Capitolul i - Dispoziţii generale - Norma din 2006 privind procedurile simplificate de vămuire

M.Of. 540

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 22 Iunie 2006
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
1.Declararea mărfurilor la autoritatea vamală în vederea plasării sub un regim vamal se poate face, prin derogare de la declararea mărfurilor în procedură normală, prin utilizarea unor proceduri simplificate, după cum urmează:
a)procedura declaraţiei incomplete - prevăzută la art. 194 alin (1) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, permite autorităţii vamale să accepte, în cazuri temeinic justificate, o declaraţie care nu conţine toate datele necesare sau care nu este însoţită de toate documentele cerute pentru plasarea sub regimul vamal respectiv; documentele care pot lipsi sunt cele necesare pentru calculul drepturilor de import sau export aferente mărfurilor plasate sub regimul vamal respectiv; titularul declaraţiei incomplete este obligat să prezinte ulterior biroului vamal documentele lipsă.
b)procedura declaraţiei simplificate - prevăzută la art. 194 alin (2) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, permite, în cazul operaţiunilor cu caracter repetitiv, ca mărfurile să fie plasate sub regimul vamal respectiv pe baza depunerii unei declaraţii simplificate cu condiţia depunerii ulterioare a unei declaraţii suplimentare cu caracter global.
Prin operaţiuni cu caracter repetitiv se înţeleg transporturile de marfă, având acelaşi destinatar şi acelaşi expeditor, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
i)au frecvenţă mai mare de două transporturi pe săptămână;
ii)marfa transportată se încadrează la acelaşi cod tarifar;
iii)ţara de expediţie şi ţara de destinaţie, precum şi regimul vamal şi cel tarifar aplicabile rămân neschimbate.
Declaraţia simplificată poate fi:
b.1) o declaraţie incompletă întocmită pe formularul declaraţiei vamale în detaliu sau
b.2) un document comercial convenit cu autoritatea vamală, însoţit de o cerere de plasare a mărfurilor sub regim;
c)procedura de vămuire la domiciliu - prevăzută la art. 194 alin (3) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României.
2.Procedurile simplificate pot fi utilizate de orice persoană juridică stabilită în România, dacă sunt îndeplinite condiţiile prezentelor norme.
3.Autorizarea utilizării procedurilor simplificate menţionate la punctul 1 lit. b) şi c) implică efectuarea în prealabil de către autoritatea vamală a unei verificări al cărei obiectiv este acela de a permite cunoaşterea activităţii şi organizării interne a persoanei solicitante.
În cazul respingerii cererii de autorizare a utilizării procedurilor simplificate, decizia autorităţii vamale trebuie să facă obiectul unui răspuns scris, în care se explică motivele soluţiei adoptate, conform art. 33 alin (4) din Codul vamal al României.
4.Utilizarea procedurilor simplificate, potrivit prezentelor norme, este condiţionată de constituirea de către titularul autorizaţiei a unui depozit bănesc în contul biroului vamal, potrivit art. 199, art. 204 şi art. 209 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, care să asigure plata drepturilor vamale datorate sau achitarea acestora de către titularul autorizaţiei, la biroul vamal, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Este interzisă utilizarea procedurilor simplificate de către titularul autorizaţiei, dacă sumele disponibile în depozitul bănesc constituit în contul biroului vamal nu acoperă datoria vamală care trebuie plătită sau dacă sumele care sunt achitate în momentul efectuării operaţiunii de vămuire nu sting în totalitate datoria vamală. în aceste cazuri, titularul autorizaţiei este obligat să prezinte mărfurile la biroul vamal şi să aplice procedura normală de vămuire.
5.Procedurile simplificate menţionate la punctul 1 pot fi utilizate pentru plasarea mărfurilor şi încheierea regimurilor vamale prevăzute în Titlul IX Proceduri Simplificate din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României.
6.Titularul poate apela, în aplicarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, la serviciile unui comisionar în vamă pentru declararea mărfurilor în procedura prevăzută în prezenta secţiune.
Comisionarul în vamă poate fi mandatat de titular să efectueze total sau parţial orice atribuţie specifică legată de prezentarea şi declararea mărfurilor în procedura simplificată în numele său.
7.Pentru mărfurile restricţionate, astfel cum acestea sunt definite la art. 269 alin (2) şi (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, titularul este obligat să deţină toate documentele necesare anterior operaţiunii de vămuire.
8.Procedurile simplificate de vămuire pot fi aplicate tuturor mărfurilor, cu excepţia:
a)mărfurilor care potrivit reglementărilor legale se încadrează în categoria produselor strategice, prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999;
b)mărfurilor care intră sub incidenţa prevederilor privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, prevăzute de Legea nr. 111/1996;
c)mărfurilor în cazul cărora verificarea îndeplinirii unor alte condiţii stabilite prin reglementări speciale impune prelevarea de către autoritatea vamală de eşantioane în vederea analizelor tehnice sau de laborator pentru fiecare operaţiune.