Art. 36. - Art. 36: Dotarea şi semnalizarea autovehiculelor de însoţire - Norma din 2018 privind autorizarea şi desfăşurarea circulaţiei vehiculelor rutiere cu mase şi/sau dimensiuni ce depăşesc masele şi/sau dimensiunile maxime admise prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor

M.Of. 48

În vigoare
Versiune de la: 18 Ianuarie 2019
Art. 36: Dotarea şi semnalizarea autovehiculelor de însoţire
(1)Autovehiculul de însoţire se dotează, obligatoriu, cu:
a)inscripţii sau panou de avertizare, amplasate la loc vizibil atât din faţă, cât şi din spate, cu înscrisul "TRANSPORT EXCEPŢIONAL!" sau "ATENŢIE! GABARIT DEPĂŞIT!", având:
(i)lăţimea de cel puţin 25 cm şi lungimea de cel puţin 100 cm;
(ii)fond reflectorizant de culoare galbenă şi text cu scriere normală, dreaptă, cu caractere standard, de culoare neagră, având înălţimea de minimum 15 cm; se admit numai formate clare ale textului, fără efecte de umbrire, înclinare, subliniere sau alte efecte grafice ori inserarea de sigle sau alte texte;
b)două dispozitive speciale de avertizare luminoasă intermitentă de culoare galbenă, montate pe autovehicul, astfel încât lumina emisă de acestea să fie vizibilă la o distanţă de cel puţin 100 m din faţă, din spate şi din părţile laterale, care vor fi menţinute în funcţiune pe toată perioada în care se efectuează însoţirea vehiculului cu depăşiri;
c)marcaje reflectorizante alb-roşu, având o înclinaţie de 45°, descendente spre exterior, având o înălţime de minimum 25 cm, aplicate pe toată lăţimea autovehiculului, la partea din faţă şi din spate;
d)baston telescopic pentru măsurători de înălţime de minimum 8 m şi ruletă de minimum 20 m lungime sau alte dispozitive omologate pentru măsurarea dimensiunilor, care să permită măsurarea aceleiaşi game de dimensiuni;
e)staţii de emisie-recepţie mobile şi/sau portabile, cu care să se poată ţine legătura cu vehiculul cu depăşiri însoţit şi/sau cu alte autovehicule de însoţire;
f)paletă sau baston de dirijare fluorescent-reflectorizant.
(2)Responsabilitatea asigurării dotării prevăzute la alin. (1) şi a funcţionării acesteia revine operatorului economic specializat.