Capitolul ii - Emiterea autorizaţiilor speciale de transport (AST) - Norma din 2018 privind autorizarea şi desfăşurarea circulaţiei vehiculelor rutiere cu mase şi/sau dimensiuni ce depăşesc masele şi/sau dimensiunile maxime admise prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor

M.Of. 48

În vigoare
Versiune de la: 18 Ianuarie 2019
CAPITOLUL II:Emiterea autorizaţiilor speciale de transport (AST)
Art. 3: Condiţii privind circulaţia vehiculelor cu depăşiri
Circulaţia vehiculelor cu depăşiri se poate desfăşura pe reţeaua de drumuri publice din România numai dacă acestea:
a)sunt admise în circulaţie;
b)corespund din punctul de vedere al stării tehnice şi al cerinţelor de siguranţă a circulaţiei;
c)nu depăşesc masele maxime autorizate constructiv ale vehiculelor;
d)deţin AST eliberată de administratorul drumului pe care circulă;
e)respectă prevederile înscrise în AST.
Art. 4: Emitenţii AST
(1)Autorizarea circulaţiei vehiculelor cu depăşiri şi emiterea AST se efectuează, prealabil circulaţiei vehiculului cu depăşiri, de către administratorul drumului pe care va circula vehiculul cu depăşiri, după cum urmează:
a)CNAIR - S.A. şi subunităţile sale, pentru drumurile de interes naţional, pentru autostrăzile şi drumurile naţionale pe care le au în administrare, în funcţie de limitele de competenţă prevăzute în anexa nr. 1;
b)consiliile judeţene, pentru drumurile de interes judeţean;
c)consiliile locale, pentru drumurile locale.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), AST se poate elibera de CNAIR - S.A. şi pentru alte categorii de drumuri care nu sunt în administrarea sa şi care fac parte din traseu împreună cu categoria drumurilor de interes naţional, în condiţiile prezentelor norme.
(3)La depăşirea limitelor de competenţă ale subunităţilor CNAIR - S.A. prevăzute la alin. (1) lit. a), AST se eliberează după cum urmează:
a)la depăşirea limitelor de competenţă ale ACI, AST se eliberează în baza avizului solicitat de aceasta şi emis de DRDP în a cărei subordine funcţionează sau, după caz, de CNAIR - S.A.;
b)la depăşirea limitelor de competenţă ale SDN, AST se eliberează în baza avizului solicitat de aceasta şi emis de DRDP în a cărei subordine funcţionează sau, după caz, de CNAIR - S.A.;
c)la depăşirea limitelor de competenţă ale DRDP, AST se eliberează în baza avizului solicitat de aceasta şi emis de CNAIR - S.A.;
d)avizul prevăzut la lit. a), b) şi c) se eliberează doar în cazul în care pentru eliberarea AST nu este necesar un proiect de transport sau un studiu de traseu.
(4)Emitentul AST are dreptul:
a)de a nu elibera AST persoanelor fizice sau juridice care nu au furnizat toate datele necesare;
b)de a nu elibera AST în cazul în care, în perioada de valabilitate solicitată, în zonele străbătute de traseul autorizat sunt prognozate fenomene meteorologice care afectează siguranţa circulaţiei, semnalate de instituţiile abilitate, respectiv unul dintre codurile galben, portocaliu sau roşu;
c)de a verifica corectitudinea datelor înscrise în cererea pentru eliberarea AST, prin solicitarea unor informaţii/documente suplimentare de la furnizor, solicitant, operator de transport şi/sau beneficiar, după caz;
d)în cazul în care constată neconcordanţe între cerere şi documentele suplimentare, nu va elibera AST până la rezolvarea problemelor constatate.
