Art. 39. - Norma din 2002 privind eliberarea permiselor de exercitare a activităţilor nucleare şi desemnarea experţilor în protecţie radiologică
M.Of. 936 bis
În vigoare
Versiune de la: 30 Mai 2018
Art. 39
În cazul pierderii, furtului sau deteriorării permisului de exercitare, titularul acestuia trebuie să solicite un duplicat care se eliberează în următoarele condiţii:
a)depunerea unei solicitări în care trebuie să se precizeze data şi împrejurările în care s-a produs evenimentul;
b)dovada publicării unui anunţ prin care se declară nulitatea permisului de exercitare pierdut;
c)dovada achitării taxei şi tarifului prevăzute de regulamentul de taxe şi tarife în vigoare.