrare/achiziţie în interiorul Uniunii în scopuri de TVA sau nu a avut loc şi nu se prevede să aibă loc nicio schimbare de proprietate pentru exportul/importul în interiorul Uniunii;

d) bunurile care circulă între:

- un stat membru şi enclavele sale teritoriale din alte state membre sau din ţări terţe; şi

- statul membru gazdă şi enclavele teritoriale ale altor state membre, ţări terţe sau organizaţii internaţionale.

Enclavele teritoriale includ ambasadele, consulatele, bazele militare şi bazele ştiinţifice aflate în afara teritoriului ţării;

e) bunurile utilizate ca suporturi de informaţii personalizate, inclusiv software;

f) date şi software descărcate de pe internet;

g) bunuri furnizate gratuit care nu fac, în sine, obiectul unei tranzacţii comerciale, cu condiţia ca circulaţia lor să se efectueze doar cu intenţia de a pregăti sau sprijini o tranzacţie comercială prevăzută ulterior, demonstrând caracteristicile bunurilor sau serviciilor, cum ar fi:

- materiale publicitare;

- mostre comerciale;

h) bunuri destinate a fi reparate sau întreţinute şi după reparaţie sau întreţinere şi piese de schimb care sunt încorporate în cadrul reparaţiei sau întreţinerii, precum şi părţi defecte înlocuite;

i) mijloacele de transport care se deplasează în cursul activităţii desfăşurate, inclusiv lansatoarele de nave spaţiale în momentul lansării;

j) bunurile puse în liberă circulaţie după ce au fost puse sub regim vamal de perfecţionare activă sunt excluse din comerţul cu bunuri în afara Uniunii;

k) periodice pe bază de abonament;

l) bunurile personale aparţinând persoanelor fizice care îşi mută reşedinţa obişnuită; trusouri sau bunuri de uz gospodăresc aparţinând unei persoane care îşi mută reşedinţa obişnuită cu ocazia căsătoriei; bunuri personale dobândite pe cale succesorală; uniforme, rechizite şi obiecte de uz gospodăresc pentru elevi şi studenţi; sicrie conţinând trupuri, urne funerare conţinând cenuşa unor persoane decedate şi obiecte funerare ornamentale transportate cu sicrie şi urne; bunuri pentru organizaţii caritabile sau filantropice şi bunuri în folosul victimelor catastrofelor.

2.TABELUL Nr. 2 - NOMENCLATORUL ţărilor şi teritoriilor pentru statisticile comerţului internaţional al uniunii europene şi ale comerţului dintre statele membre

Cod

Ţara

Descriere

AD

Andorra

AE

Emiratele Arabe Unite

Abu Dhabi, Ajman, Dubai, Fujairah, Ras al Khaimah, Sharjah şi Umm al Qaiwain

AF

Afganistan

AG

Antigua şi Barbuda

AI

Anguilla

AL

Albania

AM

Armenia

AO

Angola

Inclusiv Cabinda

AQ

Antarctica

Teritoriile situate la sud de latitudinea sudică de 60°: exclusiv Teritoriile Australe Franceze (TF), Insula Bouvet (BV), Georgia de Sud şi Insulele Sandwich de Sud (GS)

AR

Argentina

AS

Samoa Americană

AT

Austria

AU

Australia

AW

Aruba

AZ

Azerbaidjan

BA

Bosnia şi Herţegovina

BB

Barbados

BD

Bangladesh

BE

Belgia

BF

Burkina Faso

BG

Bulgaria

BH

Bahrain

BI

Burundi

BJ

Benin

BL

Saint-Barthelemy

BM

Bermuda

BN

Brunei Darussalam

Formă uzuală Brunei

BO

Statul Plurinaţional al Boliviei

Formă uzuală Bolivia

BQ

Bonaire, Sint Eustatius şi Saba

BR

Brazilia

BS

Bahamas

BT

Bhutan

BV

Insula Bouvet

BW

Botswana

BY

Belarus

Formă uzuală Bielorusia

BZ

Belize

CA

Canada

CC

Insulele Cocos (sau Insulele Keeling)