Art. 5: Emiterea AST de către CNAIR - S.A. pentru alte drumuri decât cele de interes naţional
AST prevăzută la art. 4 alin. (2) se eliberează de CNAIR - S.A. numai în baza unui protocol încheiat cu administratorii sectoarelor de drum respective, care va cuprinde cel puţin următoarele elemente:
a)restricţiile de circulaţie şi condiţiile specifice pentru circulaţia vehiculelor cu depăşiri;
b)sectoarele de drum cu raze de curbură mai mici de 50 metri;
c)nivelul tarifelor suplimentare, aprobate potrivit legii, şi modul de aplicare; nivelul tarifelor suplimentare nu poate depăşi nivelul tarifelor suplimentare aplicate de CNAIR - S.A.;
d)contul şi datele bancare pentru virarea sumelor încasate de CNAIR - S.A. în numele administratorului drumului;
e)modalitatea de actualizare periodică a informaţiilor referitoare la restricţiile de circulaţie instituite;
f)modalitatea de încasare şi decontare a tarifelor suplimentare.
Art. 6: Cererea pentru emiterea AST
(1)AST se eliberează la cererea solicitantului, care poate fi operatorul de transport sau o terţă persoană, în numele operatorului de transport.
(2)Titularul AST este în toate cazurile operatorul de transport care poartă întreaga responsabilitate a circulaţiei vehiculului cu depăşiri, în conformitate cu condiţiile prevăzute în AST şi cu legislaţia în vigoare.
(3)Cererea pentru eliberarea AST se completează integral de către solicitant, acesta purtând întreaga responsabilitate cu privire la corectitudinea informaţiilor furnizate privind:
a)datele de identificare ale solicitantului;
b)datele de identificare ale operatorului de transport;
c)numerele de circulaţie ale vehiculului cu depăşiri;
d)originea şi destinaţia transportului pe teritoriul României, precum şi punctele intermediare în cazul în care acesta optează pentru un anumit traseu între origine şi destinaţie;
e)numerele de circulaţie ale unui vehicul de rezervă cu caracteristici identice cu cele ale vehiculului prevăzut la lit. c), dacă se consideră necesar;
f)configuraţia vehiculului din punctul de vedere al axelor, tipul axelor, al suspensiilor şi al roţilor, distanţa dintre axe;
g)masele şi dimensiunile vehiculului cu depăşiri;
h)natura încărcăturii transportate;
i)perioada de valabilitate solicitată;
j)respectarea masei maxime remorcabile, cu/fără dispozitiv de frânare, înscrisă în raportul de verificare tehnică în vederea omologării, efectuat de RAR, sau în certificatul de înmatriculare al vehiculului, în cazul unui autovehicul tractor care tractează o remorcă/semiremorcă;
k)respectarea maselor maxime autorizate constructiv ale vehiculelor;
l)operatorul economic specializat care va efectua însoţirea vehiculului cu depăşiri.
(4)În cazul în care solicitantul nu poate furniza informaţiile prevăzute la alin. (3) lit. e), i) şi l) în momentul depunerii cererii pentru eliberarea AST, acesta are obligaţia de a le comunica emitentului, în scris, până la data eliberării AST.
(5)Solicitantul AST poate furniza şi alte informaţii relevante privind circulaţia vehiculului cu depăşiri: utilizarea dispozitivelor de reducere a înălţimii sau transportul de utilaje autopropulsate care pot fi descărcate şi deplasate prin mijloace proprii cazul parcurgerii unor elemente ale drumului ce impun limitări ale maselor şi/sau dimensiunilor vehiculului.
(6)Modelul cererii pentru eliberarea AST este public şi se stabileşte de administratorul drumului.
(7)Cererea pentru eliberarea AST se completează în limba română sau în limba engleză.
Art. 7: Conţinutul AST
(1)AST se eliberează de administratorul drumului pe care se circulă, în condiţiile prevăzute la art. 4 şi 5, prealabil desfăşurării circulaţiei vehiculului cu depăşiri, şi conţine informaţii privind:
a)emitentul;
b)data şi ora eliberării documentului;
c)solicitantul;
d)operatorul de transport titular al AST;
e)numerele de circulaţie ale vehiculului cu depăşiri, inclusiv cele ale vehiculului de rezervă, dacă este cazul;
f)configuraţia vehiculului din punctul de vedere al axelor;
g)masele şi dimensiunile vehiculului cu depăşiri;
h)sensul şi traseul autorizat;
i)perioada de valabilitate a AST;
j)contravaloarea tarifelor suplimentare pentru circulaţia vehiculelor cu depăşiri, achitate în prealabil, inclusiv seria şi numărul documentului care atestă plata;
k)circulaţia în convoi, dacă este cazul;
l)numerele de circulaţie ale vehiculelor care alcătuiesc convoiul.
