Capitolul v - Indicatori de performanţă pentru serviciul de transport al energiei electrice - Metodologie din 2025 privind stabilirea indicatorilor de performanţă în legătură cu dezvoltarea unei reţele electrice inteligente care să promoveze eficienţa energetică şi integrarea energiei electrice produse din surse regenerabile

M.Of. 739

În vigoare
Versiune de la: 7 August 2025
CAPITOLUL V:Indicatori de performanţă pentru serviciul de transport al energiei electrice
Art. 15
(1)Indicatorii de monitorizare din categoria A care reflectă nivelul de calitate a serviciului de transport al energiei electrice sunt:
a)INDLIN - indisponibilitatea medie a LEA, determinată de evenimentele neplanificate (ore/an);
b)INDTRA - indisponibilitatea medie a transformatoarelor şi autotransformatoarelor, determinată de evenimentele neplanificate (ore/an);
c)ENS - energia nelivrată utilizatorilor sau neprodusă în centrale din cauza întreruperilor de lungă durată neplanificate, apărute din cauze interne ale OTS (MWh);
d)NU - numărul staţiilor electrice în care tensiunea de linie nu s-a încadrat în limitele normate de variaţie, raportat la numărul total al staţiilor electrice monitorizate (%);
e)NQ - numărul staţiilor electrice în care cel puţin unul dintre parametrii normaţi de calitate a curbei de tensiune a fost depăşit pentru cel puţin o săptămână, raportat la numărul total al staţiilor electrice monitorizate (%).
(2)Valoarea indicatorilor de monitorizare prevăzuţi la alin. (1) se determină anual de OTS conform prevederilor Standardului de performanţă pentru serviciul de transport al energiei electrice şi pentru serviciul de sistem, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 12/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Indicatorii de performanţă IAti din categoria A, aferenţi anului t, se calculează pe baza indicatorilor de monitorizare prevăzuţi la alin. (1), cu următoarea formulă:
IAti = [MIN(VAtiant-4, ......, VAtiant)/VAti ant] x 100 [%],
unde:
- IAti - indicator care reflectă performanţa realizată de OTS referitoare la calitatea serviciului în anul t de raportare, pentru indicatorul i, conform nominalizărilor de la alin. (1);
- MIN() - funcţie matematică prin care se determină valoarea minimă dintr-un şir de valori;
- VAti - valoarea anuală a indicatorului de monitorizare i, conform nominalizărilor de la alin. (1);
- ant - anul de raportare;
- ant-4,...., ant - perioadă de cinci ani consecutivi, inclusiv anul t de raportare, pentru care se iau în calcul valorile indicatorilor monitorizaţi, pentru determinarea indicatorului de performanţă aferent anului t de raportare;
- i - numărul de ordine al indicatorului de performanţă, conform nominalizărilor de la alin. (1).
Art. 16
(1)Indicatorii de monitorizare din categoria B care reflectă integrarea producţiei de energie electrică din surse regenerabile, a unităţilor de stocare de energie şi a serviciilor de flexibilitate sunt:
a)NPd - ponderea numărului de ATR emise de OTS pentru racordarea de noi locuri de producere cu unităţi de producere energie electrică din surse regenerabile, raportat la numărul cererilor de racordare de acest tip înregistrate de OTS (%);
b)PPd - ponderea puterii totale aprobate pentru evacuare prin ATR emise de OTS pentru racordarea de noi locuri de producere cu unităţi de producere energie electrică din surse regenerabile, raportată la puterea totală solicitată prin cererile de racordare de acest tip înregistrate de OTS (%);
c)NStoc - ponderea numărului de ATR emise de OTS pentru racordarea de noi unităţi de stocare de energie, raportat la numărul cererilor de racordare de acest tip înregistrate de OTS (%);
d)PStoc - ponderea puterii totale aprobate pentru evacuare prin ATR emise de OTS pentru racordarea de noi unităţi de stocare de energie, raportată la puterea totală solicitată prin cererile de racordare de acest tip înregistrate de OTS (%).