CD

Republica Democratică Congo

Fostul Zair

CF

Republica Centrafricană

CG

Congo

CH

Elveţia

Inclusiv teritoriul german Busingen

CI

Coasta de Fildeş

CK

Insulele Cook

CL

Chile

CM

Camerun

CN

China

CO

Columbia

CR

Costa Rica

CU

Cuba

CV

Capul Verde

CW

Curacao

CX

Insula Christmas

CY

Cipru

CZ

Cehia

DE

Germania

Inclusiv Insula Heligoland; exclusiv teritoriul Busingen

DJ

Djibouti

DK

Danemarca

DM

Dominica

DO

Republica Dominicană

DZ

Algeria

EC

Ecuador

Inclusiv Insulele Galapagos

EE

Estonia

EG

Egipt

EH

Sahara Occidentală

ER

Eritreea

ES

Spania

Inclusiv Insulele Baleare şi Insulele Canare; exclusiv Ceuta (XC) şi Melilla (XL)

ET

Etiopia

FI

Finlanda

Inclusiv Insulele Aland

FJ

Fiji

FK

Insulele Falkland

FM

Statele Federate ale Microneziei

Chuuk, Kosrae, Pohnpei şi Yap

FO

Insulele Feroe

FR

Franţa

Inclusiv Monaco, departamentele franceze de peste mări (Guyana Franceză, Guadelupa, Martinica, Mayotte şi Reunion) şi partea de nord franceză a Saint Martin

GA

Gabon

GB

Regatul Unit

Regatul Unit, Irlanda de Nord, Insulele Anglo-Normande şi Insula Man

GD

Grenada

Inclusiv Insulele Grenadine de Sud

GE

Georgia

GH

Ghana

GI

Gibraltar

GL

Groenlanda

GM

Gambia

GN

Guineea

GQ

Guineea Ecuatorială

GR

Grecia

GS

Georgia de Sud şi Insulele Sandwich de Sud

GT

Guatemala

GU

Guam

GW

Guineea-Bissau

GY

Guyana

HK

Hong Kong

Regiunea Administrativă Specială Hong Kong a Republicii Populare Chineze

HM

Insula Heard şi Insulele McDonald

HN

Honduras

Inclusiv Insulele Swan

HR

Croaţia

HT

Haiti

HU

Ungaria

ID

Indonezia

IE

Irlanda

IL

Israel

IN

India

IO

Teritoriul Britanic din Oceanul Indian

Arhipelagul Chagos

IQ

Irak

IR

Republica Islamică Iran

IS

Islanda

IT

Italia

Inclusiv Livigno şi comuna Campione d’Italia

JM

Jamaica

JO

Iordania

JP

Japonia

KE

Kenya

KG

Kârgâzstan

KH

Cambodgia

KI

Kiribati

KM

Comore

Anjouan, Grande Comore şi Moheli

KN

Saint Kitts şi Nevis

KP

Coreea de Nord

KR

Coreea de Sud

KW

Kuweit

KY

Insulele Cayman

KZ

Kazahstan

LA

Republica Democrată Populară Laos

Formă uzuală Laos

LB

Liban

LC

Saint Lucia

LI

Liechtenstein

LK

Sri Lanka

LR

Liberia

LS

Lesotho

LT

Lituania

LU

Luxemburg

LV

Letonia

LY

Libia

MA

Maroc

MD

Republica Moldova

ME

Muntenegru

MG

Madagascar

MH

Insulele Marshall

MK

Macedonia de Nord

ML

Mali

MM

Myanmar

Formă uzuală: Birmania

MN

Mongolia

MO

Macao

Regiunea Administrativă Specială Macao a Republicii Populare Chineze

MP

Insulele Mariane de Nord

MR

Mauritania

MS

Montserrat

MT

Malta

Inclusiv Gozo şi Comino

MU

Mauritius

Mauritius, Insula Rodrigues, Insulele Agalega şi Cargados Carajos Shoals (Insulele Saint-Brandon)

MV

Maldive

MW

Malawi

MX

Mexic

MY

Malaezia

Malaezia Peninsulară şi Malaezia de Est (Labuan, Sabah şi Sarawak)

MZ

Mozambic

NA

Namibia

NC

Noua Caledonie

Inclusiv Insulele Loyalty (Lifou, Mare şi Ouvea)

NE

Niger

NF

Insula Norfolk

NG

Nigeria

NI

Nicaragua

Inclusiv Insulele Corn

NL

Ţările de Jos (Olanda)