(2)În funcţie de caracteristicile vehiculului cu depăşiri şi ale traseului ce urmează a fi parcurs, emitentul AST va înscrie în aceasta şi:
a)obligativitatea însoţirii vehiculului cu depăşiri, cu menţionarea:
(i)operatorului economic specializat cu care va efectua însoţirea şi a numărului autorizaţiei acestuia;
(ii)numărului de autovehicule de însoţire necesare pentru desfăşurarea transportului cu depăşiri;
(iii)numărului de persoane specializate care vor efectua însoţirea;
b)obligativitatea însoţirii vehiculului cu depăşiri de către poliţia rutieră;
c)alte condiţii impuse pentru circulaţia vehiculului cu depăşiri şi care contribuie la parcurgerea traseului autorizat în condiţii de siguranţă în circulaţie, cum ar fi:
(i)restricţii de circulaţie instituite pe traseul autorizat în anumite perioade ale anului, zile sau intervale orare;
(ii)întreruperea temporară şi locală a circulaţiei pentru parcurgerea anumitor sectoare de drum, pentru traversarea lucrărilor de artă sau pentru subtraversarea unor elemente ale infrastructurii rutiere şi a utilităţilor;
(iii)ocolirea sau demontarea unor elemente ale infrastructurii rutiere;
(iv)poziţia în timpul mersului la traversarea lucrărilor de artă sau la subtraversarea unor elemente ale infrastructurii rutiere şi a utilităţilor;
(v)coborârea de pe vehiculele de transport a utilajelor autopropulsate în vederea limitării maselor şi/sau dimensiunilor transportului;
(vi)existenţa şi utilizarea dispozitivelor de reducere a înălţimii;
(vii)viteza maximă de traversare a lucrărilor de artă;
(viii)informarea administratorului drumului şi mass-mediei cu privire la programul de transport;
(ix)obligativitatea respectării condiţiilor impuse prin proiectul de transport sau studiul de traseu.
(3)AST se eliberează în limba română.
(4)Conducătorul vehiculului cu depăşiri trebuie să deţină cunoştinţe minime de limba română, astfel încât să poată să înţeleagă prevederile şi conţinutul AST şi indicaţiile autorităţilor de control; răspunderea pentru îndeplinirea acestei cerinţe revine operatorului de transport titular al AST.
Art. 8: Stabilirea traseului
(1)La stabilirea traseului autorizat, emitentul are în vedere ca circulaţia vehiculului cu depăşiri să se desfăşoare pe trasee care obligă operatorul de transport la cheltuielile cele mai mici, din punctul de vedere al tarifelor suplimentare.
(2)În cazul în care pe traseul autorizat există obstacole care impun limitări de înălţime sau de lăţime, la eliberarea AST emitentul are în vedere menţinerea unor spaţii de siguranţă, astfel:
a)pentru înălţime: minimum 10 cm;
b)pentru lăţime: minimum 20 cm de fiecare parte.
Art. 9: Stabilirea traseului în cazul instituirii unor restricţii de circulaţie
(1)În cazul restricţiilor instituite ca urmare a unor lucrări de reparaţii sau de altă natură, administratorul drumului restricţionat va stabili varianta alternativă locală cu acordul administratorilor sectoarelor de drum de pe variantele alternative. În cazul restricţionării ca urmare a unor situaţii de urgenţă sau de forţă majoră, varianta alternativă locală se stabileşte fără acordul prealabil al administratorilor sectoarelor de drum de pe variantele respective.
(2)Varianta alternativă locală prevăzută la alin. (1) se asimilează, din punctul de vedere al maselor maxime admise, drumului restricţionat, dacă acesta este încadrat într-o categorie superioară.