(2)Indicatorii de monitorizare prevăzuţi la alin. (1) lit. a)-d) se determină anual de OTS, utilizând următoarele formule:
a)pentru indicatorii de monitorizare prevăzuţi la lit. a) şi c):
Ni = (NATRi/Nsoli) x 100 [%],
unde:
- Ni - indicator de monitorizare referitor la ponderea numărului de ATR emise pentru noi locuri de producere sau unităţi de stocare, după caz, calculat pentru un an t;
- NATRi - numărul de ATR emise de OTS în termenul reglementat ca urmare a cererilor de racordare înregistrate în anul t pentru racordarea de noi locuri de producere sau unităţi de stocare, după caz, care îndeplinesc condiţia ca termenul pentru racordare din ATR să coincidă cu termenul de PIF solicitat de utilizator prin cererea de racordare;
- Nsoli - numărul de cereri pentru racordarea noilor locuri de producere sau unităţi de stocare, după caz, înregistrate de OTS în anul t şi care, până la data emiterii ATR, nu au fost clasate de OTS cu înştiinţarea utilizatorului conform prevederilor Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobate prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 59/2013, cu modificările şi completările ulterioare;
- i - numărul de ordine al indicatorului monitorizat; i = 1 sau 3 conform indicatorilor nominalizaţi la alin. (1),
b)pentru indicatorii de monitorizare prevăzuţi la lit. b) şi d):
Pi = (PATRi/PSoli) x 100 [%],
unde:
- Pi - indicator de monitorizare privind ponderea puterii totale aprobate prin ATR emise de OTS pentru noi locuri de producere sau unităţi de stocare, după caz, în anul t, raportată la puterea totală solicitată prin cererile de racordare de acest tip înregistrate de OTS în anul t;
- PATRi [MW] - puterea totală aprobată pentru evacuare prin ATR emise de OTS în termenul reglementat ca urmare a cererilor de racordare înregistrate în anul t pentru racordarea de noi locuri de producere sau unităţi de stocare, după caz, care îndeplinesc condiţia ca termenul pentru racordare din ATR să coincidă cu termenul de PIF solicitat de utilizator prin cererea de racordare;
- PSoli [MW] - puterea totală solicitată pentru evacuare prin cererile pentru racordarea noilor locuri de producere sau unităţi de stocare, după caz, înregistrate de OTS în anul t şi care, până la data emiterii ATR, nu au fost clasate de OTS cu înştiinţarea utilizatorului conform prevederilor Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, cu modificările şi completările ulterioare;
- i - numărul de ordine al indicatorului monitorizat, i = 2 sau 4 conform indicatorilor nominalizaţi la alin. (1).
(3)Indicatorii de performanţă IBtj din categoria B, aferenţi anului t, se calculează pe baza indicatorilor de monitorizare prevăzuţi la alin. (1), cu următoarea formulă:
IBtj = [VBtjant/MAX (VBtj ant-4, ....., VBtjant)] x 100 [%],
unde:
- IBtj - indicator din categoria B, conform nominalizării de la alin. (1), care reflectă performanţa înregistrată de OTS în anul t de raportare;
- MAX() - funcţie matematică prin care se determină valoarea maximă dintr-un şir de valori;
- VBtj - valoarea anuală a indicatorilor de monitorizare din categoria B, conform nominalizării de la alin. (1);
- ant - anul de raportare;
ant-4,...., ant - perioadă de cinci ani consecutivi, inclusiv anul t de raportare, pentru care se iau în calcul valorile indicatorilor de monitorizare, pentru determinarea indicatorului de performanţă aferent anului t de raportare;
- j - numărul de ordine al indicatorului de performanţă monitorizat, conform nominalizării de la alin. (1).
(4)Stabilirea valorii indicatorilor de performanţă IBtj aferente anului t care este luată în considerare pentru calculul indicatorului de performanţă compus se face respectând următoarele condiţii:
a)dacă valorile unui indicator de monitorizare VBtj sunt egale cu zero în fiecare din cei cinci ani consecutivi, inclusiv în anul t de raportare (ant-4 - ant), valoarea indicatorului de performanţă IBtj aferent nu se ia în considerare în calculul indicatorului de performanţă compus;
b)dacă numărul de cereri de racordare prevăzut la alin. (2), respectiv NSoli este egal cu zero în anul t de raportare, valoarea VBtj a indicatorului de monitorizare aferentă anului t este egală cu zero, iar valoarea indicatorului de performanţă IBtj aferent nu se ia în considerare în calculul indicatorului de performanţă compus;
c)dacă valorile unui indicator de monitorizare VBtj aferente perioadei de cinci ani consecutivi, inclusiv anul t de raportare (ant-4 - ant) conduc la rezultatul MAX(VBtjant - 4, ..., VBtjant < = 50%, iar valoarea indicatorului de performanţă aferent calculat îndeplineşte condiţia IBtj > 70%, valoarea IBtj care se ia în considerare în calculul indicatorului de performanţă compus se limitează la valoarea de 70%.
