Art. 11. - Norma din 2020 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori

M.Of. 285

În vigoare
Versiune de la: 5 Februarie 2021
Art. 11
(1)Monitorizarea scrisorilor de garantare reprezintă acţiunile derulate în perioada cuprinsă între acordarea garanţiei şi încetarea valabilităţii acesteia, constând în urmărirea lunară a stadiului derulării soldului garanţiei, pe baza situaţiilor furnizate de către creditor, conform prevederilor convenţiei de garantare. Informaţiile privind soldul dobânzilor suspendate incluse în scrisorile de garanţie emise vor fi colectate de FNGCIMM detaliat, la nivelul fiecărui contract de credit, sub forma unui set de date standardizat, a cărui structură şi termene de raportare vor fi stabilite prin Convenţia de garantare încheiată de FNGCIMM cu creditorul.
(2)Valoarea garanţiei se va reduce în mod automat cu orice plată efectuată de debitor în perioada de rambursare a dobânzilor eşalonate la plată conform graficelor întocmite cu respectarea prevederilor art. 8 alin. (2) sau (3), după caz, precum şi cu valoarea plăţilor de garanţii efectuate la cererea creditorului în temeiul obligaţiei de garantare asumate prin scrisorile de garanţie emise în numele şi în contul statului, după caz.