Art. 19. - Norma din 2021 de aplicare în Ministerul Afacerilor Interne a Legii nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat

M.Of. 331

În vigoare
Versiune de la: 22 Iulie 2024
Art. 19
Personalul participant rănit, invalid, precum şi cel care a dobândit afecţiuni fizice şi/sau psihice este menţinut, rechemat ori este reîncadrat în activitate, după caz, în categoria de personal/corpul militar căreia/căruia îi aparţine, în funcţii militare sau civile care au atribuţii, cu preponderenţă, în următoarele domenii de activitate:
a)asigurare logistică/tehnico-materială;
b)financiar-contabil;
c)asistenţă medicală;
d)asistenţă juridică;
e)informare şi relaţii publice;
f)resurse umane;
g)învăţământ;
h)analiza informaţiilor;
i)cercetarea şi prevenirea criminalităţii;
j)cazier judiciar, statistică şi evidenţă operativă;
k)comunicaţii şi tehnologia informaţiei;
l)secretariat şi informaţii clasificate;
m)management organizatoric şi operaţional;
n)exploatare tehnică;
o)psihologie;
p)relaţii cu publicul;
q)afaceri europene, Schengen şi relaţii internaţionale.