NO

Norvegia

Inclusiv Arhipelagul Svalbard şi Insula Jan Mayen

NP

Nepal

NR

Nauru

NU

Niue

NZ

Noua Zeelandă

Exclusiv teritoriul Ross (Antarctica)

OM

Oman

PA

Panama

Inclusiv fosta Zonă a Canalului

PE

Peru

PF

Polinezia Franceză

Insulele Marchize, Arhipelagul Societăţii (inclusiv Tahiti), Insulele Tuamotu, Insulele Gambier şi Insulele Australe

PG

Papua-Noua Guinee

Partea estică a Noii Guinee; Arhipelagul Bismarck [inclusiv Noua Britanie, Noua Irlandă, Lavongai (Noua Hanovra) şi Insulele Amiralităţii]; Insulele Solomon de Nord (Bougainville şi Buka); Insulele Trobriand, Insula Woodlark; Insulele Entrecasteaux şi Arhipelagul Louisiade

PH

Filipine

PK

Pakistan

PL

Polonia

PM

Saint-Pierre şi Miquelon

PN

Pitcairn

Inclusiv Insulele Ducie, Henderson şi Oeno

PS

Teritoriile Palestiniene Ocupate

Cisiordania (inclusiv Ierusalimul de Est) şi Fâşia Gaza

PT

Portugalia

Inclusiv Arhipelagul Azore şi Arhipelagul Madeira

PW

Palau

PY

Paraguay

QA

Qatar

RO

România

RU

Federaţia Rusă

Formă uzuală Rusia

RW

Rwanda

SA

Arabia Saudită

SB

Insulele Solomon

SC

Seychelles

Insula Mahe, Insula Praslin, La Digue, Fregate şi Silhouette; Insulele Amirante (inclusiv Desroches, Alphonse, Platte şi Coetivy); Insulele Farquhar (inclusiv Providence); Insulele Aldabra şi Insulele Cosmoledo

SD

Sudan

SE

Suedia

SG

Singapore

SH

Sfânta Elena, Ascension şi Tristan da Cunha

SI

Slovenia

SK

Slovacia

SL

Sierra Leone

SM

San Marino

SN

Senegal

SO

Somalia

SR

Suriname

SS

Sudanul de Sud

ST

Sao Tome şi Principe

SV

Salvador

SX

Sint-Maarten (partea neerlandeză)

Insula Saint Martin este împărţită în partea de nord franceză şi partea de sud neerlandeză.

SY

Republica Arabă Siriană

Formă uzuală Siria

SZ

Eswatini

Fosta Swaziland

TC

Insulele Turks şi Caicos

TD

Ciad

TF

Teritoriile Australe Franceze

Inclusiv Insulele Kerguelen, Insula Amsterdam, Insula Saint-Paul, Arhipelagul Crozet şi insulele franceze dispersate din Oceanul Indian, care includ Bassas da India, Insula Europa, Insulele Glorioso, Insula Juan de Nova Island şi Insula Tromelin

TG

Togo

TH

Thailanda

TJ

Tadjikistan

TK

Tokelau

TL

Timorul de Est

TM

Turkmenistan

TN

Tunisia

TO

Tonga

TR

Turcia

TT

Trinidad şi Tobago

TV

Tuvalu

TW

Taiwan

Teritoriul vamal separat al Taiwan, Penghu, Kinmen şi Matsu

TZ

Republica Unită Tanzania

Pemba, Insula Zanzibar şi Tanganika

UA

Ucraina

UG

Uganda

UM

Insulele Minore Îndepărtate ale Statelor Unite ale Americii

Insula Baker, Insula Howland, Insula Jarvis, Atolul Johnston, Reciful Kingman, Insulele Midway, Insula Navassa, Atolul Palmyra şi Insula Wake

US

Statele Unite

Inclusiv Puerto Rico

UY

Uruguay

UZ

Uzbekistan

VA

Sfântul Scaun

Statul Cetăţii Vaticanului

VC

Saint Vincent şi Grenadine

VE

Republica Bolivariană a Venezuelei

Forma uzuală Venezuela

VG

Insulele Virgine Britanice

VI

Insulele Virgine Americane

VN

Vietnam

VU

Vanuatu

WF

Wallis şi Futuna

Inclusiv Insula Alofi

WS

Samoa

Fosta Samoa Occidentală

XC

Ceuta

XK

Kosovo

Această denumire nu aduce atingere poziţiilor privind statutul şi este conformă cu RCSONU 1244/1999, precum şi cu Avizul CIJ privind Declaraţia de independenţă a Kosovo

