Art. 32. - Art. 32: Suspendarea sau încetarea activităţii de distribuţie desfăşurate de intermediarii secundari - Norma 22/2021 privind distribuţia de asigurări

M.Of. 835

În vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2021
Art. 32: Suspendarea sau încetarea activităţii de distribuţie desfăşurate de intermediarii secundari
(1)Calitatea de intermediar secundar, persoană fizică sau juridică, se pierde, caz în care codul RAF devine inactiv şi este radiat din RIS de societatea/societăţile sau intermediarul principal, după caz, dacă se află în unul dintre următoarele cazuri:
a)nu mai îndeplineşte prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 236/2018;
b)se află în situaţiile prevăzute la art. 35 alin. (8) din Legea nr. 236/2018;
c)se află în situaţia prevăzută la art. 4 alin. (12).
(2)În cazul suspendării contractelor de intermediar secundar persoană fizică sau ale angajaţilor intermediarilor principali sau secundari, inclusiv din motive similare celor de suspendare a contractului individual de muncă, prevăzute la art. 50-52 şi art. 54 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, contractul este menţinut de către societăţi şi intermediarii principali, conform prevederilor legale sau conform acordurilor cu aceştia; codurile RAF devin inactive în registrele societăţilor sau registrele intermediarilor principali, după caz, şi, implicit, în RIS.
(3)Persoanele menţionate la alin. (2) prezintă societăţilor sau intermediarilor principali, în maximum 90 de zile de la data încetării suspendării, dovada respectării condiţiilor în vigoare privind desfăşurarea activităţii de distribuţie, conform prevederilor art. 13, inclusiv a cerinţelor de pregătire profesională aferente anului revenirii în activitate; ulterior verificării acestora, codul RAF este activat din registrele societăţilor sau registrele intermediarilor principali, după caz, şi, implicit, din RIS.
(4)În perioada prevăzută la alin. (3), persoana menţionată la alin. (2) îşi desfăşoară activitatea în condiţiile anterioare intervenirii suspendării numai în cazul unei perioade de suspendare de maximum 3 ani şi al îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 14.