Art. 604. - angajaţii şi/sau reprezentanţii acestora din întreprindere sau instituţie să primească informaţii adecvate şi, când este cazul, instruire referitoare la: - Norma din 2002 generală de protecţie a muncii

M.Of. 880

În vigoare
Versiune de la: 17 Mai 2007
Art. 604
În locurile în care expunerea personală zilnică a unui angajat depăşeşte 80 dB(A) sau când valoarea maximă a presiunii acustice instantanee neponderate este mai mare de 112 Pa (135 dB faţă de presiunea de referinţă de 20 Pa), trebuie luate măsuri adecvate care să asigure ca:
a)angajaţii şi/sau reprezentanţii acestora din întreprindere sau instituţie să primească informaţii adecvate şi, când este cazul, instruire referitoare la:
- riscurile potenţiale pentru auzul lor datorită expunerii la zgomot;
- măsurile luate pentru îndeplinirea prevederilor prezentei norme;
- obligaţia de a respecta măsurile de protecţie şi de prevenire, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
- purtarea echipamentului individual de protecţie împotriva zgomotului şi rolul verificărilor auzului în conformitate cu art. 611;
b)angajaţii şi/sau reprezentanţii acestora din întreprindere sau instituţie trebuie să aibă acces la determinările şi măsurările de zgomot efectuate conform art. 597 şi pot primi explicaţii privitoare la semnificaţia acestor rezultate.