Art. 201. - Norma 14/2015 privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aplicabile sistemului de pensii private

M.Of. 706 bis

În vigoare
Versiune de la: 17 Septembrie 2024
Art. 201
(1)Amortizarea se stabileşte prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare, respectiv asupra valorii reevaluate a imobilizărilor.
(2)Amortizarea imobilizărilor corporale se calculează începând cu luna următoare punerii în funcţiune şi până la recuperarea integrală a valorii lor.
(3)La stabilirea amortizării imobilizărilor corporale sunt avute în vedere duratele de utilizare economică şi condiţiile de utilizare a acestora.
(4)Duratele de amortizare din contabilitate, stabilite potrivit politicilor contabile, pot fi diferite de duratele de amortizare utilizate de entităţi pentru scopuri fiscale.
(5)În cazul în care imobilizările corporale sunt trecute în conservare, în funcţie de politica contabilă adoptată, entitatea înregistrează în contabilitate o cheltuială cu amortizarea sau o cheltuială corespunzătoare ajustării pentru deprecierea constatată.
(6)O modificare semnificativă a condiţiilor de utilizare, cum ar fi numărul de schimburi în care este utilizat activul, precum şi în cazul efectuării unor investiţii sau reparaţii, altele decât cele determinate de întreţinerile curente, sau învechirea unei imobilizări corporale poate justifica revizuirea duratei de amortizare.
(7)În cazul în care imobilizările corporale sunt trecute în conservare, iar folosirea lor este întreruptă pe o perioadă îndelungată, revizuirea duratei de amortizare este considerată ca fiind justificată.
(8)În cazurile menţionate la alin. (6) şi (7), inclusiv în situaţia în care o imobilizare corporală complet amortizată mai poate fi folosită, durata de amortizare stabilită iniţiai se poate modifica, această reestimare conducând la o nouă cheltuială cu amortizarea pe perioada rămasă de utilizare.