Art. 14. - În vederea declanşării procedurii de clasare în privinţa bunurilor prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. a), b), i) şi j), instituţiile publice respective vor depune la direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor următoarele documente, după caz: - Norma din 2008 de clasare a bunurilor culturale mobile

M.Of. 647

În vigoare
Versiune de la: 11 Septembrie 2008
Art. 14
(1)În vederea declanşării procedurii de clasare în privinţa bunurilor prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. a), b), i) şi j), instituţiile publice respective vor depune la direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor următoarele documente, după caz:
a)cererea de clasare, inventarul bunurilor culturale mobile deţinute, raportul de expertiză întocmit de experţi acreditaţi şi fotografia color a obiectului/obiectelor (9x12 cm), în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme, pentru bunurile prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. a) şi b);
b)cererea de clasare a bunurilor aflate în custodie, inventarul bunurilor, raportul de expertiză întocmit de experţi acreditaţi şi fotografia color a obiectului/obiectelor (9x12 cm), în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii de restituire, depusă în formă autentică, pentru bunurile prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. i);
c)cererea de clasare, inventarul bunurilor, în cazul bunurilor deţinute de instituţii publice şi de cultele religioase, fişa standard a obiectului/obiectelor, raportul de expertiză întocmit de experţi acreditaţi, potrivit legii, fotografia color a obiectului/obiectelor (9 x 12 cm), propunerea privind restaurarea, documentaţia din care să rezulte necesitatea restaurării, pentru bunurile prevăzute la art. Salin. (2) lit. j).
(2)În vederea declanşării procedurii de clasare în privinţa bunurilor prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. c)-g) şi k), persoanele fizice sau juridice interesate vor depune la serviciile deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor un dosar care să cuprindă următoarele documente, după caz:
a)cererea de clasare;
b)raportul de expertiză întocmit de experţi acreditaţi, potrivit legii;
c)fişa standard a obiectului/obiectelor;
d)fotografia color a obiectului/obiectelor (9x12 cm);
e)înştiinţarea privind oferta de vânzare sau de intermediere a vânzării unui bun cultural mobil susceptibil de a fi clasat, întocmită potrivit legii de către operatorii economici autorizaţi să comercializeze bunuri culturale, pentru bunurile prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. c);
f)cererea de eliberare a certificatului de export temporar sau definitiv, întocmită potrivit dispoziţiilor legale, pentru bunurile prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. d);
g)procesul-verbal de predare-preluare a bunurilor culturale mobile descoperite întâmplător, întocmit de primarul localităţii în a cărei rază a fost făcută descoperirea, pentru bunurile prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. e), teza I;
h)procesul-verbal de predare-preluare a bunurilor culturale mobile descoperite în cadrul unor cercetări arheologice, etnologice, paleontologice sau geologice, pentru bunurile prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. e) teza II;
i)copie legalizată de pe actul prin care se face dovada confiscării, pentru bunurile prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. f), g) şi k).
(3)În vederea declanşării procedurii de clasare în privinţa bunurilor prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. h), Ministerul Culturii şi Cultelor, prin direcţia de specialitate, va transmite Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor cererea de clasare, rapoarte de expertiză întocmite de experţi acreditaţi de Ministerul Culturii şi Cultelor, însoţite de fotografii ale bunurilor sau de alte date existente care pot fi utilizate în vederea expertizării.
(4)Pentru bunurile culturale mobile ce fac obiectul declanşării unei cercetări penale, dosarul de clasare va fi întocmit de către specialişti din cadrul serviciului deconcentrat al Ministerului Culturii şi Cultelor din municipiul Bucureşti sau din judeţul în a cărui rază teritorială îşi are sediul organul de urmărire penală care a comunicat în scris despre existenţa dosarului penal privind bunurile culturale, sprijiniţi de experţi acreditaţi de Ministerul Culturii şi Cultelor.
(5)Termenul pentru depunerea dosarului este următorul:
a)5 zile de la data ofertei de licitaţie publică, pentru bunurile prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. c);
b)5 zile de la data cererii de eliberare a certificatului de export temporar sau definitiv, pentru bunurile prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. d);
c)10 zile de la data descoperirii bunului respectiv, pentru bunurile prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. e);
d)15 zile de la data intrării în proprietatea statului a bunurilor respective, pentru bunurile prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. f), g) şi k);
e)10 zile de la data înregistrării cererii de restituire, pentru bunurile prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. i).
(6)În vederea declanşării procedurii de clasare a bunurilor culturale mobile prevăzute la art. 10, persoanele interesate vor depune la direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor următoarele documente: cererea de clasare, inventarul bunurilor culturale mobile deţinute, fişa standard a obiectului/obiectelor, raportul de expertiză întocmit de experţi acreditaţi şi fotografia color a obiectului/obiectelor (9 x 12 cm).
(7)Cererea de clasare se întocmeşte conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, cu excepţia cererii de clasare formulate de Ministerul Culturii şi Cultelor.
(8)Fişa standard a obiectului/obiectelor se întocmeşte conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.
(9)Raportul de expertiză se întocmeşte conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.