Art. 292. - Norma din 2017 privind desfăşurarea activităţii de apărare împotriva incendiilor în sistemul administraţiei penitenciare
M.Of. 110 bis
În vigoare Versiune de la: 3 Februarie 2020
Art. 292
În aceste spaţii se vor asigură următoarele:
a)instruirea persoanelor private de libertate care participă la slujbele religioase privind cunoaşterea şi respectarea măsurilor de protecţie anti-incendiu, îndeosebi privind utilizarea focului deschis şi interzicerea fumatului;
b)limitarea accesului persoanelor private de libertate în lăcaşul de cult peste capacitatea maximă admisă, în scopul asigurării unei evacuări fluente şi în siguranţă;
c)montarea de cutii metalice pentru depunerea lumânărilor aprinse şi amplasarea acestora la distanţe corespunzătoare faţă de elementele combustibile din interiorul lăcaşelor;
d)stingerea lumânărilor la terminarea slujbei şi depunerea lor în afara lăcaşului, în locuri special amenajate;
e)supravegherea permanentă, de către o persoană special desemnată, a sobelor sau a altor mijloace de încălzire pe toată durata funcţionării lor;
f)interzicerea depozitării/amplasării vaselor cu lichide combustibile, materialelor combustibile, pieselor de mobilier în poduri, balcoane sau pe căile de acces şi evacuare;
g)verificarea periodică, de către personal calificat şi autorizat, a instalaţiilor electrice şi de paratrăsnet, precum şi a coşurilor de evacuare a fumului.