(3)Administratorii sectoarelor de drum de pe varianta alternativă locală au obligaţia să asigure circulaţia vehiculelor în conformitate cu alin. (2), fără a impune tarife de utilizare suplimentare.
Art. 10: Mase pe axe ce pot fi autorizate
(1)Masele maxime pe axe care pot fi autorizate pot depăşi masele maxime admise pe axe cu cel mult:
a)3,5 tone, pentru axa simplă;
b)6,0 tone, pentru axa dublă (tandem);
c)7,0 tone, pentru axa triplă (tridem).
(2)AST se poate elibera şi pentru vehiculele care depăşesc masele pe axe prevăzute la alin. (1), dacă se transportă mărfuri indivizibile, sau pentru vehiculele cu depăşiri constructive, pentru care nu există posibilitatea tehnică de efectuare a transportului astfel încât să respecte masele maxime pe axe conform alin. (1), în baza unui proiect de transport.
Art. 11: Vehicule cu depăşiri care pot fi autorizate
(1)AST se poate elibera pentru:
a)vehicule a căror încărcătură este indivizibilă; pe lângă încărcătura indivizibilă se pot transporta şi alte tipuri de încărcături, dacă:
(i)masa totală a vehiculului împreună cu încărcăturile transportate nu depăşeşte 50,0 tone;
(ii)masele pe axe nu depăşesc masele pe axe ce pot fi autorizate, prevăzute la art. 10 alin. (1);
b)vehicule care depăşesc constructiv masele şi/sau dimensiunile maxime admise;
c)vehicule care transportă încărcături care nu sunt indivizibile, dacă este depăşită cel puţin una dintre masele sau dimensiunile maxime admise şi sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
(i)masa totală să fie de cel mult 50,0 tone;
(ii)masa pe axe să nu depăşească masa maximă ce poate fi autorizată, prevăzută la art. 10 alin. (1);
(iii)lungimea să nu depăşească cu mai mult de 3,0 metri lungimea maximă admisă;
(iv)lăţimea să nu depăşească 3,0 metri;
(v)înălţimea să nu depăşească 4,0 metri;
d)vehicule care transportă două sau mai multe încărcături indivizibile, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
(i)masa totală să fie de cel mult 50,0 tone;
(ii)masa pe axe să nu depăşească masa maximă ce poate fi autorizată, prevăzută la art. 10 alin. (1);
(iii)lăţimea este determinată de încărcătura indivizibilă cu lăţimea cea mai mare; în cazul în care lăţimea rezultă prin însumarea lăţimii a două sau mai multe încărcături, ea nu poate depăşi 3,0 metri;
(iv)lungimea este determinată de încărcătura indivizibilă cu lungimea cea mai mare; în cazul în care lungimea rezultă prin însumarea lungimii a două sau mai multe încărcături, ea nu poate depăşi cu mai mult de 3,0 metri lungimea maximă admisă;
(v)înălţimea este determinată de încărcătura indivizibilă cu înălţimea cea mai mare; în cazul în care înălţimea rezultă prin însumarea înălţimii a două sau mai multe încărcături, ea nu poate depăşi 4,0 metri.
(2)Utilajele sunt considerate mărfuri indivizibile, chiar dacă acestea sunt transportate având demontate părţi componente.
(3)În cazul vehiculelor cu platforme extensibile, dimensiunea maximă a vehiculului în stare extinsă se consideră dimensiune constructivă.
(4)Vehiculele care transportă încărcături indivizibile şi pentru care a fost emisă AST pentru depăşirea dimensiunilor maxime admise, odată cu încărcătura indivizibilă, pot transporta şi alte încărcături, indivizibile sau nu, dacă vehiculele, împreună cu încărcătura, nu depăşesc:
a)dimensiunile autorizate, care sunt determinate de încărcătura/încărcăturile indivizibilă/indivizibile;
b)masele maxime admise în circulaţie pe drumurile publice, prevăzute în anexele nr. 2 şi 3 la Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c)dimensiunile maxime admise în circulaţie pe drumurile publice, prevăzute în anexele nr. 2 şi 3 la Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, altele decât cele prevăzute la lit. a).
