Art. 40. - În vederea autorizării, operatorii economici trebuie să depună la CNADNR SA o documentaţie care va cuprinde, în copie, următoarele: - Norma din 2010 privind autorizarea şi desfăşurarea circulaţiei vehiculelor rutiere cu mase şi/sau cu dimensiuni ce depăşesc masele şi/sau dimensiunile maxime admise prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor

M.Of. 337

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 30 Iulie 2012
Art. 40
(1)În vederea autorizării, operatorii economici trebuie să depună la CNADNR SA o documentaţie care va cuprinde, în copie, următoarele:
a)certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerţului;
b)extras din statutul/regulamentul de organizare din care să reiasă ca domeniu de activitate transportul rutier de mărfuri şi bunuri sau activităţi conexe transportului rutier;
c)certificatul de înmatriculare al autovehiculelor cu care doreşte să efectueze activităţi de însoţire sau orice alt document care să dovedească dreptul legal al operatorului economic de a folosi autovehiculele în cauză;
d)dovada eliberată de subunităţile CNADNR SA şi ARR că cel puţin un autovehicul din cele prevăzute la lit. c) respectă condiţiile privind dotarea, prevăzute la art. 36;
e)documentele de plată ale tarifelor de eliberare a autorizaţiei.
(2)Operatorii economici pot să desfăşoare activităţi de însoţire a vehiculelor care circulă cu depăşiri numai în momentul primirii, în original, a autorizaţiei, dată de la care sunt consideraţi operatori economici specializaţi.
(3)Cererea de eliberare a autorizaţiei se procesează în maximum 30 de zile calendaristice de la data depunerii documentaţiei complete la CNADNR SA.
(4)Autorizaţia prevăzută la alin. (1) se personalizează cu:
a)numărul autorizaţiei;
b)numele şi datele de identificare ale operatorului economic specializat;
c)data eliberării şi durata de valabilitate de 5 ani de la data eliberării;
d)semnătura şi ştampila CNADNR SA şi ARR.
(5)În cazul în care CNADNR SA şi ARR nu acordă autorizaţia vor comunica acest fapt operatorului economic, precum şi motivele care au condus la această decizie, în scris, în termenul prevăzut la alin. (3).
(6)Pentru eliberarea autorizaţiei operatorului economic specializat în vederea însoţirii vehiculelor cu depăşiri se achită în contul CNADNR SA un tarif de 300 lei; din această sumă CNADNR SA va vira 30%, fără TVA, în contul ARR.
(7)Lista cu operatorii economici specializaţi este publică şi se afişează pe site-ul CNADNR SA.