Secţiunea 1 - Structura de management al riscului - Norma din 2009 privind principiile de organizare a unui sistem de control intern şi management al riscurilor, precum şi organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern la asigurători/reasiguratori

M.Of. 621

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 3 Aprilie 2015
SECŢIUNEA 1:Structura de management al riscului
Art. 32
Societăţile de asigurare/reasigurare trebuie să instituie o structură de management al riscului, corespunzător naturii, dimensiunii şi complexităţii activităţii, care:
a)contribuie la definirea metodologiei de măsurare a riscurilor;
b)avizează fluxurile informaţionale necesare pentru asigurarea controlului operativ al expunerilor la risc şi ia măsuri imediate pentru corectarea acestora;
c)întocmeşte rapoartele către conducerea administrativă şi conducerea executivă privind evoluţia riscurilor şi depăşirea limitelor de toleranţă aprobate;
d)contribuie la efectuarea analizelor de stres.
Art. 33
Structura de management al riscului trebuie să nu fie subordonată funcţiilor operative. Poziţia organizatorică a structurii de management al riscului este lăsată la autonomia societăţilor de asigurare, acestea trebuind să respecte principiul de separare între funcţiile operative şi cele de control.
Art. 34
Persoana desemnată de asigurători / reasiguratori pentru conducerea acestei structuri trebuie să îndeplinească criteriile de aprobare prevăzute de Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 14 august 2009.