Art. 16. - Norma din 2008 de clasare a bunurilor culturale mobile

M.Of. 647

În vigoare
Versiune de la: 11 Septembrie 2008
Art. 16
(1)În termen de 5 zile de la data depunerii documentelor în vederea declanşării procedurii de clasare, serviciile deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor transmit direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor documentele respective.
(2)În termen de 5 zile de la data transmiterii documentelor prevăzute la alin. (1), serviciile deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor comunică proprietarului bunului respectiv înştiinţarea de declanşare a procedurii de clasare, întocmită potrivit formularului prevăzut în anexa nr. 4.
(3)Pe perioada desfăşurării procedurii de clasare din oficiu a unui bun cultural mobil acesta se află sub regimul de protecţie prevăzut, potrivit dispoziţiilor legii, pentru bunurile clasate în tezaur.
(4)Proprietarii şi titularii de alte drepturi reale asupra bunurilor culturale mobile în privinţa cărora s-a declanşat procedura de clasare au obligaţia de a permite examinarea bunurilor respective de către experţi acreditaţi.