Art. 33. - Norma din 1998 generale de prevenire si stingere a incendiilor
M.Of. 384
Ieşit din vigoare Versiune de la: 9 Noiembrie 1998
Art. 33
Pentru realizarea protecţiei eficiente împotriva incendiilor, la stabilirea categoriilor, tipurilor şi parametrilor sistemelor, instalaţiilor, dispozitivelor, aparatelor şi altor mijloace de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi la dimensionarea, amplasarea şi realizarea acestora se va ţine seama de următoarele condiţii:
a)controlul riscurilor de izbucnire, precum şi al dezvoltării şi propagării incendiilor în zona protejată;
b)compatibilitatea între mijloacele tehnice prevăzute, precum şi între acestea şi caracteristicile mediului protejat;
c)complementaritatea reciprocă în îndeplinirea rolurilor, în caz de incendiu, precum şi aportul serviciului de pompieri;
d)asigurarea unui raport optim între instalaţiile, sistemele şi dispozitivele cu acţionare manuală şi cele cu funcţionare automată;
e)corelarea intrării şi menţinerii în funcţiune, precum şi a fiabilităţii mijloacelor tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor cu timpii corespunzători de siguranţă la foc şi, după caz, cu timpii operativi de intervenţie;
f)prevederea, după caz, a posibilităţilor de alimentare şi prin mijloace mobile a instalaţiilor de stingere, inclusiv a coloanelor uscate, precum şi constituirea rezervelor normate;
g)asigurarea condiţiilor care să permită efectuarea operaţiunilor şi lucrărilor de verificare, întreţinere şi reparare, conform instrucţiunilor;
h)utilizarea numai a mijloacelor tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor omologate, avizate şi agrementate tehnic şi care îndeplinesc condiţiile de calitate, potrivit legii;
i)întocmirea instrucţiunilor şi a schemelor de funcţionare.