Secţiunea 9 - Garaje, remize, platforme de parcare - Norma din 2017 privind desfăşurarea activităţii de apărare împotriva incendiilor în sistemul administraţiei penitenciare

M.Of. 110 bis

În vigoare
Versiune de la: 3 Februarie 2020
SECŢIUNEA 9:Garaje, remize, platforme de parcare
Art. 261
(1)La clădirile şi construcţiile destinate garării autovehiculelor se va respectă capacitatea de garare stabilită, în funcţie de gradul de rezistenţă la foc al construcţiei şi de tipul autovehiculelor garate.
(2)Gararea autovehiculelor se va face numai în spaţiile destinate acestui scop.
Art. 262
Autovehiculele se garează astfel încât să se asigure evacuarea rapidă în caz de incendiu. În acest sens se marchează pe pardoseală spaţiile destinate fiecărui autovehicul. Pentru evacuarea rapidă a autovehiculelor în caz de incendiu, la fiecare garaj se întocmeşte şi se afişează planul de evacuare, cu indicarea precisă a operaţiunilor de efectuat şi a utilajelor ce se folosesc în acest sens.
Art. 263
Garajele se prevăd cu sistem de ventilaţie sau aerisire naturală, pentru evacuarea vaporilor de benzină şi a gazelor de ardere care prezintă pericol de explozie, incendiu sau intoxicare.
Art. 264
În garaje, remize şi platforme de parcare este interzis fumatul sau folosirea focului deschis sub orice formă. În incinta zonei de parcare, la intrare şi în interior la loc vizibil, se afişează inscripţii avertizoare "FUMAT INTERZIS!".
Art. 265
Încălzirea cu sobe a garajelor, atunci când este permisă, se face numai prin alimentarea acestora din exterior şi cu asigurarea evacuării gazelor în condiţii de siguranţă.
Art. 266
Parcarea autovehiculelor se va face pe direcţia uşilor de evacuare, asigurându-se culoare şi spaţii necesare intervenţiei şi evacuării rapide în caz de incendiu.
Art. 267
Se interzice parcarea autovehiculelor pe căile de acces şi evacuare.
Art. 268
În cazul vărsării accidentale de carburant, lubrifianţi sau alte lichide inflamabile pe pardoseala garajului sau platformei de parcare petele se acoperă imediat cu nisip, care, după îmbibare se evacuează în locuri fără pericol de incendiu.
Art. 269
Incintele de parcare se întreţin în perfectă stare de curăţenie. Materialele textile îmbibate cu combustibili, unsori sau alte produse inflamabile se colectează în cutii metalice prevăzute cu capace, care se se evacuează în locurile stabilite.
Art. 270
Se interzice amenajarea de magazii, birouri sau dormitoare în incinta garajelor şi remizelor, precum şi repararea şi întreţinerea maşinilor în garaje sau pe platformele de parcare.
Art. 271
Se interzice introducerea în garaje a:
a)autovehiculelor încărcate cu materiale explozive, combustibile sau inflamabile;
b)autovehiculelor care prezintă fisuri, spărturi ori nu au buşoane la rezervoarele de combustibil;
c)autovehiculelor care prezintă scurgeri de combustibil;
d)autovehiculelor încărcate cu muniţii;
e)autovehiculelor cu motoarele sau ţevile de eşapament supraîncălzite ori fără tobe de eşapament;
f)autovehiculelor cu defecţiuni la instalaţia electrică.
Art. 272
În interiorul garajelor sunt interzise următoarele:
a)încărcarea acumulatoarelor de la autovehicule;
b)alimentarea cu carburanţi a autovehiculelor;
c)fumatul şi folosirea focului deschis;
d)utilizarea surselor de foc deschis pentru încălzirea motoarelor;
e)executarea de reparaţii la circuitele de alimentare cu carburanţi sau la instalaţiile electrice;
f)executarea de reparaţii ce presupun folosirea sudurii electrice sau autogene;
g)lăsarea în funcţiune a motoarelor autovehiculelor pe timp îndelungat;
h)depozitarea sau păstrarea materialelor şi substanţelor combustibile ori inflamabile, precum şi a altor obiecte care nu fac parte din inventarul garajelor sau autovehiculelor.
Art. 273
(1)Înaintea plecării în cursă se vor verifică toate autovehiculele şi din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor (starea tehnică, instalaţiile de alimente, aprindere, carburaţie, eşapare, existenţa şi starea stingătoarelor) luând măsuri imediate de remediere a eventualelor deficienţe.
(2)Verificările menţionate la alineatul precedent se efectuează şi la maşinile şi utilajele de transport, stivuit încărcat-descărcat materiale, înaintea începerii lucrului.
Art. 274
La autovehiculele aflate în parcurs şi utilajele în lucru sunt interzise:
a)staţionarea în apropierea focurilor deschise, a materialelor, lichidelor şi gazelor combustibile;
b)părăsirea autovehiculului lăsând motorul în funcţiune;
c)transportul de materiale combustibile sau explozive în caroserie, alături de persoane.
Art. 275
Se interzice alimentarea motorului cu benzină folosind mijloace improvizate (prin turnare liberă cu furtun racordat la bidon);
Art. 276
Se interzice transportul buteliilor cu gaz lichefiat sub presiune în interiorul autoturismelor sau cabinele autocamioanelor.
Art. 277
La încărcarea şi descărcarea autocisternei pentru lichide combustibile se asigură legarea acesta la pământ. La transportul lichidelor combustibile din clasele I-II (benzină, motorină, toluen), se asigură scurgerea electricităţii statice şi pe timpul deplasării.
Art. 278
La autocisternele de transport lichide combustibile se iau măsuri de evitare a scurgerilor care să producă incendierea autovehiculelor; acestea se dotează cu ladă cu nisip şi 2 (două) stingătoare portative cu pulbere în stare de funcţionare. Aceste autovehicule trebuie să aibă tobe de eşapament fără defecţiuni, montate în partea din faţă.
Art. 279
Staţiile şi depozitele pentru carburanţi se amenajează astfel încât autovehiculele care intră pentru alimentare să nu lovească instalaţiile existente sau să se lovească între ele.
Art. 280
Căile de acces, spaţiile de siguranţă şi evacuare, căminele, digurile din jurul rezervoarelor trebuie să fie în permanenţă curate şi neblocate.
Art. 281
Personalul ce deserveşte instalaţiile trebuie să cunoască manevrele necesare pe timpul alimentării, atât în situaţii normale, cât şi în caz de pericol sau avarie.
Art. 282
Conductele şi rezervoarele se controlează permanent în privinţa etanşeităţii.
Art. 283
În caz de avarie la staţie sau anexele acesteia se opreşte activitatea, şi se întrerupe energia electrică.
Art. 284
Se interzice funcţionarea motorului în timpul alimentării autocisternei.
Art. 285
Se interzic fumatul, folosirea focului deschis sau a sculelor ce pot provoca scântei, pe toată raza staţiei.