Capitolul vi - Auditarea situaţiilor financiare anuale consolidate - Norma 18/2008 privind reglementările contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunităţilor Economice Europene aplicabile entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private
M.Of. 618
Ieşit din vigoare Versiune de la: 22 August 2008
CAPITOLUL VI:Auditarea situaţiilor financiare anuale consolidate
Art. 105
Situaţiile financiare anuale consolidate ale entităţilor se auditează de către una sau mai multe persoane fizice ori juridice autorizate în condiţiile legii.
Art. 106
Persoana sau persoanele responsabile cu auditarea situaţiilor financiare anuale consolidate (denumite în continuare auditori financiari) îşi exprimă, de asemenea, o opinie referitoare la gradul de conformitate a raportului consolidat al administratorilor cu situaţiile financiare anuale consolidate pentru acelaşi exerciţiu financiar.
Art. 107
Raportul auditorilor financiari cuprinde:
a)menţionarea situaţiilor financiare anuale consolidate care fac obiectul auditului financiar, împreună cu cadrul de raportare financiară care a fost aplicat la întocmirea acestora;
b)o descriere a ariei auditului financiar, respectiv a standardelor de audit conform cărora a fost efectuat auditul financiar;
c)o opinie de audit care exprimă în mod clar opinia auditorilor financiari, potrivit căreia situaţiile financiare anuale consolidate oferă o imagine fidelă conform cadrului relevant de raportare financiară şi, după caz, dacă situaţiile financiare anuale consolidate respectă cerinţele legale; opinia de audit este fără rezerve, cu rezerve, o opinie contrară sau, dacă auditorii financiari nu au fost în măsură să exprime o opinie de audit, se prezintă imposibilitatea exprimării unei opinii;
d)o referire la orice aspecte asupra cărora auditorii financiari atrag atenţia, printr-un paragraf distinct, fără ca opinia de audit să fie cu rezerve;
e)o opinie privind gradul de conformitate a raportului consolidat al administratorilor cu situaţiile financiare anuale consolidate pentru acelaşi exerciţiu financiar.
Art. 108
Raportul se semnează de către auditori financiari, persoane fizice, în numele acestora sau al auditorilor persoane juridice autorizate, după caz, şi se datează.
Art. 109
În cazul în care situaţiile financiare anuale ale societăţii-mamă se ataşează la situaţiile financiare anuale consolidate, raportul auditorilor financiari cerut de prezenta secţiune poate fi combinat cu raportul auditorilor financiari asupra situaţiilor financiare anuale ale societăţii-mamă, prevăzut de Norma nr. 14/2007.