(5)Vehiculele care depăşesc constructiv dimensiunile maxime admise pot transporta încărcături, dacă vehiculele, împreună cu încărcătura, nu depăşesc:
a)dimensiunile maxime constructive înscrise în AST;
b)masele maxime admise în circulaţie pe drumurile publice, prevăzute în anexele nr. 2 şi 3 la Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c)dimensiunile maxime admise în circulaţie pe drumurile publice, prevăzute în anexele nr. 2 şi 3 la Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, altele decât cele prevăzute la lit. a);
d)restricţiile de circulaţie instituite pe traseul parcurs.
Art. 12: Circulaţia în convoi
(1)În situaţia în care două sau mai multe vehicule cu depăşiri circulă în convoi, lungimea acestuia nu va depăşi 75 metri.
(2)Lungimea convoiului prevăzut la alin. (1) se calculează prin însumarea lungimilor vehiculelor componente şi a unei distante de câte 10 metri între ele.
(3)În situaţiile prevăzute la alin. (1) se eliberează AST pentru fiecare vehicul în parte, cu nominalizarea tuturor numerelor de circulaţie ale vehiculelor care alcătuiesc convoiul; în acest caz solicitantul va înainta o cerere pentru fiecare vehicul cu depăşiri, cu specificarea tuturor numerelor de circulaţie ale vehiculelor care alcătuiesc convoiul.
Art. 13: Valabilitatea AST
(1)AST pentru un traseu simplu sau un traseu multiplu se poate elibera pentru o perioadă limitată de timp, dar nu mai mult de 10 zile calendaristice, stabilită de către emitent în funcţie de:
a)perioada solicitată;
b)masele şi/sau dimensiunile vehiculului cu depăşiri;
c)lungimea, caracteristicile şi elementele geometrice ale traseului ce urmează a fi parcurs de vehiculul cu depăşiri;
d)lucrările în execuţie şi/sau restricţiile de circulaţie permanente şi temporare instituite pe traseul ce urmează a fi parcurs;
e)condiţiile speciale impuse prin proiectul de transport sau studiul de traseu;
f)în cazul AST emise pentru un traseu multiplu, perioada de valabilitate poate fi fragmentată, pentru fiecare traseu în parte, astfel încât perioada însumată de valabilitate să nu depăşească 10 zile, iar perioada cuprinsă între prima zi calendaristică de valabilitate şi ultima zi calendaristică de valabilitate să nu fie mai mare de 30 de zile.
(2)AST se poate elibera pentru perioade de 30 de zile calendaristice, 90 de zile calendaristice sau 12 luni consecutive, cu valabilitate pe întreaga reţea de drumuri naţionale şi autostrăzi, pentru transporturile prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. b)-d).
(3)AST se poate elibera pentru perioade de 30 de zile calendaristice, 90 de zile calendaristice sau 12 luni consecutive, pe un traseu determinat, pentru vehiculele prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. a)-d).
(4)Distanţele pentru care se calculează tarifele suplimentare pentru AST prevăzute la alin. (2) sunt în cazul drumurilor de interes naţional de 1.000 km/lună, din care 600 km drum naţional reabilitat şi 400 km drum naţional modernizat.
(5)În AST prevăzută la alin. (2) se înscriu:
a)masele şi dimensiunile care depăşesc masele şi dimensiunile maxime admise;
b)obligaţia operatorului de transport de a respecta masele şi dimensiunile maxime admise, altele decât cele prevăzute la lit. a);
c)obligaţia operatorului de transport de a respecta restricţiile de circulaţie instituite pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi, dacă acestea au valori mai mici decât masele şi dimensiunile prevăzute la lit. a) şi b).
(6)Valorile maxime ale maselor şi dimensiunilor până la care se poate elibera AST prevăzută la alin. (2), în cazul vehiculelor care depăşesc constructiv masele şi/sau dimensiunile maxime admise, sunt:
a)60,01 pentru masa totală;
b)masele pe axe să nu depăşească valorile prevăzute la art. 10 alin. (1);
c)3,20 m pentru lăţime;
d)25,00 m pentru lungime;
e)4,00 m pentru înălţime.
