Capitolul vi - Sancţiuni - Norma 4/2005 privind efectuarea operaţiunilor de schimb valutar

M.Of. 297

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 30 Iulie 2009
CAPITOLUL VI:Sancţiuni
Art. 28
(1)Ca urmare a verificărilor efectuate, la sesizarea autorităţilor statului abilitate să verifice respectarea condiţiilor de efectuare a operaţiunilor de schimb valutar de către entităţile prevăzute la art. 1 lit. b), c) şi d) şi la art. 2, din care rezultă nerespectarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 4/2005 privind regimul valutar, a prezentei norme şi/sau a altor dispoziţii legale aplicabile, sau ori de câte ori va considera necesar, Banca Naţională a României va putea aplica sancţiunile prevăzute la art. 7 alin. (2) din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 4/2005.
(2)Entităţile prevăzute la art. 1 lit. b), a căror autorizaţie a fost suspendată temporar, îşi pierd dreptul de a înfiinţa noi puncte de schimb valutar pe perioada următoarelor 6 luni de la data încetării perioadei de sancţionare dispuse de Banca Naţională a României.
(3)În cazul retragerii autorizaţiei unei case de schimb valutar, acţionarii/asociaţii şi/sau administratorii acesteia îşi pierd dreptul de a înfiinţa sau de a participa la capitalul social ori de a conduce activitatea altei case de schimb valutar pentru o perioadă de 5 ani.
Art. 29
(1)Entităţile prevăzute la art. 1 lit. b), c) şi d) şi la art. 2, cărora li s-au retras autorizaţia şi/sau codul statistic atribuit punctului/punctelor de schimb valutar, nu mai pot efectua operaţiuni de schimb valutar prin punctul/punctele de schimb valutar în cauză, de la data primirii comunicării Băncii Naţionale a României de retragere a autorizaţiei şi/sau a codului statistic.
(2)În situaţiile în care entităţile prevăzute la art. 1 lit. b), c) şi d) şi la art. 2 nu se conformează comunicării Băncii Naţionale a României de retragere a autorizaţiei/codului statistic atribuit ori scrisoarea recomandată prin care se face comunicarea este returnată, Banca Naţională a României va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea de retragere a autorizaţiei/scrisorii de atribuire a codului statistic.
Art. 30
La solicitarea autorităţilor abilitate ale statului, Banca Naţională a României va pune la dispoziţia acestora informaţiile privind autorizaţiile emise/codurile statistice atribuite de Banca Naţională a României.