Art. 49. - Norma din 2011 de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
M.Of. 214
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2024
Art. 49
(1)La stabilirea stagiului complet de cotizare/stagiului de cotizare în specialitate, precum şi la determinarea punctajului mediu anual în cazul pensiei anticipate şi pensiei anticipate parţiale nu se iau în considerare perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. a)- c) şi g) din lege, respectiv stagiile de cotizare realizate în sistemele de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a legii.
(2)Sistemele neintegrate sistemului public de pensii, potrivit art. 6 alin. (2) din lege, sunt următoarele: sistemul de asigurări sociale al avocaţilor şi sistemele proprii de asigurări sociale ale cultelor recunoscute de lege.