Secţiunea 14 - Alte premii - Norma din 2007 financiara pentru activitatea sportivă
M.Of. 823
În vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2025
SECŢIUNEA C:Alte premii
Art. 42
(1)Sportivii care, în baza ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport, sunt distinşi cu titlul de «Maestru emerit al sportului» pot primi un premiu în valoare de până la 2.200 lei. Premiul se acordă de federaţiile sportive naţionale şi se finanţează din bugetul acestora.
(2)Titlul de «Antrenor emerit» se acordă, la propunerea federaţiilor sportive naţionale, prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport. Cuantumul premiului acordat pentru acest titlu este de până la 3.500 lei şi se finanţează din bugetul federaţiilor sportive naţionale.Art. 43
(1)Agenţia Naţională pentru Sport, cu consultarea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, poate acorda anual «Premiul naţional pentru sport», în valoare de până la 40.000 lei, pentru rezultate de excepţie obţinute în anul respectiv, prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2)Ministerul Tineretului şi Sportului şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român stabilesc anual laureaţii sportului românesc, cărora li se pot acorda trofee, diplome şi altele asemenea.
(3)Anual, direcţiile judeţene pentru sport şi tineret şi Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti şi structurile sportive stabilesc, fiecare, laureaţii sportului la nivelul judeţului, respectiv la nivelul structurii sportive, în baza performanţelor obţinute. Sportivii desemnaţi pot primi premii/recompense în bani şi/sau în obiecte în valoare totală de până la 10.000 lei.

Art. 44
Direcţiile judeţene pentru sport şi tineret şi Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti şi cluburile sportive pot acorda anual premii individuale de până la 350 lei pentru voluntari. Valoarea totală a acestor premii este de maximum 8.400 lei/an, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.
Art. 45
Comitetul Olimpic şi Sportiv Român poate acorda anual premii individuale de până la 500 lei pentru voluntari, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu această destinaţie.
Art. 46
Cu prilejul unor aniversări jubiliare, al retragerii din activitate a unor sportivi, antrenori sau a altor personalităţi din domeniul sportului, precum şi al unor acţiuni speciale, organizaţiile sportive pot acorda trofee sportive, precum şi premii în bani şi/sau în obiecte, în limita prevederilor bugetare aprobate, în valoare de până la 5.000 lei/persoană.