Art. 2. - Art. 2: Definiţii - Norma 38/2023 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor
M.Of. 1127
În vigoare Versiune de la: 14 Decembrie 2023
Art. 2: Definiţii
(1)Termenii şi expresiile utilizate în prezenta normă au înţelesul prevăzut la art. 2 din Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 260/2008, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 237/2015, la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 236/2018, precum şi următoarele semnificaţii:
1.avizarea daunei - notificarea efectuată în scris către asigurător/PAID, inclusiv prin mijloace electronice, cu privire la producerea evenimentului asigurat PAD;
2.asigurat PAD - titulară a dreptului de proprietate asupra locuinţei ce face obiectul contractului PAD;
3.baza de date PAD - baza de date a locuinţelor asigurate PAD la nivel naţional dezvoltată şi administrată de către PAID care conţine date referitoare la existenţa unui contract PAD;
4.daună - prejudiciu material provocat locuinţei în urma producerii unui eveniment asigurat;
5.despăgubire - suma cuvenită asiguratului PAD pe care PAID o datorează acestuia pentru daunele provocate în cazul unui eveniment asigurat;
6.emitere electronică - modalitate de emitere a contractului PAD simultan cu înregistrarea şi stocarea instantanee în sistemul informatic al PAID a datelor cuprinse în contractul PAD;
7.eveniment asigurat - dezastrul natural care se manifestă în perioada de valabilitate a contractului PAD şi obligă PAID la plata unei despăgubiri;
8.legat structural - în cazul anexelor, dependinţelor, dotărilor şi utilităţilor, se înţelege a fi legate structural dacă acestea sunt legate de construcţia cu destinaţia de locuinţă cel puţin prin intermediul unui element de construcţie ce face parte din structura de rezistenţă a acesteia;
9.sistem de specialitate - aplicaţie informatică care se bazează pe un ansamblu de date, metode şi algoritmi de calcul care este utilizată ca suport în stabilirea costurilor de construire sau reparaţie a locuinţei;
10.unităţi de specialitate - unităţi care desfăşoară activitate economică conform legii şi care sunt legal autorizate, cu obiect de activitate:
a)comercializarea de materiale de construcţii şi/sau instalaţii;
b)executarea de lucrări de construcţii şi/sau instalaţii;
c)evaluarea proprietăţilor imobiliare.
(2)În sensul prezentei norme, dependinţele, dotările şi utilităţile aferente locuirii au înţelesurile prevăzute în Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 114/1996.