Capitolul i - Principii generale - Norma din 2006 privind organizarea şi asigurarea activităţii de înştiinţare, avertizare, prealarmare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă

M.Of. 349

În vigoare

Versiune de la: 14 Ianuarie 2020

CAPITOLUL I:Principii generale

Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul evitării surprinderii şi al luării măsurilor privind adăpostirea populaţiei, protecţia bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor, atacurilor din aer şi ale acţiunilor militare.

Art. 2

Înştiinţarea reprezintă activitatea de transmitere a informaţiilor autorizate despre iminenţa producerii sau producerea dezastrelor şi/sau a conflictelor armate către autorităţile administraţiei publice centrale ori locale, după caz, şi cuprinde:

a)înştiinţarea despre iminenţa producerii sau producerea unor dezastre;

b)înştiinţarea despre pericolul atacului din aer;

c)înştiinţarea despre utilizarea mijloacelor chimice, biologice, nucleare, radiologice, convenţionale şi neconvenţionale.

Art. 3

(1)Înştiinţarea se realizează de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, denumit în continuare Inspectoratul General, sau de serviciile de urgenţă profesioniste, după caz, pe baza informaţiilor primite de la structurile care monitorizează sursele de risc sau de la populaţie, inclusiv prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă.

(2)Mesajele de înştiinţare despre pericolul atacurilor din aer vizează introducerea situaţiilor de alarmă aeriană şi încetarea alarmei şi se emit pe baza informaţiilor primite de la Statul Major al Forţelor Aeriene, conform protocoalelor încheiate în acest sens.

(3)Mesajele de înştiinţare despre iminenţa producerii sau producerea unor dezastre vizează iminenţa declanşării sau declanşarea unor tipuri de riscuri.

(4)Mesajele despre utilizarea mijloacelor chimice, biologice, nucleare, radiologice, convenţionale şi neconvenţionale vizează pericolul contaminării, direcţia de deplasare a norului toxic şi se transmit pe baza datelor şi informaţiilor primite de la Statul Major General şi structurile specializate din cadrul categoriilor de forţe ale armatei, pe baza planurilor de cooperare încheiate conform legislaţiei în vigoare.

Art. 4

Avertizarea constă în aducerea la cunoştinţă populaţiei a informaţiilor despre iminenţa producerii sau producerea unor dezastre şi se realizează de către autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, după caz, pe baza înştiinţării transmise de structurile abilitate.

Art. 5

(1)Prealarmarea reprezintă activitatea de transmitere către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale a mesajelor/semnalelor/informaţiilor despre probabilitatea producerii unor dezastre sau a atacurilor din aer.

(2)Prealarmarea se realizează de Inspectoratul General şi de serviciile de urgenţă profesioniste, după caz, pe baza informaţiilor primite de la Statul Major General şi de la structurile specializate din cadrul categoriilor de forţe armate, pe baza planurilor de cooperare întocmite în acest sens, precum şi de la structurile care monitorizează sursele de risc.

Art. 6

(1)Alarmarea populaţiei reprezintă activitatea de transmitere a mesajelor despre iminenţa producerii unor dezastre sau a unui atac aerian şi se realizează de către autorităţile administraţiei publice centrale ori locale, după caz, prin mijloacele de alarmare prevăzute la art. 26, pe baza înştiinţării de la structurile abilitate.

(2)Alarmarea trebuie să fie oportună, autentică, stabilă şi să asigure în bune condiţii prevenirea populaţiei:

a)oportună - dacă asigură prevenirea populaţiei în timp scurt şi se realizează prin mijloace şi sisteme de alarmare care să poată fi acţionate imediat la apariţia pericolului atacurilor din aer sau producerii unor dezastre;

b)autentică - transmiterea semnalelor destinate prevenirii populaţiei se realizează prin mijloace specifice de către personalul stabilit prin decizii ale preşedinţilor comitetelor pentru situaţii de urgenţă;

c)stabilă - prevenirea populaţiei şi operatorilor economici se realizează în orice situaţie creată şi se obţine prin:

(i)menţinerea mijloacelor de alarmare în permanentă stare de funcţionare;

(ii)folosirea mai multor tipuri de mijloace de alarmare a căror funcţionare să fie asigurată de cel puţin 3 surse energetice diferite: reţea industrială, grupuri electrogene, acumulatoare, aer comprimat, abur, carburanţi şi altele asemenea;

(iii)verificarea periodică a dispozitivelor de acţionare a mijloacelor de alarmare;

(iv)readucerea la starea de funcţionare, în timp scurt, a sistemelor şi mijloacelor de alarmare afectate în urma atacurilor din aer;

(v)intensitatea acustică a semnalelor de alarmare să fie cu cel puţin 6-10 dB mai mare decât zgomotul de fond.

Art. 7

Mesajele de avertizare şi alarmare se transmit în mod obligatoriu, cu prioritate şi gratuit, prin toate sistemele de telecomunicaţii, posturile şi reţelele de radio şi de televiziune, inclusiv prin satelit şi cablu, care operează pe teritoriul României, la solicitarea preşedinţilor comitetelor pentru situaţii de urgenţă, conform protocoalelor încheiate în acest sens cu operatorii de comunicaţii.

Art. 8

(1)În cazul producerii unor dezastre, folosirea mijloacelor de alarmare se realizează cu aprobarea prefectului, primarului localităţii ori a conducătorului instituţiei publice sau a operatorului economic implicat, după caz, ori a împuterniciţilor acestora.

(2)Folosirea mijloacelor de alarmare în alte scopuri decât cele pentru care sunt destinate este interzisă.

(3)Sistemul de înştiinţare, avertizare şi alarmare la localităţi, instituţii publice şi operatori economici se verifică periodic prin executarea de antrenamente şi exerciţii.