Secţiunea 1 - Generalităţi - Norma din 2002 generală de protecţie a muncii

M.Of. 880

În vigoare
Versiune de la: 17 Mai 2007
SECŢIUNEA 1:Generalităţi
Art. 393
Proiectarea, fabricarea, montarea, exploatarea şi verificarea instalaţiilor sub presiune, de ridicat şi de transportat, trebuie să se facă în conformitate cu prescripţiile tehnice - colecţia Inspecţiei pentru cazane, recipiente sub presiune şi instalaţii de ridicat (ISCIR) şi normele de protecţia muncii aplicabile.
Art. 394
Se interzice utilizarea instalaţiilor sub presiune, de ridicat şi de transportat, fără avizul tehnic şi verificarea ISCIR.
Art. 395
Executarea intervenţiilor la instalaţiile sub presiune, de ridicat şi de transportat (depanări, reparaţii, modificări, racordări etc.) trebuie să se facă numai de către personal calificat, instruit şi autorizat în acest scop, conform prescripţiilor tehnice - colecţia ISCIR.