Capitolul ii - Condiţii pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale consolidate - Norma 18/2008 privind reglementările contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunităţilor Economice Europene aplicabile entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private

M.Of. 618

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 22 August 2008
CAPITOLUL II:Condiţii pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale consolidate
Art. 11
O entitate trebuie să întocmească situaţii financiare anuale consolidate şi raport consolidat al administratorilor dacă această entitate, denumită societate-mamă, face parte dintr-un grup de entităţi şi îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) lit. a) pct. (i)-(vii).
Art. 12
(1)O societate-mamă este scutită de la întocmirea situaţiilor financiare anuale consolidate dacă la data bilanţului său, entităţile care urmează să fie consolidate nu depăşesc împreună, pe baza celor mai recente situaţii financiare anuale ale acestora, limitele a două dintre următoarele 3 criterii:
a)total active: 17.520.000 euro;
b)cifra de afaceri netă: 35.040.000 euro;
c)număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 250.
(2)Criteriile de mărime prevăzute la alin. (1) se determină înainte de compensarea prevăzută la art. 31 şi eliminarea de la art. 39 alin. (2) lit. a) şi b).
Art. 13
Excepţia prevăzută la art. 12 alin. (1) nu se aplică dacă una dintre filialele care urmează să fie consolidate este o entitate ale cărei valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, în conformitate cu legislaţia în vigoare privind piaţa de capital.
Art. 14
Cu respectarea prevederilor art. 12 şi 13, o societate-mamă este exceptată de la obligaţia elaborării situaţiilor financiare anuale consolidate atunci când ea însăşi este o filială, iar propria sa societate-mamă este înfiinţată în conformitate cu legea română sau cu legea unui stat membru al Uniunii Europene, în unul dintre următoarele două cazuri:
a)societatea-mamă în cauză deţine toate acţiunile entităţii exceptate. În acest sens, nu se iau în considerare acţiunile la entitatea exceptată, deţinute de membrii organelor sale de administraţie, conducere sau de supraveghere, în temeiul unei obligaţii legale ori prevăzute în actul constitutiv sau statut; sau
b)dacă societatea-mamă în cauză deţine 90% sau mai mult din acţiunile entităţii exceptate, iar restul acţionarilor ori al asociaţilor entităţii în cauză a aprobat exceptarea.
Art. 15
Exceptarea prevăzută la art. 14 este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a)entitatea exceptată şi, cu respectarea prevederilor art. 18-20, toate filialele sale trebuie consolidate în situaţiile financiare anuale ale unui grup mai mare de entităţi, a cărui societate-mamă este constituită în conformitate cu legea română sau cu legea unui stat membru al Uniunii Europene;
b)situaţiile financiare anuale consolidate şi raportul consolidat al administratorilor ale grupului mai mare de entităţi trebuie întocmite de societatea-mamă a grupului în cauză şi auditate, în conformitate cu prevederile legale sub incidenţa cărora intră societatea-mamă a grupului mai mare de entităţi, potrivit prezentei norme;
c)situaţiile financiare anuale consolidate, raportul administratorilor şi raportul persoanei responsabile cu auditarea acelor situaţii financiare trebuie publicate pentru entitatea exceptată conform prevederilor legale în vigoare;
d)notele explicative la situaţiile financiare anuale consolidate ale entităţii exceptate trebuie să prezinte:
(i)denumirea şi sediul social ale societăţii-mamă care întocmeşte situaţii financiare anuale consolidate; şi
(ii)exceptarea de la obligaţia de a întocmi situaţii financiare anuale consolidate şi raport consolidat al administratorilor.
Art. 16
Excepţia prevăzută la art. 14 nu se aplică societăţilor-mamă ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată,
Art. 17
Nu se va aplica exceptarea prevăzută la art. 14-16 în măsura în care elaborarea de situaţii financiare anuale consolidate este cerută de o instituţie a statului sau pentru informarea salariaţilor.
Art. 18
O entitate poate fi exclusă de la consolidare în cazul în care includerea sa nu este semnificativă pentru scopul oferirii unei imagini fidele a activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii entităţilor incluse în aceste situaţii financiare, considerate ca un tot unitar.
Art. 19
Dacă două sau mai multe entităţi îndeplinesc cerinţa prevăzută la art. 18, acestea trebuie totuşi să fie incluse în situaţiile financiare anuale consolidate, chiar dacă, considerate ca un tot unitar, acestea nu sunt semnificative pentru scopul furnizării unei imagini fidele în sensul prevederilor art. 23.
Art. 20
În plus, o entitate poate să nu fie inclusă în situaţiile financiare consolidate, dacă:
a)restricţii severe pe termen lung împiedică exercitarea de către societatea-mamă a drepturilor sale asupra activelor ori managementului acestei entităţi; sau
b)informaţiile necesare pentru elaborarea situaţiilor financiare anuale consolidate se pot obţine numai cu costuri ori întârzieri nejustificate; sau
c)acţiunile la entitatea în cauză sunt deţinute exclusiv în vederea vânzării ulterioare a acestora.