XL

Melilla

Inclusiv Penon de Velez de la Gomera, Penon de Alhucemas şi Insulele Chafarinas

XS

Serbia

YE

Yemen

Fostele Yemen de Nord şi Yemen de Sud

ZA

Africa de Sud

ZM

Zambia

ZW

Zimbabwe

DIVERSE

XI

Regatul Unit (Irlanda de Nord)

Cod care trebuie utilizat în cazul în care Regatul Unit (în ceea ce priveşte Irlanda de Nord) trebuie să fie diferenţiat în conformitate cu condiţiile prevăzute în dispoziţiile relevante ale Uniunii Europene (Uniunea)

XU

Regatul Unit (exclusiv Irlanda de Nord)

Cod care trebuie utilizat în cazul în care Regatul Unit (exclusiv Irlanda de Nord) trebuie să fie diferenţiat în conformitate cu condiţiile prevăzute în dispoziţiile relevante ale Uniunii

QP

Marea liberă

Domeniul maritim în afara apelor teritoriale

QR

Stocuri şi provizii în cadrul comerţului intra-UE

Cod utilizat în scopul livrărilor către nave şi aeronave

QS

Stocuri şi provizii în cadrul comerţului extra-UE

QV

Ţări şi teritorii nespecificate în cadrul comerţului intra-UE

QW

Ţări şi teritorii nespecificate în cadrul comerţului extra-UE

QX

Ţări şi teritorii nespecificate din motive comerciale sau militare

3.TABELUL Nr. 3 - Relaţia dintre valoarea facturată, valoarea statistică şi termenii de livrare în Declaraţia statistică Intrastat

FLUX: EXPORTURI INTRA-UE DE BUNURI

Termeni de livrare

Valoare facturată - VF

Valoare statistică - VS

Relaţia

EXW

Franco fabrică

Pentru toate modurile de transport

Valoarea facturată EXW

- valoarea bunurilor la poarta fabricii -

Valoarea facturată EXW la care se adaugă cheltuielile de transport şi asigurare pe parcurs intern, respectiv de la locul livrării până la frontiera României

VS > VF

FCA

Franco transportator

Pentru toate modurile de transport

Valoarea facturată FCA

- include, pe lângă valoarea bunurilor, cheltuielile de transport până la transportator -

Valoarea facturată FCA la care se adaugă cheltuielile de transport şi asigurare pe parcurs intern, respectiv de la locul livrării până la frontiera României

VS > VF

FAS

Franco de-a lungul vasului

Numai pentru transportul maritim şi pe căile navigabile interioare

Valoarea facturată FAS

- include, pe lângă valoarea bunurilor, cheltuielile de transport până la navă, în exteriorul acesteia -

Valoarea facturată FAS la care se adaugă cheltuielile de încărcare pentru trecerea frontierei - nivel balustradă/chei -

VS > VF

FOB

Franco la bord

Numai pentru transportul maritim şi pe căile navigabile interioare

Valoarea facturată FOB

- include, pe lângă valoarea bunurilor, toate cheltuielile până la depozitarea bunului pe vapor -

Valoarea facturată FOB

VS = VF

CFR

Cost şi navlu

Numai pentru transportul maritim şi pe căile navigabile interioare

Valoarea facturată CFR

- include, pe lângă valoarea bunurilor, cheltuielile de transport până la portul de destinaţie; nu include cheltuielile de asigurare -

Valoarea facturată CFR din care se scad cheltuielile de transport şi asigurare pe parcurs extern, respectiv de la frontiera României până la portul de destinaţie

VS < VF

CIF

Cost, asigurare şi navlu

Numai pentru transportul maritim şi pe căile navigabile interioare

Valoarea facturată CIF

- include, pe lângă valoarea bunurilor, şi cheltuielile de transport şi asigurare până la portul de destinaţie -

Valoarea facturată CIF din care se scad cheltuielile de transport pe parcurs extern, respectiv de la frontiera României până la portul de destinaţie

VS < VF

CPT

Transport plătit până la

Pentru toate modurile de transport

Valoarea facturată CPT

- include, pe lângă valoarea bunurilor, cheltuielile de transport până la locul de destinaţie; nu include cheltuielile de asigurare -

