Art. 23. - Art. 23: Instituţiile de credit şi firmele de investiţii - Norma 22/2021 privind distribuţia de asigurări
M.Of. 835
În vigoare Versiune de la: 1 Septembrie 2021
Art. 23: Instituţiile de credit şi firmele de investiţii
(1)Ulterior înregistrării în RIP şi obţinerii avizului de funcţionare, condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (1) sunt îndeplinite pe toată perioada de desfăşurare a activităţii de distribuţie de către instituţiile de credit sau firmele de investiţii.
(2)Orice modificare survenită în îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 13 alin. (1) se supune aprobării A.S.F.
(3)În situaţia modificării informaţiilor prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 236/2018, aprobarea A.S.F. este acordată ulterior prezentării dovezilor privind respectarea dispoziţiilor legale speciale care reglementează activităţile principale.
(4)Solicitările de aprobare sunt însoţite de dovada plăţii taxei conform prevederilor reglementărilor în vigoare privind veniturile A.S.F.
(5)Dovada privind înregistrarea modificărilor menţionate la alin. (2) se transmite A.S.F. în termen de 5 zile de la data efectuării acestora sau de la data obţinerii aprobării BNR, după caz.
(6)Dacă instituţia de credit sau firma de investiţii nu transmite documentaţia completă sau nu transmite documentele modificate sau completate conform solicitărilor A.S.F., în termen de 30 de zile de la data solicitării autorităţii, A.S.F. respinge solicitarea, prin decizie motivată; documentele depuse nu se restituie.
(7)În cazul respingerii prevăzute la alin. (6) sau al retragerii solicitării, taxa nu se restituie.
(8)Condiţiile solicitate conducerii executive, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. e), se aplică inclusiv persoanelor fizice care dobândesc ulterior această calitate; instituţia de credit sau firma de investiţii solicită aprobarea A.S.F. pentru aceste persoane şi depune documentaţia conform machetei nr. 1 lit. A pct. 3 şi lit. B din formularul prevăzut în anexa nr. 4, cu 90 de zile înaintea expirării aprobării A.S.F.
(9)În decizia de numire în funcţie a persoanelor menţionate la alin. (8) se prevede în mod expres faptul că exercitarea atribuţiilor aferente funcţiei respective se face numai după obţinerea deciziei de aprobare emise de A.S.F.
(10)Fără a duce atingere alin. (2), persoanele prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. e) actualizează datele şi informaţiile de identificare, care nu mai sunt conforme cu realitatea şi transmit A.S.F. documentele respective, aşa cum sunt prevăzute la punctul B din macheta nr. 1 din anexa nr. 4, în termen de 10 zile de la data la care a intervenit modificarea respectivă.
(11)Instituţiile de credit şi firmele de investiţii transmit A.S.F. dovada privind menţinerea în vigoare a contractului de asigurare de răspundere civilă profesională sau a garanţiei prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. c), cu respectarea sumelor asigurate actualizate conform prevederilor legale, la adresa electronică publicată pe site-ul A.S.F.
(12)Persoana sau persoanele din conducerea executivă notifică A.S.F., documentat, în termen de 10 zile de la data încetării, în cazul în care:
a)încetează relaţiile contractuale cu instituţiile de credit sau firmele de investiţii;
b)încetează să mai exercite această/aceste funcţie/funcţii în cadrul instituţiilor de credit sau firmelor de investiţii.
(13)Nerespectarea obligaţiei prevăzute la alin. (12) poate conduce la respingerea oricărei solicitări ulterioare de aprobare, pentru o perioadă de 3 ani.
(14)În termen de 10 zile de la data vacantării poziţiei deţinute de o persoană din conducerea executivă, instituţia de credit sau firma de investiţii transmite A.S.F. numele, funcţia persoanei respective şi documente din care să rezulte data încetării desfăşurării activităţii.
(15)În situaţia vacantării din motive neimputabile instituţiilor de credit şi firmelor de investiţii, propunerea unei/unor persoane pentru ocuparea poziţiei/poziţiilor vacantate menţionate la alin. (14) şi depunerea documentaţiei complete pentru obţinerea aprobării A.S.F. se efectuează în maximum 90 de zile de la data vacantării, termen care nu este întrerupt, suspendat sau depăşit prin completarea sau modificarea documentaţiei. Aprobarea A.S.F. se acordă în maximum 90 de zile de la data depunerii documentaţiei complete.
(16)Până la data aprobării de către A.S.F. a unei noi conduceri executive, atribuţiile acesteia pot fi preluate, în termenul prevăzut la alin. (15), de către persoana fizică din conducerea distribuitorilor responsabilă de activitatea de distribuţie, conform art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 236/2018.
(17)Pe perioada vacantării conducerii executive, instituţia de credit sau firma de investiţii poate distribui contracte noi de asigurare, în termenul prevăzut la alin. (12); ulterior expirării termenului de 10 zile, acestora le este interzisă distribuţia de contracte noi de asigurare până la primirea aprobării A.S.F pentru o nouă persoană.
(18)Pe parcursul desfăşurării activităţii, A.S.F. poate verifica îndeplinirea cerinţelor prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. c).
(19)În situaţia în care, într-o perioadă de 6 luni consecutiv, instituţiile de credit sau firmele de investiţii nu încep desfăşurarea activităţii, acestea sunt sancţionate conform art. 28 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 236/2018.
(20)Persoana/Persoanele din conducerea executivă a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii respectă prevederile privind îndeplinirea cerinţelor de pregătire profesională conform prevederilor legale privind pregătirea profesională a distribuitorilor de asigurări şi/sau reasigurări.
(21)În cazul în care persoana din conducerea executivă nu mai deţine aprobarea A.S.F. pentru această funcţie, calitatea de distribuitor a persoanei respective se pierde, iar codul RAF al acesteia devine inactiv şi este radiat din RIS de instituţia de credit sau firma de investiţii.