Art. 20. - Norma din 2021 de aplicare în Ministerul Afacerilor Interne a Legii nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat

M.Of. 331

În vigoare
Versiune de la: 22 Iulie 2024
Art. 20
Menţinerea în activitate se face dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
a)personalul interesat a depus o cerere pentru menţinerea în activitate, în condiţiile prezentelor norme de aplicare, anterior încetării raporturilor de serviciu/muncă;
b)rănirea, invaliditatea ori afecţiunile fizice şi/sau psihice au fost dobândite ca urmare a participării la acţiuni militare, misiuni şi operaţii;
c)postul ocupat de către personalul interesat este în unul dintre domeniile prevăzute la art. 19 sau există un astfel de post vacant;
d)personalul interesat îndeplineşte cerinţele de ocupare prevăzute în fişa postului, cu excepţia celei referitoare la aptitudinea medicală;
e)există avizul prevăzut la art. 17 alin. (1) lit. b), potrivit căruia atribuţiile funcţiilor prevăzute la art. 19 sunt compatibile cu incapacitatea dată de rănirea, invaliditatea, afecţiunea fizică şi/sau psihică şi pot fi îndeplinite fără riscul de a o agrava.