Valoarea facturată CPT din care se scad cheltuielile de transport pe parcurs extern, respectiv de la frontiera României până la locul de destinaţie

VS < VF

CIP

Transport şi asigurare plătite până la

Pentru toate modurile de transport

Valoarea facturată CIP

- include, pe lângă valoarea bunurilor, toate cheltuielile de transport şi asigurare până la locul de destinaţie -

Valoarea facturată CIP din care se scad cheltuielile de transport pe parcurs extern, respectiv de la frontiera României până la locul de destinaţie

VS < VF

DPU

Livrat la locul de descărcare

Pentru toate modurile de transport

Valoarea facturată DPU

- include, pe lângă valoarea bunurilor, toate cheltuielile de transport până la locul convenit de descărcare

Valoarea facturată DPU din care se scad cheltuielile de transport şi asigurare pe parcurs extern, respectiv de la frontiera României până la locul convenit de descărcare

VS < VF

DAP

Livrat la locul convenit

Pentru toate modurile de transport

Valoarea facturată DAP

- include, pe lângă valoarea bunurilor, toate cheltuielile de transport până la locul de destinaţie convenit

Valoarea facturată DAP din care se scad cheltuielile de transport şi asigurare pe parcurs extern, respectiv de la frontiera României până la locul de destinaţie convenit

VS < = VF*

_____

* VS = VF numai în cazul energiei electrice.

DDP

Livrat cu taxele vamale plătite**

_____

** Pentru comerţul intra-UE cu bunuri nu se aplică taxe vamale.

Pentru toate modurile de transport

Valoarea facturată DDP

- reprezintă valoarea bunurilor ajunse la cumpărător, cu taxe vamale plătite

Valoarea facturată DDP din care se scad taxele şi cheltuielile de transport şi asigurare pe parcurs extern

VS < VF

FLUX: IMPORTURI INTRA-UE DE BUNURI

Termeni de livrare

Valoare facturată - VF

Valoare statistică - VS

Relaţia

EXW

Franco fabrică

Pentru toate modurile de transport

Valoarea facturată EXW

- valoarea bunurilor la poarta fabricii

Valoarea facturată EXW la care se adaugă cheltuielile de transport şi asigurare pe parcurs extern, respectiv de la locul livrării până la frontiera României

VS > VF

FCA

Franco transportator

Pentru toate modurile de transport

Valoarea facturată FCA

- include, pe lângă valoarea bunurilor, cheltuielile de transport până la transportator -

Valoarea facturată FCA la care se adaugă cheltuielile de transport şi asigurare pe parcurs extern, respectiv de la locul livrării până la frontiera României

VS > VF

FAS

Franco de-a lungul vasului

Numai pentru transportul maritim şi pe căile navigabile interioare

Valoarea facturată FAS

- include, pe lângă valoarea bunurilor, cheltuielile de transport până la bordul navei, în afara acestuia -

Valoarea facturată FAS la care se adaugă cheltuielile de încărcare pentru trecerea frontierei - nivel balustradă/chei - inclusiv cheltuielile până la portul de destinaţie

VS > VF

FOB

Franco la bord

Numai pentru transportul maritim şi pe căile navigabile interioare

Valoarea facturată FOB

- include, pe lângă valoarea bunurilor, toate cheltuielile până la depozitarea bunului pe vapor -

Valoare FOB la care se adaugă cheltuielile de transport şi asigurare până la portul de destinaţie

VS > VF

CFR

Cost şi navlu

Numai pentru transportul maritim şi pe căile navigabile interioare

Valoarea facturată CFR

- include, pe lângă valoarea bunurilor, cheltuielile de transport până la portul de destinaţie, nu include cheltuielile de asigurare -

Valoarea facturată CFR

VS = VF

CIF

Cost, asigurare şi navlu

Numai pentru transportul maritim şi pe căile navigabile interioare

Valoarea facturată CIF

- include, pe lângă valoarea bunurilor, cheltuielile de transport şi asigurare (plătită de vânzător) până la portul de destinaţie -

Valoarea facturată CIF

VS = VF

CPT

Transport plătit până la

Pentru toate modurile de transport

Valoarea facturată CPT

- include, pe lângă valoarea bunurilor, cheltuielile până la locul de destinaţie; nu include cheltuielile de asigurare -

