Art. 141. - Norma 14/2015 privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aplicabile sistemului de pensii private
M.Of. 706 bis
În vigoare
Versiune de la: 17 Septembrie 2024
Art. 141
(1)O imobilizare necorporală este un activ nemonetar identificabil fără formă fizică.
(2)Cercetarea este investigarea originală şi planificată întreprinsă în scopul câştigării unor cunoştinţe sau înţelesuri ştiinţifice ori tehnice noi.
(3)Dezvoltarea este aplicarea descoperirilor din cercetare sau a altor cunoştinţe într-un plan sau proiect care vizează producţia de materiale, dispozitive, produse, procese, sisteme sau servicii noi sau îmbunătăţite substanţial, înainte de începerea producţiei sau utilizării comerciale.
(4)Activităţile de cercetare şi dezvoltare sunt direcţionate către dezvoltarea cunoştinţelor. Prin urmare, chiar dacă aceste activităţi pot avea ca rezultat o imobilizare cu o formă fizică, elementul fizic al activului este secundar componentei sale necorporale, adică pachetul de cunoştinţe încorporat în aceasta.