Art. 64. - Art. 64: Sancţiuni - Norma din 2018 privind autorizarea şi desfăşurarea circulaţiei vehiculelor rutiere cu mase şi/sau dimensiuni ce depăşesc masele şi/sau dimensiunile maxime admise prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor
M.Of. 48
În vigoare Versiune de la: 18 Ianuarie 2019
Art. 64: Sancţiuni
(1)Odată cu aplicarea sancţiunilor contravenţionale se aplică sancţiuni administrative personalului de însoţire specializat şi/sau operatorului economic specializat.
(2)Atestatul personalului specializat pentru a desfăşura activitatea de însoţire a vehiculelor cu depăşiri se suspendă sau se retrage, după cum urmează:
a)se suspendă pentru o perioadă de 30 de zile de la luarea măsurii, dacă:
(i)însoţeşte vehicule cu depăşiri care nu respectă, din punctul de vedere al dotării şi funcţionării, condiţiile privind semnalizarea suplimentară prevăzută la art. 35;
(ii)însoţeşte vehicule cu depăşiri cu autovehicule autorizate care nu respectă, din punctul de vedere al dotării şi funcţionării, condiţiile privind semnalizarea suplimentară prevăzută la art. 36;
(iii)nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. n), o), p), q) şi r);
b)se suspendă pentru o perioadă de 90 de zile de la luarea măsurii, dacă:
(i)însoţeşte vehicule cu depăşiri fără AST sau cu depăşirea dimensiunilor înscrise în AST;
(ii)însoţeşte vehicule cu depăşiri cu autovehicule care nu sunt autorizate sau a căror autorizaţie a fost reţinută sau suspendată;
(iii)nu respectă condiţiile privind însoţirea prevăzute la art. 46 şi 48;
(iv)nu deţine, în original, la bordul autovehiculului de însoţire, atestatul nominal propriu şi autorizaţia autovehiculului de însoţire sau refuză să le prezinte la solicitarea personalului prevăzut la art. 62;
(v)nu dispune deplasarea vehiculului cu depăşiri în spaţii amenajate de oprire, parcare sau staţionare sau, în cazul lipsei acestora, în afara platformei drumului, cu asigurarea condiţiilor de semnalizare şi presemnalizare impuse de legislaţia rutieră în vigoare în cazul fenomenelor meteorologice prevăzute la art. 45 alin. (1);
c)se retrage, fără drept de atestare, pentru o perioadă de 12 luni de la luarea măsurii:
(i)dacă în decursul a 180 de zile consecutive a fost sancţionat cu 3 suspendări ale atestatului nominal propriu;
(ii)în cazul producerii unor accidente grave, stabilite prin hotărârea unei instanţe de judecată în sarcina personalului de însoţire specializat.
(3)Autorizaţia autovehiculului de însoţire a vehiculelor cu depăşiri:
a)se suspendă până la remedierea deficienţelor, dacă acesta nu respectă condiţiile privind semnalizarea suplimentară prevăzută la art. 36; în acest caz, verificarea respectării condiţiilor privind semnalizarea suplimentară prevăzută la art. 36 se va face în conformitate cu prevederile art. 51 alin. (2), (4)-(6) şi (7), inclusiv cu achitarea tarifului prevăzut la art. 51 alin. (10);
b)se suspendă pentru o perioadă de 30 de zile de la luarea măsurii, dacă însoţirea cu autovehiculele de însoţire se efectuează de către personal care nu este atestat sau al cărui atestat a fost reţinut/suspendat;
c)se suspendă pentru o perioadă de 180 de zile de la luarea măsurii, dacă este utilizat pentru activitatea de însoţire în condiţiile în care autorizaţia i-a fost reţinută/suspendată.
(4)Autorizaţia operatorului economic specializat:
a)se suspendă pentru o perioadă de 90 de zile de la luarea măsurii, dacă în decursul a 6 luni consecutive au fost suspendate, în 3 rânduri, autorizaţii ale autovehiculelor sale de însoţire;
b)se suspendă pentru o perioadă de 12 luni de la luarea măsurii:
(i)dacă în decursul a 12 luni consecutive este sancţionat a doua oară conform lit. a);
(ii)în cazul producerii unor accidente grave, stabilite prin hotărârea unei instanţe de judecată în sarcina operatorului economic specializat.
(5)Personalul prevăzut la art. 62 va reţine, în vederea suspendării, autorizaţiile autovehiculelor de însoţire ale operatorului economic autorizat şi/sau atestatele personalului specializat, în cazurile prevăzute la alin. (2)-(4).
(6)În cazurile prevăzute la alin. (5) vehiculul cu depăşiri se retrage, obligatoriu, în afara platformei drumului, până la îndeplinirea condiţiilor legale pentru continuarea efectuării transportului.
(7)Remedierea cauzelor care au condus la măsura prevăzută la alin. (5) se constată de către personalul care a dispus aplicarea sancţiunii complementare.
(8)Dacă motivele care au condus la reţinerea, în vederea suspendării, a autorizaţiilor autovehiculelor de însoţire ale operatorului economic specializat şi/sau a atestatelor personalului specializat au fost remediate, iar circulaţia vehiculului cu depăşiri se poate desfăşura în continuare, cu respectarea prevederilor prezentelor norme, personalul prevăzut la art. 62 va elibera o dovadă a documentelor reţinute; în baza acestei dovezi se poate efectua însoţirea vehiculului cu depăşiri până la finalizarea transportului în cauză.
(9)Documentele reţinute se transmit la CNAIR - S.A., însoţite de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi, după caz, în vederea aplicării măsurii de suspendare.