Art. 44. - Cererea de decontare se întocmeşte lunar, până la data de 5 a lunii următoare, şi se depune la secretariatul unităţii, însoţită obligatoriu de următoarele documente: - Norma din 2021 de aplicare în Ministerul Afacerilor Interne a Legii nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat

M.Of. 331

În vigoare
Versiune de la: 22 Iulie 2024
Art. 44
(1)Decontarea lunară a cheltuielilor de transport se face în baza cererii de decontare a personalului îndreptăţit, iar verificarea documentelor justificative şi calcularea sumei aferente lunii pentru care se face decontul se realizează de către compartimentul financiar-contabilitate şi se aprobă de către conducătorul unităţii.
(2)Cererea de decontare se întocmeşte lunar, până la data de 5 a lunii următoare, şi se depune la secretariatul unităţii, însoţită obligatoriu de următoarele documente:
a)copia cărţii sau a buletinului de identitate a/al personalului îndreptăţit;
b)documente care demonstrează deţinerea legală a autoturismului/mijlocului de transport, în copie, precum contractul de vânzare-cumpărare, contractul de leasing, certificatul de naştere/căsătorie etc., în cazul în care acestea nu au fost depuse împreună cu raportul prevăzut la art. 43 alin. (7);
c)copia certificatului de înmatriculare al autoturismului/mijlocului de transport utilizat, certificată de conducerea secretariatului unităţii ca fiind conformă cu originalul;
d)bonuri fiscale de carburant, emise în cursul lunii pentru care se solicită decontul de societăţile de distribuţie a produselor petroliere, în perioada deplasării la şi de la locul de muncă, pentru achiziţia de carburant.
(3)În situaţia plăţilor pentru fracţiuni de lună, decontarea cheltuielilor de transport se face raportându-se la numărul de zile în care personalul îndreptăţit a desfăşurat activităţi profesionale, în luna pentru care se face plata.
(4)În cazul în care, cu autoturismul proprietate personală sau, după caz, cu mijlocul de transport deţinut legal, cu orice titlu, se deplasează mai multe persoane din cadrul unităţii, cheltuielile de transport se decontează numai pentru proprietarul autoturismului sau, după caz, deţinătorul legal al mijlocului de transport.
(5)Prin semnătura de primire a sumelor reprezentând decontarea cheltuielilor de transport, personalul îndreptăţit confirmă că în luna pentru care se face plata nu au intervenit schimbări faţă de cele înscrise în raportul de solicitare a decontării costurilor aferente deplasării, de natură să modifice dreptul la decontare.
(6)Sumele reprezentând decontarea cheltuielilor de transport, plătite necuvenit, se recuperează conform prevederilor legale în vigoare.