(7)Distanţele pentru care se calculează tarifele suplimentare pentru AST prevăzută la alin. (3) sunt în cazul drumurilor de interes naţional de 500 km/lună, dacă lungimea sectorului autorizat este mai mică sau egală cu această distanţă, sau 1.000 km/lună, dacă lungimea sectorului autorizat este mai mare de 500 km, împărţiţi din punctul de vedere al capacităţii portante proporţional cu categoria sectoarelor de drum care fac parte din traseu.
(8)În AST prevăzută la alin. (3) se înscriu:
a)traseul autorizat;
b)masele şi dimensiunile care depăşesc masele şi dimensiunile maxime admise;
c)obligaţia operatorului de transport de a respecta masele şi dimensiunile maxime admise, altele decât cele prevăzute la lit. b).
(9)Valorile maxime ale maselor şi dimensiunilor până la care se poate elibera AST prevăzută la alin. (3), pentru vehiculele prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. a) şi b), sunt:
a)80,0 tone pentru masa totală, dacă pe sectorul de drum care urmează a fi străbătut nu există lucrări de artă sau sectoare cu degradări pe care sunt instituite restricţii pentru valori mai mici ale masei totale;
b)masele pe axe să nu depăşească valorile prevăzute la art. 10 alin. (1);
c)3,20 m pentru lăţime;
d)25,00 m pentru lungime;
e)4,50 m pentru înălţime, dacă pe sectorul de drum care urmează a fi străbătut nu sunt instituite restricţii pentru valori mai mici ale înălţimii totale.
(10)Prevederile alin. (4) şi (7) pot fi modificate prin ordin al ministrului transporturilor.
(11)Pentru celelalte categorii de drumuri publice, altele decât cele de interes naţional, distanţele pentru care se calculează tarifele suplimentare se stabilesc prin hotărâre a administratorului acestora.
(12)În AST eliberată conform alin. (2) şi (3) se pot înscrie numerele de circulaţie a cel mult 4 (patru) semiremorci/remorci, condiţionat de respectarea configuraţiei vehiculului din punctul de vedere al axelor şi a caracteristicilor maxime înscrise în AST.
(13)Valorile maxime ale maselor şi dimensiunilor până la care se poate elibera AST prevăzută la alin. (2) şi (3), în cazul vehiculelor care transportă încărcături care nu sunt indivizibile, sunt cele prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. c).
(14)Valorile maxime ale maselor şi dimensiunilor până la care se poate elibera AST prevăzută la alin. (2) şi (3), în cazul vehiculelor care transportă două sau mai multe încărcături care sunt indivizibile, sunt cele prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. d).
(15)AST prevăzută la alin. (2) şi (3) nu se eliberează pentru vehicule care circulă în convoi.
(16)AST eliberată conform alin. (2) şi (3) nu este valabilă în cazul în care, din cauza încărcăturii, vehiculul circulă cu depăşirea maselor şi dimensiunilor înscrise în AST; în acest caz, pentru circulaţia vehiculului cu depăşiri se va obţine o AST pentru un traseu simplu sau un traseu multiplu, conform alin. (1), cu plata integrală a tarifelor suplimentare.
(17)În cazul vehiculelor cu numere provizorii/pentru probe, valabilitatea AST nu poate depăşi valabilitatea numerelor provizorii/pentru probe.
Art. 14: Prelungirea valabilităţii AST
(1)Valabilitatea AST poate fi prelungită de emitent. Prelungirea valabilităţii este posibilă pentru o singură perioadă, de maximum 15 zile calendaristice, în următoarele condiţii:
a)la cererea scrisă a solicitantului, depusă înainte de începutul termenului de valabilitate a AST;
b)la cererea scrisă a solicitantului, depusă în termenul de valabilitate a AST, însoţită de confirmarea în scris a furnizorului privind neînceperea efectuării transportului sau de alte documente justificative; cererea poate fi depusă şi după începerea desfăşurării transportului.
