Art. 8. - Norma din 2020 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori

M.Of. 285

În vigoare
Versiune de la: 5 Februarie 2021
Art. 8
(1)Pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit şi reprezintă o creanţă distinctă şi independentă în raport cu celelalte obligaţii izvorâte din contractul de credit.
(2)Plata de către debitor a creanţei reprezentând dobânda totală aferentă perioadei de suspendare la plată acordată conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se va face eşalonat, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de suspendare, în 60 de rate lunare egale, fără perceperea de dobândă pentru această componentă a creditului ipotecar, iar graficul de rambursare a acestor plăţi se comunică debitorilor în termen de 5 zile calendaristice de la data comunicării deciziei de aprobare a cererii de suspendare a obligaţiilor de plată a ratelor, prevăzută la art. 5 alin. (5).

(3)Pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice pentru care cererea de suspendare a obligaţiilor de plată a fost formulată până la data de 15 iunie 2020, cu termen de încheiere a perioadei de amânare anterior datei de 31 decembrie 2020 inclusiv, suspendarea obligaţiilor de plată până la perioada maximă de nouă luni se realizează prin cumularea creanţei/restului de creanţă aferentă dobânzilor calculate în prima perioadă suspendată cu creanţa aferentă dobânzilor calculate pentru a doua perioadă suspendată. La creanţa astfel rezultată dobânda este 0% şi plata de către debitor a acestei creanţe se va face eşalonat în 60 de rate lunare egale începând cu luna imediat următoare încheierii celei de-a doua perioade de amânare. La data reemiterii scrisorii de garanţie va înceta valabilitatea scrisorii de garanţie anterioare.