Valoarea facturată CPT din care se scad cheltuielile de transport pe parcurs intern, respectiv de la frontiera României până la locul de destinaţie

VS < VF

CIP

Transport şi asigurare plătite până la

Pentru toate modurile de transport

Valoarea facturată CIP

- include, pe lângă valoarea bunurilor, toate cheltuielile de transport şi asigurare până la locul de destinaţie

Valoarea facturată CIP din care se scad cheltuielile de transport pe parcurs intern, respectiv de la frontiera României până la locul de destinaţie

VS < VF

DPU

Livrat la locul de descărcare

Pentru toate modurile de transport

Valoarea facturată DPU

- include, pe lângă valoarea bunurilor, toate cheltuielile de transport până la locul convenit de descărcare

Valoarea facturată DPU din care se scad cheltuielile de transport şi asigurare pe parcurs intern, respectiv de la frontiera României până la locul convenit de descărcare

VS < = VF

DAP

Livrat la locul convenit

Pentru toate modurile de transport

Valoarea facturată DAP

- include, pe lângă valoarea bunurilor, toate cheltuielile de transport până la locul de destinaţie convenit

Valoarea facturată DAP din care se scad cheltuielile de transport şi asigurare pe parcurs intern, respectiv de la frontiera României până la locul de destinaţie convenit

VS < = VF*

_____

* VS = VF numai în cazul energiei electrice.

DDP

Livrat cu taxele vamale plătite**

_____

** Pentru comerţul intra-UE cu bunuri nu se aplică taxe vamale.

Pentru toate modurile de transport

Valoarea facturată DDP

- reprezintă valoarea bunurilor ajunse la cumpărător, cu taxe vamale plătite

Valoarea facturată DDP din care se scad taxele şi cheltuielile de transport şi asigurare pe parcurs intern

VS < VF

4.TABELUL Nr. 4 - LISTA UNITĂŢILOR DE MĂSURĂ SUPLIMENTARE

Abreviere

Denumire unitate de măsură

c/k

Număr de carate (1 carat metric = 2 x 10-4 kg)

ce/el

Număr de elemente

ct/l

Capacitate de încărcare utilă în tone metrice(1)

_____

(1)Prin capacitate de încărcare utilă în tone metrice (ct/l) se înţelege capacitatea de încărcare a unui vapor exprimată în tone metrice, cu excepţia mărfurilor transportate cu titlu de provizii de bord (carburanţi, utilaje, alimente etc.). De asemenea, persoanele transportate (personal şi pasageri), precum şi bagajele acestora nu se iau în considerare la calcularea capacităţii de încărcare utile.

g

Gram

gi F/S

Gram izotopi fisionabili

Kg H2O2

Kilogram de peroxid de hidrogen

Kg K2O

Kilogram de oxid de potasiu

Kg KOH

Kilogram de hidroxid de potasiu (potasă caustică)

Kg met. am.

Kilogram de metilamine

Kg N

Kilogram de azot

Kg NaOH

Kilogram de hidroxid de sodiu (sodă caustică)

Kg/net eda

Kilogram greutate netă a produsului scurs

Kg P2O5

Kilogram de pentaoxid de fosfor (anhidridă fosforică)

Kg 90% sdt.

Kilogram de substanţă uscată 90%

Kg U

Kilogram de uraniu

1.000 KWh

1.000 kilowatt oră

l

Litru

1 alc. 100%

Litru de alcool pur (100%)

m

Metru

m2

Metru pătrat

m3

Metru cub

1.000 m3

1.000 metri cubi

pa

Număr de perechi

p/st

Număr de bucăţi

100 p/st

100 de bucăţi

1.000 p/st

1.000 de bucăţi

TJ

Terajoule (putere calorică superioară)

-

Fără unitate suplimentară

5.TABELUL Nr. 5 - Codificarea naturii tranzacţiei

Coloana A

Coloana B

Cod

1. Tranzacţii care implică schimb de proprietate efectiv, cu compensaţii financiare

1. Achiziţie/Vânzare definitivă, exceptând comerţul direct cu/realizat de către consumatorii privaţi

1.1

2. Comerţ direct cu/realizat de către consumatori privaţi (inclusiv vânzarea la distanţă)

1.2

2. Returnări şi înlocuiri de bunuri în mod gratuit după înregistrarea tranzacţiei iniţiale

1. Returnări de bunuri

2.1

2. Înlocuiri de bunuri returnate

2.2

3. Înlocuiri - de exemplu, sub garanţie - de bunuri care nu au fost returnate

2.3

3. Tranzacţii care implică intenţia unui schimb de proprietate sau schimb de proprietate efectiv, fără compensaţii financiare

