Art. 47. - Norma din 2010 privind autorizarea şi desfăşurarea circulaţiei vehiculelor rutiere cu mase şi/sau cu dimensiuni ce depăşesc masele şi/sau dimensiunile maxime admise prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor

M.Of. 337

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 30 Iulie 2012
Art. 47
În cadrul activităţilor de control desfăşurate de personalul prevăzut la art. 46 vehiculele rutiere sunt verificate din punct de vedere al circulaţiei, cu privire la:
a)respectarea maselor maxime admise, prin cântărire sau din documente;
b)respectarea dimensiunilor maxime admise, prin măsurare;
c)respectarea restricţiilor de circulaţie;
d)achitarea tarifelor datorate administratorului drumului;
e)existenţa şi valabilitatea AST;
f)respectarea condiţiilor de desfăşurare a circulaţiei vehiculelor cu depăşiri, inclusiv din punctul de vedere al condiţiilor de efectuare a însoţirii.