Art. 2. - Norma 6/2013 privind Poolul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale
M.Of. 521
Ieşit din vigoare Versiune de la: 20 August 2013
Art. 2
PAID are următoarele atribuţii:
a)să emită, cu avizul Autorităţii de Supraveghere Financiară, organigrama şi regulamentul privind organizarea şi funcţionarea societăţii;
b)să încheie, cu avizul Autorităţii de Supraveghere Financiară, protocoale de colaborare cu societăţile de asigurare autorizate să practice riscuri de catastrofă, în care să se precizeze fluxurile financiare şi de informaţii, referitoare la modurile de decontare a primelor de asigurare încasate, a comisionului reţinut, a despăgubirilor plătite, a cheltuielilor efectuate cu activitatea de constatare a prejudiciilor rezultate în urma producerii riscurilor asigurate obligatoriu, precum şi orice alte aspecte considerate a fi necesare pentru funcţionarea societăţii, în condiţiile Legii nr. 260/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c)să tipărească sau să emită în sistem electronic poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale şi certificatul de asigurare, cu respectarea normelor privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
d)să urmărească îndeplinirea obligaţiilor de încheiere a asigurării obligatorii de locuinţe în condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) şi la art. 10 din Legea nr. 260/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e)să creeze şi să administreze baza de date privind evidenţa construcţiilor cu destinaţia de locuinţă, inclusiv locuinţă socială, pe baza listei furnizate de primari, prin compartimentele de specialitate, conform art. 17 alin. (1) din Legea nr. 260/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
f)să transmită lunar primarilor, direct sau prin asigurătorii autorizaţi, lista proprietarilor care nu au încheiat contracte de asigurare obligatorie a locuinţelor şi valoarea primei obligatorii datorate de fiecare;
g)să avertizeze proprietarii de construcţii cu destinaţia de locuinţă despre expirarea sau neîncheierea asigurării obligatorii pentru locuinţe, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 260/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
h)să pună la dispoziţia asigurătorilor autorizaţi să practice riscuri de catastrofă, cu care are încheiate protocoale de colaborare, lista proprietarilor care nu au contractat asigurarea şi a persoanelor care beneficiază de subvenţionarea parţială sau totală a primei obligatorii;
i)să negocieze şi să contracteze reasigurarea;
j)să îndeplinească funcţia de centru de coordonare a activităţii de constatare a prejudiciilor rezultate în urma producerii unui dezastru natural acoperit prin PAD, desfăşurată de societăţile de asigurări autorizate să practice riscuri de catastrofă;
k)să facă propuneri privind modificarea legislaţiei care guvernează activitatea de asigurare obligatorie a locuinţelor;
l)să îndeplinească alte atribuţii prevăzute de dispoziţiile legale;
m)să constituie rezerve tehnice de prime şi de daune în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
n)să deconteze asigurătorilor autorizaţi cheltuielile efectuate cu activitatea de constatare a prejudiciilor rezultate în urma producerii riscurilor asigurate obligatoriu;
o)să efectueze plata despăgubirilor în baza centralizatorului transmis de asigurătorul care a efectuat constatarea şi evaluarea prejudiciilor.