Art. 26. - Norma din 2021 de aplicare în Ministerul Afacerilor Interne a Legii nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat

M.Of. 331

În vigoare
Versiune de la: 22 Iulie 2024
Art. 26
În situaţia în care au fost identificate posturi vacante care să corespundă opţiunilor din cererea solicitantului, structura de resurse umane responsabilă analizează cererea din punctul de vedere al îndeplinirii cerinţelor de ocupare prevăzute în fişa postului şi prezintă şefului unităţii MAI responsabile un referat, care cuprinde şi lista posturilor vacante compatibile.