(2)În cazul în care solicitantul doreşte o altă perioadă de valabilitate decât cea înscrisă în AST, va depune o cerere scrisă la emitent, înainte de începutul termenului de valabilitate a AST, împreună cu exemplarul original al AST; în acest caz, emitentul va înscrie pe AST noua perioadă de valabilitate.
(3)În cazul prelungirii perioadei de valabilitate a AST este obligatorie menţinerea configuraţiei vehiculului din punctul de vedere al axelor, a caracteristicilor tehnice, maselor şi dimensiunilor iniţial autorizate şi a numerelor de circulaţie ale vehiculului cu depăşiri.
(4)Prelungirea AST se poate realiza şi în cazul instituirii pe traseul autorizat a unor restricţii de circulaţie datorate condiţiilor meteorologice, la cererea scrisă a solicitantului; cererea poate fi depusă în termenele prevăzute la alin. (1).
(5)În cazul AST eliberate de CNAIR - S.A. sau de subunităţile sale, prelungirea valabilităţii se poate efectua de oricare dintre acestea.
(6)În cazul AST eliberate de CNAIR - S.A. sau de subunităţile sale, cu trecere printr-o ACI aparţinând CNAIR - S.A., amplasată într-un punct de trecere a frontierei, dacă la prezentarea vehiculului pe sensul de intrare în România valabilitatea AST a expirat cu cel mult trei zile şi transportul nu a fost efectuat, aceasta va fi prelungită în ACI fără a necesita alte cereri sau documente suplimentare.
(7)Prelungirea valabilităţii se realizează numai pe AST originală.
(8)În cazul AST emise prin aplicaţii electronice sau on-line, persoana care a efectuat prelungirea are obligaţia de a înscrie prelungirea în evidenţele electronice.
Art. 15: Tarifele suplimentare pentru desfăşurarea transporturilor cu depăşiri
(1)AST se eliberează cu plata prealabilă a tarifelor suplimentare pentru depăşirea maselor şi/sau a dimensiunilor maxime admise, prevăzute de legislaţia în vigoare.
(2)Plata tarifelor suplimentare se poate face de către:
a)solicitant;
b)operatorul de transport;
c)o terţă persoană fizică sau juridică în numele solicitantului sau operatorului de transport.
(3)Sumele reprezentând tarifele suplimentare de utilizare se consideră încasate:
a)în cazul plăţilor în numerar, la data înscrisă în documentul de plată eliberat de casieria administratorului drumului;
b)în cazul plăţilor efectuate prin mandat poştal, la data poştei, înscrisă pe mandatul poştal;
c)în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară, în data la care băncile debitează contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, astfel cum această informaţie este transmisă prin mesajul electronic de plată de către instituţia bancară iniţiatoare, potrivit reglementărilor specifice în vigoare;
d)în cazul plăţilor efectuate prin intermediul cardurilor bancare, în data la care a fost efectuată tranzacţia, astfel cum este confirmată prin procedura de autorizare a acesteia.
Art. 16: Excepţii de la plata AST
(1)Vehiculele cu depăşiri, cu sau fără încărcătură, exceptate de la plata tarifelor suplimentare de utilizare a drumurilor de interes naţional se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor.
(2)Vehiculele care circulă cu depăşiri ale maselor şi/sau dimensiunilor maxime admise, cu sau fără încărcătură, exceptate de la plata tarifelor suplimentare de utilizare, în cazul celorlalte categorii de drumuri, se stabilesc şi se aprobă prin:
a)hotărâre a consiliilor judeţene, pentru drumurile de interes judeţean;
b)hotărâre a consiliilor locale, cu avizul consiliilor judeţene, pentru drumurile de interes local;
c)hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în cazul drumurilor de interes local din municipiul Bucureşti;
d)hotărâre a consiliului local sau hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, pentru drumurile naţionale care traversează municipiile, inclusiv reşedinţele de judeţ.
(3)Autorizaţia specială de transport se eliberează şi în cazul transporturilor exceptate de la plata tarifelor suplimentare de utilizare.
