Art. 38. - Norma din 2021 de aplicare în Ministerul Afacerilor Interne a Legii nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat

M.Of. 331

În vigoare
Versiune de la: 22 Iulie 2024
Art. 38
Pentru personalul participant rănit, invalid sau care a dobândit afecţiuni fizice, aflat în activitate sau ale cărui raporturi de serviciu au încetat, după caz, solicitarea evaluării stării de sănătate, conform art. 37 alin. (4), adresată directorului Direcţiei medicale, se face de către medicii de unitate ai acestuia, persoanele în cauză sau reprezentanţii acestora, la care se anexează recomandarea medicului de familie/de specialitate.