Art. 289. - Norma din 2002 generală de protecţie a muncii
M.Of. 880
În vigoare Versiune de la: 17 Mai 2007
Art. 289
Măsurile de protecţie a muncii vizate de art. 288 trebuie să conţină pentru fiecare fază a utilizării echipamentului tehnic (montare, punere în funcţiune, probe experimentale, funcţionare, reglare, verificare, remediere defectări, întreţinere, demontare, reparare etc.), care poate prezenta riscuri pentru securitatea şi/sau sănătatea angajaţilor, cel puţin următoarele:
a)instrucţiunile de protecţie a muncii;
b)indicatoarele de securitate care trebuie utilizate şi modul de amplasare a acestora;
c)lista cuprinzând enumerarea mijloacelor tehnice de protecţie asociate echipamentului tehnic şi menţionarea funcţiilor de protecţie pe care le realizează;
d)lista cuprinzând enumerarea echipamentelor individuale de protecţie cu care urmează a fi dotaţi angajaţii;
e)lista incompatibilităţilor chimice pentru noxele conţinute sau vehiculate în echipamentul tehnic;
f)măsuri de prim ajutor eficace;
g)condiţiile constructive şi de mediu pe care trebuie să le îndeplinească echipamentele tehnice pentru prevenirea exploziilor;
h)concentraţiile maxime admise pentru substanţele toxice, inflamabile sau explozive, conţinute sau vehiculate în cadrul echipamentului tehnic, care nu sunt prevăzute în actele normative;
i)fişele toxicologice ale noxelor conţinute sau vehiculate în echipamentul tehnic, însoţite de metodologiile de determinare şi neutralizare;
j)lista substanţelor toxice, inflamabile şi/sau explozive, ce se prevăd a fi utilizate sau care vor rezulta, cantităţile maxime admise la locul de muncă, compartimentarea spaţiului de depozitare, precum şi metodologiile de neutralizare;
k)măsuri specifice pentru planul de alarmare a utilizatorului.