Art. 10. - Data la care încetează răspunderea FNGCIMM în numele şi în contul statului este: - Norma din 2020 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori

M.Of. 285

În vigoare
Versiune de la: 5 Februarie 2021
Art. 10
(1)FNGCIMM garantează expres, irevocabil şi necondiţionat în favoarea creditorilor rambursarea de către debitorii eligibili conform prevederilor art. 5 a obligaţiilor de plată a dobânzilor eşalonate pentru creditele ipotecare care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 4 pe perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie.
(2)Scrisorile de garanţie sunt valabile pe perioada cuprinsă între data emiterii şi data încetării răspunderii FNGCIMM în numele şi în contul statului.
(3)Data la care încetează răspunderea FNGCIMM în numele şi în contul statului este:
a)data expirării perioadei de rambursare conform graficelor de rambursare întocmite în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) sau (3), după caz;

b)data la care MFP plăteşte valoarea de executare a garanţiei pentru ultimul debitor din situaţia centralizatoare transmisă de creditor pe propria răspundere;
c)data înregistrării la FNGCIMM a comunicării finanţatorului cu privire la renunţarea la scrisoarea de garanţie;
d)data rambursării integrale de către debitor a dobânzii suspendate conform art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 227/2020, la termen sau anticipat, dar nu mai mult de 5 ani.