Capitolul i - Dispoziţii generale - Norma din 2010 privind Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică la spitalele publice din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii

M.Of. 658

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Septembrie 2010
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Ocuparea funcţiei de manager la spitalele publice aflate în reţeaua proprie a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii se face prin concurs, la care pot participa persoane fizice care întrunesc cumulativ condiţiile:
a)sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
b)sunt absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, ori sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic, juridic ori administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;
c)pentru spitalele clinice în care se desfăşoară şi activitate de învăţământ şi cercetare ştiinţifică medicală, managerul trebuie să fie cadru universitar sau medic primar şi să fie absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management ori management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii;
d)au cel puţin 2 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii;
e)nu sunt condamnaţi penal sau în curs de urmărire penală;
f)sunt apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic);
g)nu au vârsta de pensionare, conform legii.
(2)Concursul pentru ocuparea funcţiei de manager din cadrul spitalelor publice se organizează de către consiliul de administraţie al spitalului public respectiv şi se desfăşoară la nivelul acestuia, cu respectarea prezentelor norme.
Art. 2
Consiliul de administraţie al spitalului numeşte, prin hotărâre, comisia de concurs şi comisia de soluţionare a contestaţiilor, cu cel puţin 30 de zile înainte de data începerii concursului.
Art. 3
(1)Concursul se desfăşoară în două etape, după cum urmează:
1.etapa de verificare a îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor stabilite în publicaţia de concurs, etapă eliminatorie;
2.etapa de susţinere a probelor de evaluare şi cuprinde:
a)proba scrisă, un test-grilă de verificare a cunoştinţelor;
b)proba de susţinere a proiectului de management;
c)interviul de selecţie.
(2)Nota minimă de promovare a fiecărei probe de evaluare este 7,00.
(3)După finalizarea etapelor de concurs se întocmeşte clasificarea candidaţilor care au promovat toate probele de evaluare şi care au obţinut media finală de cel puţin 8,00.
(4)Se declară admis candidatul care s-a clasat pe primul loc în urma susţinerii concursului pentru ocuparea funcţiei de manager al spitalului public pentru care a concurat.
Art. 4
(1)Numirea în funcţia de manager al spitalului public se face prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii, potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Managerul încadrat în condiţiile alin. (1) încheie contract de management cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii pe o perioadă de 3 ani, potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Evaluarea activităţii managerului se face, potrivit legii, pe baza criteriilor generale de performanţă stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, precum şi pe baza celor specifice stabilite prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.
Art. 5
(1)Consiliul de administraţie al spitalului publică în săptămânalul "Viaţa medicală", precum şi pe site-ul spitalului anunţul de concurs, cu cel puţin 30 de zile înainte de data începerii acestuia.
(2)Anunţul de concurs cuprinde:
a)denumirea funcţiei scoase la concurs;
b)locul şi perioada de desfăşurare a concursului;
c)locul şi perioada de înscriere;
d)conţinutul dosarului de înscriere.
(3)Temele-cadru pentru proiectul de management, grila de punctare a acestuia, precum şi bibliografia pentru concurs sunt stabilite de comisia de concurs. Acestea se publică, odată cu anunţul de concurs, pe site-ul spitalului şi se afişează la sediul acestuia.