1. Mişcări către/de la un antrepozit (excluzând stocurile la dispoziţia clientului şi stocurile în regim de consignaţie)

3.1

2. Furnizarea pentru vânzare la vedere sau cu testare (inclusiv stocurile la dispoziţia clientului şi stocurile în regim de consignaţie)

3.2

3. Leasing financiar

3.3

4. Tranzacţii care implică transferul proprietăţii fără compensaţii financiare

3.4

4. Tranzacţii în vederea prelucrării sub contract ("lohn" - fără schimb de proprietate)

1. Bunuri destinate reintroducerii în statul membru/ţara de export iniţial(ă)

4.1

2. Bunuri care nu sunt destinate reintroducerii în statul membru/ţara de export iniţial(ă)

4.2

3. Bunuri destinate prelucrării, considerate din punct de vedere fiscal drept achiziţii/livrări intracomunitare asimilate

4.3

5. Tranzacţii în urma prelucrării sub contract ("lohn" - fără schimb de proprietate)

1. Bunuri reintroduse în statul membru/ţara de export iniţial(ă)

5.1

2. Bunuri care nu sunt reintroduse în statul membru/ţara de export iniţial(ă)

5.2

3. Bunuri obţinute în urma prelucrării produselor anterior declarate cu codul de natura tranzacţiei 4.3

5.3

6. Tranzacţii particulare înregistrate pentru scopuri naţionale

6

7. Tranzacţii în vederea/ca urmare a vămuirii (fără schimb de proprietate, referitoare la bunuri care fac obiectul cvasi-importului sau cvasi-exportului)

1. Punerea bunurilor în liberă circulaţie într-un stat membru în vederea unui export ulterior către un alt stat membru

7.1

2. Transportul bunurilor dintr-un stat membru în alt stat membru pentru plasarea bunurilor în regim de export

7.2

8. Tranzacţii care implică furnizarea de materiale de construcţie şi echipament tehnic în cadrul unui contract general de construcţii sau construcţii civile pentru care nu este necesară o facturare separată a bunurilor, fiind emisă numai o factură pentru totalitatea contractului

8

9. Alte tranzacţii care nu pot fi clasificate la alte coduri

1. Închirieri, împrumuturi, leasing operaţional cu durata de peste 24 de luni

9.1

9. Altele

9.9

6.TABELUL Nr. 6 - Nomenclatorul termenilor de livrare INCOTERMS

Semnificaţia

Locul de indicat, la cerere

Cod termen livrare

INCOTERMS ICC/ECE Geneva

EXW

Ex Works...

Franco fabrică

La poarta fabricii

FCA

Free Carrier...

Franco transportator

Locul convenit

FAS

Free Along Ship...

Franco de-a lungul vasului

Port de încărcare convenit

FOB

Free On Board...

Franco la bord

Port de încărcare convenit

CFR

Cost and Freight...

Cost şi navlu

Port de destinaţie convenit

CIF

Cost, Insurance and Freight...

Cost, asigurare şi navlu

Port de destinaţie convenit

CPT

Carriage Paid To...

Transport plătit până la

Loc de destinaţie convenit

CIP

Carriage and Insurance Paid to...

Transport şi asigurare plătite până la

Loc de destinaţie convenit

DPU

Delivered at Place Unloaded

Livrat la locul de descărcare

Loc convenit de descărcare

DAP

Delivered at Place...

Livrat la locul convenit

Loc de livrare la locul convenit

DDP

Delivered Duty Paid...

Livrat cu taxele vamale plătite

Locul convenit de livrare în ţara de sosire

XXX

Alţi termeni de livrare decât cei mai sus menţionaţi

7.TABELUL Nr. 7 - Nomenclatorul modurilor de transport

Cod

Descriere

1

Transport maritim

2

Transport feroviar

3

Transport rutier

4

Transport aerian

5

Expediere prin poştă

7

Transport prin instalaţii de transport fixe

8

Transport naval pe căi navigabile interioare

9

Transport prin propulsie proprie - autopropulsie

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 72 din data de 25 ianuarie 2022