Art. 14. - Cererea pentru eliberarea AST se completează integral de către solicitant, acesta purtând întreaga responsabilitate cu privire la corectitudinea informaţiilor furnizate privind: - Norma din 2010 privind autorizarea şi desfăşurarea circulaţiei vehiculelor rutiere cu mase şi/sau cu dimensiuni ce depăşesc masele şi/sau dimensiunile maxime admise prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor

M.Of. 337

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 30 Iulie 2012
Art. 14
(1)AST se eliberează cu plata prealabilă a tarifelor suplimentare pentru depăşirea maselor şi/sau a dimensiunilor maxime admise, prevăzute de legislaţia în vigoare.
(2)Cererea pentru eliberarea AST se completează integral de către solicitant, acesta purtând întreaga responsabilitate cu privire la corectitudinea informaţiilor furnizate privind:
a)datele de identificare ale solicitantului;
b)datele de identificare ale operatorului de transport;
c)numărul de circulaţie al vehiculului cu depăşiri;
d)originea şi destinaţia transportului pe teritoriul României, precum şi puncte intermediare în cazul în care acesta optează pentru un anumit traseu între origine şi destinaţie;
e)numărul de circulaţie al unui vehicul de rezervă cu caracteristici identice cu cele ale vehiculului prevăzut la lit. c), dacă se consideră necesar;
f)configuraţia vehiculului, tipul axelor, al suspensiilor şi al roţilor, distanţa dintre axe;
g)masele şi dimensiunile vehiculului cu depăşiri; h) natura indivizibilă a încărcăturii transportate;
i)perioada de valabilitate solicitată;
j)respectarea masei maxime remorcabile, cu/fără dispozitiv de frânare, înscrisă în raportul de verificare tehnică în vederea omologării, efectuat de RAR, sau în certificatul de înmatriculare al vehiculului, în cazul trenurilor rutiere şi al vehiculelor articulate;
k)informaţiile prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. a).
(3)În cazul în care solicitantul nu poate furniza informaţiile prevăzute la alin. (2) lit. k) în momentul depunerii cererii pentru eliberarea AST, acesta are obligaţia de a le comunica emitentului, în scris, până la data eliberării AST.
(4)Solicitantul AST poate furniza şi alte informaţii relevante privind circulaţia vehiculului cu depăşiri: utilizarea dispozitivelor de reducere a înălţimii sau transportul de utilaje autopropulsate care pot fi descărcate şi deplasate prin mijloace proprii în cazul parcurgerii unor elemente ale drumului ce impun limitări ale maselor şi/sau dimensiunilor vehiculului.
(5)Modelul cererii privind eliberarea AST pentru drumurile de interes naţional se afişează pe site-ul CNADNR SA.
(6)În cazul în care AST nu se poate elibera din cauze datorate solicitantului, cererile pentru eliberarea AST sunt considerate estimări şi se tarifează conform prevederilor legale.