Art. 48. - În situaţiile în care instalaţiile prevăzute la alin. (1) nu funcţionează, nu pot fi utilizate datorită caracteristicilor vehiculului cu depăşiri, în lipsa acestora sau în cazul în care amplasamentul de control nu permite verificarea prin cântărire: - Norma din 2010 privind autorizarea şi desfăşurarea circulaţiei vehiculelor rutiere cu mase şi/sau cu dimensiuni ce depăşesc masele şi/sau dimensiunile maxime admise prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor

M.Of. 337

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 30 Iulie 2012
Art. 48
(1)Verificarea, prin cântărire, a maselor pe axe şi totală ale vehiculelor rutiere se realizează de personalul prevăzut la art. 46 alin. (1) cu instalaţii care funcţionează condiţionat de respectarea prevederilor legale în vigoare privind introducerea pe piaţă şi punerea în funcţiune, precum şi de existenţa şi valabilitatea verificărilor metrologice, efectuate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(2)În cazul efectuării cântăririi vehiculelor şi a măsurării dimensiunilor acestora nu se aplică tarife suplimentare, nu se eliberează AST, nu se impun condiţii pentru însoţire, nu se constată contravenţii şi nu se aplică sancţiuni contravenţionale sau complementare dacă depăşirea maselor şi dimensiunilor maxime admise sau a celor autorizate prin AST se înscrie în toleranţele stabilite de autorităţile prevăzute la art. 5, conform prevederilor legale.
(3)În situaţiile în care instalaţiile prevăzute la alin. (1) nu funcţionează, nu pot fi utilizate datorită caracteristicilor vehiculului cu depăşiri, în lipsa acestora sau în cazul în care amplasamentul de control nu permite verificarea prin cântărire:
a)masa totală a vehiculelor se stabileşte din documentele aflate la bordul acestuia, respectiv CMR, carnet TIR, factură, certificat de înmatriculare etc., fără aplicarea toleranţelor;
b)masele pe axe se stabilesc în baza declaraţiei pe propria răspundere a operatorului de transport.