Art. 14. - Norma din 2005 privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule şi autorizarea asigurătorilor pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule

M.Of. 615

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 28 August 2006 până la: 5 Decembrie 2006
Art. 14
(1)Asigurătorii RCA sunt obligaţi să numească un reprezentant de despăgubiri în fiecare stat membru, cu excepţia statului membru în care au fost autorizaţi. Reprezentantul de despăgubiri trebuie să aibă sediul, în cazul în care este persoană juridică, sau să fie rezident, în cazul în care este persoană fizică, în statul membru în care a fost numit.
(2)Reprezentantul de despăgubiri va avea în sarcină tratarea şi soluţionarea cererilor de despăgubiri în numele şi în contul asigurătorului. În acest sens el va colecta toate informaţiile necesare pentru examinarea cererilor de despăgubiri şi va lua toate măsurile pentru soluţionarea lor.
(3)Reprezentantul de despăgubiri poate lucra pentru unul sau mai mulţi asigurători RCA. Acesta va deţine putere de decizie suficientă pentru a reprezenta asigurătorul în relaţia cu partea prejudiciată şi pentru a satisface cererile de despăgubire justificate şi totodată trebuie să fie capabil să examineze cazurile în limba oficială a statului membru de rezidenţă a persoanei păgubite. Numirea unui reprezentant de despăgubiri nu va exclude dreptul persoanei păgubite sau al asigurătorului acesteia de a institui proceduri directe împotriva persoanei care a cauzat accidentul de autovehicul sau împotriva asigurătorului acesteia.
(4)Numirea reprezentantului de despăgubiri nu semnifică înfiinţarea unei sucursale, a unui sediu sau a unei agenţii a asigurătorului RCA.