Art. 370. - Norma 14/2015 privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aplicabile sistemului de pensii private

M.Of. 706 bis

În vigoare
Versiune de la: 17 Septembrie 2024
Art. 370
(1)În cazul entităţilor prevăzute la art. 2 lit. a), evidenţierea în contabilitate a destinaţiei profitului contabil se efectuează după adunarea generală a acţionarilor administratorului fondului de pensii private care a aprobat repartizarea profitului, prin înregistrarea sumelor destinate a fi repartizate în capitalul fondului de pensii private, potrivit legii.
(2)În cazul entităţilor prevăzute la art. 2 lit. b) şi c), evidenţierea în contabilitate a destinaţiilor profitului contabil se efectuează după adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor care a aprobat repartizarea profitului, prin înregistrarea sumelor reprezentând dividende cuvenite acţionarilor sau asociaţilor, rezerve şi alte destinaţii, potrivit legii.