Art. 52. - Art. 52: Autorizarea operatorilor economici specializaţi - Norma din 2018 privind autorizarea şi desfăşurarea circulaţiei vehiculelor rutiere cu mase şi/sau dimensiuni ce depăşesc masele şi/sau dimensiunile maxime admise prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor

M.Of. 48

În vigoare
Versiune de la: 18 Ianuarie 2019
Art. 52: Autorizarea operatorilor economici specializaţi
(1)Pot fi autorizaţi pentru însoţirea vehiculelor cu depăşiri operatorii economici care au în domeniul de activitate transportul rutier de mărfuri sau activităţi conexe transportului rutier şi care au în dotare cel puţin un autovehicul de însoţire.
(2)În vederea autorizării, operatorii economici trebuie să depună la CNAIR - S.A. o documentaţie care va cuprinde următoarele:
a)cerere prin care se solicită autorizarea;
b)certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerţului, în copie;
c)extras din statutul/regulamentul de organizare din care să reiasă ca domeniu de activitate transportul rutier de mărfuri sau activităţi conexe transportului rutier, în cazul în care aceste activităţi nu sunt specificate în documentul prevăzut la lit. b);
d)certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor de însoţire din dotare, împreună cu orice alt document care să dovedească dreptul legal al operatorului economic de a folosi autovehiculele în cauză, în copie.
(3)Cererea de eliberare a autorizaţiei operatorului economic se soluţionează în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii documentaţiei la CNAIR - S.A. Modelul cererii se stabileşte în comun de CNAIR - S.A. şi ARR şi se publică pe site-ul CNAIR - S.A.
(4)Pentru eliberarea autorizaţiei operatorului economic, acesta va achita în contul CNAIR - S.A. un tarif de 300 lei; din această sumă, fără TVA, CNAIR - S.A. va vira 30% în contul ARR.
(5)Autorizaţiile operatorilor economici sunt valabile pentru o perioadă de 5 ani şi se personalizează cu:
a)numărul autorizaţiei;
b)numele şi datele de identificare ale operatorului economic specializat;
c)data eliberării;
d)perioada de valabilitate; perioada de valabilitate curge cel mai devreme din ziua eliberării autorizaţiei;
e)semnătura reprezentantului legal şi ştampila CNAIR - S.A. şi ARR.
(6)Numerotarea autorizaţiilor operatorilor economici se face în mod continuu.
(7)Modelul autorizaţiei operatorilor economici se stabileşte în comun de CNAIR - S.A. şi ARR.
(8)În cazul în care CNAIR - S.A. şi ARR nu acordă autorizaţia, CNAIR - S.A. va comunica operatorului economic acest fapt, precum şi motivele care au condus la această decizie, în scris, în termenul prevăzut alin. (3).
(9)Operatorii economici autorizaţi pot să desfăşoare activităţi de însoţire a vehiculelor cu depăşiri numai în perioada de valabilitate înscrisă în autorizaţie.
(10)Lista cu autorizaţiile emise şi operatorii economici specializaţi este publică şi se afişează pe site-ul CNAIR - S.A.
(11)Autorizaţiile operatorilor economici neridicate în termen de 3 luni calendaristice de la data depunerii cererii prevăzute la alin. (2) se anulează. În acest caz, operatorii economici pot fi autorizaţi pentru însoţirea transporturilor cu depăşiri cu parcurgerea etapelor prevăzute la alin. (1)-(4).
(12)În cazul schimbării sediului social al operatorului economic autorizat, autorizaţia se înlocuieşte cu titlu gratuit, la cererea operatorului economic, însoţită de copii ale documentelor doveditoare. În acest caz, autorizaţia operatorului economic specializat va fi valabilă până la data expirării autorizaţiei iniţiale.
(13)În cazul în care operatorul economic specializat nu mai deţine autovehicule de însoţire autorizate sau autorizaţia acestora a expirat, autorizaţia operatorului economic se suspendă până la dotarea cu vehicule de însoţire autorizate.
(14)În cazul pierderii, deteriorării sau distrugerii autorizaţiei operatorului economic specializat, aceasta se înlocuieşte cu titlu gratuit, la cererea titularului, în acest caz, autorizaţia operatorului economic specializat va fi valabilă până la data expirării autorizaţiei iniţiale.
(15)Operatorii economici specializaţi au obligaţia de a comunica, în scris, la CNAIR - S.A., în termen de maximum 5 zile lucrătoare, orice schimbări în urma cărora condiţiile de acordare a autorizaţiei nu mai sunt îndeplinite.