Capitolul iii - Pregătirea şi perfecţionarea profesională - Norma din 2014 privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto
M.Of. 107 bis
În vigoare Versiune de la: 8 Februarie 2017
CAPITOLUL III:Pregătirea şi perfecţionarea profesională
Art. 8
(1)Actele necesare pentru înscrierea la cursuri în vederea obţinerii atestatului de profesor de legislaţie rutieră şi/sau de instructor auto se depun la centrul de pregătire şi perfecţionare profesională a personalului din domeniul transporturilor rutiere autorizat de către Ministerul Transporturilor, acestea fiind următoarele:
a)cererea, în original, din care să rezulte numele şi prenumele persoanei, tipul atestatului solicitat, categoriile de autovehicule pentru care se solicită atestarea;
b)actul de identitate, în copie;
c)permisul de conducere, în copie;
d)actul de studii, în copie legalizată;
e)cazier auto sau alt document echivalent, în original, din care să rezulte că solicitantul îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. c) şi d) sau condiţiile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. c) şi d), având valabilitate de 30 de zile sau declaraţie notarială pe proprie răspundere, în cazul cetăţenilor din alte state membre ale Uniunii Europene, din care sa reiasă ca nu a avut permisul anulat sau suspendat pentru motivele prevăzute la art. 5 sau art. 7;
f)aviz medical şi psihologic valabile, în original, cu menţiunea "apt" pentru profesor de legislaţie rutiera si/sau instructor auto;
g)certificatul de cazier judiciar, în original, din care să rezulte că solicitantul îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 5, alin. (1) lit. f) sau condiţiile prevăzute la art. 7, alin. (1) lit. f).
h)dacă este cazul, adeverinţa în original eliberată de către şcoala/şcolile de conducători auto în cadrul căreia/cărora instructorul auto a activat, din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 3 alin. (2) precum şi atestatul de instructor auto valabil, pentru categoriile prevăzute la art. 3, alin. (1).
(2)Actele prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) vor fi certificate pentru conformitate cu originalul prin menţiunea "conform cu originalul", înscrierea numelui şi prenumelui şi semnare de către persoana care primeşte actele în cadrul respectivului centru de pregătire şi perfecţionare profesională a personalului din domeniul transporturilor rutiere, după confruntarea acestora cu originalul.
(3)Actele prevăzute la alin. (1) lit. e), f) g) şi h) pot fi depuse la centru de pregătire şi perfecţionare profesională a personalului din domeniul transporturilor rutiere până la data finalizării cursurilor de pregătire.
Art. 9
(1)Pregătirea şi perfecţionarea profesională necesare pentru obţinerea/reînnoirea atestatului de instructor auto sau de profesor de legislaţie rutieră se face în cadrul unor centre de pregătire şi perfecţionare autorizate în condiţiile legii.
(2)Programele de pregătire şi perfecţionare profesională aferente cursurilor prevăzute la art. 2, sunt elaborate de centrele de pregătire şi perfecţionare profesională şi vor fi avizate de către Ministerul Transporturilor prin Direcţia Generală Transport Terestru.
Art. 10
(1)Cursul de pregătire profesională în vederea obţinerii atestatului de instructor auto cuprinde pregătirea teoretică şi practică, având o durată de 120 de ore.
(2)Durata pregătirii teoretice va fi de 90 de ore, iar durata pregătirii practice va fi de 30 de ore.
(3)Durata zilnică a pregătirii teoretice şi/sau practice nu trebuie să depăşească 6 ore.
Art. 11
Cursul de pregătire profesională în vederea obţinerii unei categorii suplimentare aferente atestatului de instructor auto va avea o durata de 30 de ore, din care durata pregătirii teoretice va fi de 20 de ore, iar durata pregătirii practice va fi de 10 ore.
Art. 12
(1)Cursul de pregătire profesională în vederea obţinerii atestatului de profesor de legislaţie rutieră va avea o durată de 90 de ore.
(2)Durata zilnică a pregătirii profesionale nu trebuie să depăşească 6 ore.
Art. 13
(1)Reînnoirea atestatului de instructor auto sau profesor de legislaţie rutieră se face numai în condiţiile absolvirii unui curs de perfecţionare profesională.
(2)Cursul de perfecţionare profesională în vederea reînnoirii atestatului de instructor auto va avea o durată de 30 de ore.
(3)Cursul de perfecţionare profesională în vederea reînnoirii atestatului de profesor de legislaţie rutieră va avea o durată de 30 de ore.
(4)Pentru urmarea cursurilor de perfecţionare profesională în vederea reînnoirii atestatului, titularul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 5 sau, după caz art. 7, cu excepţia condiţiei de studii care trebuie să îndeplinească dispoziţiile legale aplicabile la data obţinerii primului atestat de către titular.
(5)Pentru urmarea cursurilor de perfecţionare profesională în vederea reînnoirii atestatului, titularul trebuie să depună actele prevăzute la art. 8 alin. (1), cu excepţia lit. d), la care se adaugă atestatul de instructor auto şi/sau de profesor de legislaţie rutieră deţinut anterior, în copie certificată pentru conformitate cu originalul.
Art. 14
(1)Pot participa la examenele în vederea obţinerii/reînnoirii atestatului de instructor auto şi profesor de legislaţie rutieră doar cei care au urmat integral şi continuu orele aferente fiecărui tip de atestat amintit, prezenţa la cursuri făcându-se pe cataloage.
(2)Numărul maxim de cursanţi care pot efectua pregătirea/perfecţionarea în vederea obţinerii/reînnoirii atestatului de instructor auto şi profesor de legislaţie rutieră în cadrul centrelor de pregătire şi perfecţionare a personalului din domeniul transporturilor rutiere autorizat de către Ministerul Transporturilor, intr-o serie, nu poate fi mai mare de 20.