Art. 17
(1)Indicatorii de monitorizare din categoria C, care reflectă nivelul de digitalizare a reţelelor electrice de transport, sunt:
a)ST - ponderea numărului de staţii de transformare sau de conexiune automatizate care permit acţionarea de la distanţă, care funcţionează fără personal de deservire în staţie şi sunt monitorizate prin intermediul CTSI, aflate în gestiunea OTS, raportat la numărul total al staţiilor de transformare sau de conexiune din gestiunea OTS (%);
b)Lin - ponderea numărului de linii electrice de înaltă tensiune prevăzute cu sisteme de monitorizare în timp real a parametrilor, aflate în gestiunea OTS, raportat la numărul total al liniilor electrice din gestiunea OTS (%);
c)Trafo - ponderea numărului de transformatoare prevăzute cu sisteme de monitorizare în timp real a parametrilor, aflate în gestiunea OTS, raportat la numărul total al transformatoarelor aflate în funcţiune din gestiunea OTS (%).
(2)Valoarea indicatorilor de monitorizare prevăzuţi la alin. (1) se determină anual de OTS pe baza numărului de echipamente existente în funcţiune la 31 decembrie, conform datelor înregistrate în contabilitate privind punerea în funcţiune a echipamentelor.
(3)Indicatorii de performanţă ICtk din categoria C, aferenţi anului t, conform nominalizării de la alin. (1), se calculează cu următoarea formulă:
ICtk = (VCtkant/Vţintăk) x 100 [%],
unde:
- ICtk - indicator care reflectă performanţa înregistrată de OTS cu privire la digitalizarea reţelei electrice de transport, în anul t, pentru indicatorul k, conform nominalizărilor de la alin. (1);
- VCtk - valoarea anuală a indicatorilor monitorizaţi care reflectă digitalizarea reţelei electrice de transport, nominalizaţi la alin. (1);
- Vţintăk - valoarea-ţintă a indicatorului de monitorizare k, conform nominalizărilor de la alin. (1), stabilită conform prevederilor art. 9;
- ant - anul de raportare;
- k - numărul de ordine al indicatorului de performanţă, conform nominalizărilor de la alin. (1).
Art. 18
(1)Valoarea indicatorului de performanţă compus care reflectă performanţa globală a OTS se calculează cu următoarea formulă:
unde:
- IAti - indicator de performanţă din categoria A, determinat conform prevederilor art. 15 alin. (3);
- IBtj - indicator de performanţă din categoria B, determinat conform prevederilor art. 16 alin. (3);
- ICtk - indicator de performanţă din categoria C, determinat conform prevederilor art. 17 alin. (3);
- KCSti - coeficient de ponderare a fiecărui indicator de performanţă i din categoria A;
- KPtj - coeficient de ponderare a fiecărui indicator de performanţă j din categoria B;
- coefpAt - coeficientul de ponderare aferent categoriei A de indicatori de performanţă;
- coefpBt - coeficientul de ponderare aferent categoriei B de indicatori de performanţă;
- coefpCt - coeficientul de ponderare aferent categoriei C de indicatori de performanţă;
- n, m - numărul de indicatori de performanţă monitorizaţi din categoriile A, respectiv B, aferent OTS;
- p - numărul de indicatori de performanţă monitorizaţi din categoria C, aferent OTS.
(2)Valoarea coeficienţilor de ponderare coefpAt, coefpBt şi coefpCt prevăzuţi la alin. (1) au următoarele valori: coefpAt = 50%, coefpBt = 50%; coefpCt = 0.
(3)Valorile coeficienţilor de ponderare KCsti şi KPtj prevăzuţi la alin. (1) se regăsesc în tabelul din anexa nr. 1.2.
(4)În cazul în care, din aplicarea condiţiilor prevăzute la art. 16 alin. (4), rezultă că valorile unui/unor indicator(i) de performanţă IBtj nu sunt luate în considerare pentru determinarea indicatorului de performanţă compus prevăzut la alin. (1), coeficienţii de ponderare KPtj se recalculează astfel încât suma coeficienţilor de ponderare KPtj care intră în calculul indicatorului de performanţă compus să fie egală cu 100%. Recalcularea coeficienţilor de ponderare KPtj se face prin majorarea celor care se menţin în calcul proporţional cu valoarea coeficientului de ponderare respectiv raportată la valoarea totală a coeficienţilor de ponderare care se menţin în calcul.
(5)Valorile coeficienţilor de ponderare prevăzute la alin. (2) şi (3) pot fi modificate de ANRE începând cu al treilea an al perioadei a V-a de reglementare.