(4)Pentru vehiculele exceptate de la plata tarifelor suplimentare pentru circulaţia cu depăşirea maselor şi/sau a dimensiunilor maxime admise, AST se eliberează, la cerere, de administratorul drumului pe care se circulă, în condiţiile prevăzute de prezentele norme.
Art. 17: Termenul de eliberare a AST
(1)Termenele maxime pentru eliberarea AST sunt cele prevăzute în anexa nr. 2, în cazul documentelor eliberate de CNAIR - S.A. şi de subunităţile sale, respectiv de 6 zile lucrătoare de la data depunerii cererii, în cazul documentelor eliberate de autorităţile administraţiei publice locale.
(2)În cazul în care pentru eliberarea AST este necesară întocmirea unui proiect de transport sau a unui studiu de traseu, comunicarea acestui fapt se va face în termen de 2 zile lucrătoare de la data primirii cererii.
(3)În cazul AST întocmite în baza unui proiect de transport sau studiu de traseu, termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data depunerii proiectului de transport sau studiului de traseu.
Art. 18: Eliberarea AST pe sectoare de drum cu administratori diferiţi
În cazul în care traseul vehiculului cu depăşiri implică parcurgerea unor sectoare de drum cu administratori diferiţi, în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 5, AST se eliberează de către fiecare din administratori, pentru sectorul de drum aflat în administrare.
Art. 19: Eliberarea copiei AST
(1)Pierderea, furtul sau distrugerea AST conduce la imposibilitatea circulaţiei vehiculului cu depăşiri până la eliberarea de către emitent a unei copii a AST, cu valoare de original.
(2)Pentru a avea valoare de original, copia AST prevăzută la alin. (1) se semnează şi se ştampilează de către emitent şi va purta înscrisul "Conform cu originalul".
(3)Copia AST prevăzută la alin. (1) se eliberează în baza declaraţiei pe propria răspundere a titularului.
(4)Pentru eliberarea copiei prevăzute ia alin. (1), CNAIR - S.A. sau subunităţile sale vor percepe un tarif de 300 lei/document (TVA inclus).
Art. 20: Estimarea tarifelor suplimentare pentru desfăşurarea unui transport cu depăşiri
(1)Administratorul drumului poate elibera, la cerere, un document prin care să fie estimate tarifele suplimentare pentru desfăşurarea unui transport cu depăşiri.
(2)În vederea eliberării documentului prevăzut la alin. (1), solicitantul trebuie să completeze cererea prevăzută la art. 6.
(3)Documentul prevăzut la alin. (1) va conţine condiţiile de desfăşurare a transportului cu depăşiri, distanţa totală şi valoarea tarifelor suplimentare.
(4)Documentul prevăzut la alin. (1) nu garantează eliberarea AST pe traseul respectiv.
(5)Documentul prevăzut la alin. (1) se poate elibera şi pentru trasee pe care AST nu poate fi emisă din cauza restricţiilor de circulaţie sau a caracteristicilor geometrice ale drumului.
(6)Documentul prevăzut la alin. (1) se transmite după efectuarea plăţii tarifului de estimare, conform prevederilor legale.
(7)Modelul documentului prevăzut la alin. (1) se stabileşte de administratorul drumului.
Art. 21: Emiterea AST prin aplicaţii informatice specializate
(1)Pentru emiterea AST, administratorul drumului poate utiliza aplicaţii informatice specializate.
(2)În cazul existenţei unor aplicaţii informatice, AST poate fi eliberată on-line, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)aplicaţia informatică poate elibera AST pentru întreaga reţea de drumuri aflată în administrarea emitentului AST;
b)există o bază de date privind AST emise, care să conţină toate elementele cuprinse în AST;
c)baza de date privind AST emise este accesibilă în timp real personalului cu drept de control prevăzut la art. 62;
d)aplicaţia informatică permite plata on-line a tarifelor suplimentare de utilizare;
e)aplicaţia informatică realizează personalizarea fiecărei AST emise printr-un cod unic.