Art. 16. - În vederea autorizării asigurătorilor pentru practicarea asigurării obligatorii RCA, în conformitate cu art. 12 alin. (10) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările şi completările ulterioare, aceştia vor prezenta Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor 6 cerere însoţită de: - Norma din 2005 privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule şi autorizarea asigurătorilor pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule

M.Of. 615

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 28 August 2006 până la: 5 Decembrie 2006
Art. 16
(1)În vederea autorizării asigurătorilor pentru practicarea asigurării obligatorii RCA, în conformitate cu art. 12 alin. (10) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, aceştia vor prezenta Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor 6 cerere însoţită de:
a)documentaţia din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 15 lit. a), b) şi e);
b)extras de la oficiul registrului comerţului, din care să rezulte existenţa unităţilor teritoriale conform prevederilor art. 15 lit. c);
c)pentru fiecare unitate teritorială se vor prezenta lista personalului de specialitate, însoţită de copii ale documentelor legale care atestă existenţa raporturilor contractuale cu asigurătorul RCA, structura de lucru necesară efectuării plăţilor de despăgubiri, precum şi alte informaţii utile, centralizate, conform modelului prezentat în anexa nr. 3;
d)o declaraţie a conducerii societăţii de asigurare, din care să rezulte că va respecta întocmai prevederile prezentelor norme, sub sancţiunile prevăzute la art. 39 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 4;
e)metodele actuariale de calcul folosite pentru stabilirea tarifelor de primă.
(11)Asigurătorii RCA au obligaţia de a transmite la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor o copie a contractului de reasigurare, încheiat în conformitate cu prevederile art. 15 lit. h).

(2)Cererile de autorizare însoţite de documentaţia aferentă vor fi soluţionate în termenul legal de la înregistrarea acestora la registratura Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
(3)Dacă în urma analizării documentaţiei depuse rezultă neconcordanţe, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate solicita informaţii suplimentare, probate prin acte oficiale şi documente justificative, autorizarea fiind amânată până la clarificarea tuturor aspectelor.
(4)Autorizaţia are valabilitate pe perioadă nedeterminată, putând fi retrasă sau suspendată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în condiţiile legii.